— slobod la limbă —

Doamnelor și Domnilor,
Cuvântul anului 2024 este (tot) EMPATIE!
De când urmărim cele mai căutate cuvinte la dexonline (din 2008), observăm că empatia nu încetează să obsedeze România. În fiecare an — fără excepție! — empatie a fost cel mai căutat cuvânt.

De ce caută românii empatia în dicționar și ce înseamnă exact acest concept? Vă (re)trimitem la pagina dedicată, îmbogățită recent cu explicația — atât de limpede! — a specialistului psiholog. Mircea Miclea, mulțumim încă o dată!
Și acum să trecem la lucruri… dureroase!

O constantă: avalanșă de prostie
Manifestările dexonline pe rețelele asociale nu reprezintă opera unor savanți. Subscriem, în general, reproșurilor pe care avem onoarea să le primim.
Postările noastre sunt legate de limba română, de cuvintele cele mai căutate pe site. Însă când aceste cuvinte reflectă evenimentele politice, sociale, culturale ale lumii în care trăim, pot apărea confuzii, cum că „dexonline face politică 😲”, „dexonline este frustrat 😇”, „dexonline e obsedat (sexual 😎)”.
Nu! Nu folosim platforma ca să vorbim despre noi (vieți banale, rutiniere…), ci livrăm exact materialul clientului: cele mai căutate cuvinte pe dexonline!
Dacă ilustrăm legionar, o facem pur și simplu pentru că cuvântul ăsta a fost cel mai solicitat. Apoi… cum e el ilustrat? Asigurăm libertate la desenat, la dexonline nimeni nu e cenzurat.
A promova dicționare pe net e o treabă utilă, cu o latură morală, zicem noi și (sperăm) și-ai noștri aproape 25 de milioane de utilizatori anual. Asta explică de ce ne-am dedicat atât de mult timp (24 de ani), noi, o echipă mică de voluntari (cam 10), unei sarcini care poate părea cel puțin ingrată, și care, cum o să vedeți imediat, nu este lipsită de pericole serioase.
Doar simțul umorului (probabil) ne determină să lucrăm în continuare cu pasiune pentru limba română, că altfel, expuși, cum suntem, la sudalme, de mult am fi închis coșmelia. Știți deja că unii dintre noi tocmai de asta s-au supărat și au plecat… aici, din nou, povestea lui Cătălin Frâncu, fondatorul dexonline.
Primim permanent mesaje sub-intelectuale la poșta redacției și în comentarii publice sau private pe rețelele de socializare. Vă prezentăm acum și dumneavoastră ceea ce ne-au scris unii dintre concetățenii noștri zilele astea, la întâlnirea dintre ani, când tradițional oamenii își fac urări (de bine!) și-și pun dorințe de împlinire. Îndrăznim să sperăm că nu vă veți lăsa descurajați de josnicia acestor răvașe și le veți lua drept o formă (mai aparte) de delectare…
Ce muzică cacofonică alimentează rețelele asociale! 🫨 Credeți că gașca asta e ațâțată pe TikTok? Și nu v-am arătat tot! Dacă mai suportați, am publicat pe Instagram colecția noastră de invective.
Să aveți prin preajmă minți libere, educate și civilizate, noi asta vă dorim! La mulți ani! 🥂🍾🍀

Cacofonii
În continuarea acestui melanj de voci ale urii, ne-am zis că n-ar fi rău să teoretizăm puțin cacofonia…
⚠️ Vă avertizăm că acest articol îi va întrista pe vânătorii de ca-ca 💩, iar în același timp îi va bucura pe cei agasați de reproșuri pseudogramaticale.
Vă spunem din prima: cacofonia nu este o greșeală de limbă, ci o stângăcie stilistică, deoarece poate face ca textul să sune neplăcut și astfel distrage atenția cititorului sau ascultătorului de la conținut.
Însă astăzi, cum i-a ieșit cuiva pe gură un ca-ca, ca-co, ca-ce, ca-că, că-ca, că-că… (le combinați după gust), imediat răsare bunul samaritean gata să-i ofere bietului agramat prețioase lecții de lingvistică!
Cum se face că cacofonia a ajuns una dintre cele mai înfierate „greșeli” în limba română? Din păcate, chiar școala e de vină!
Mai toți am avut un profesor sau o învățătoare care s-au străduit cu toată ființa lor să ne convingă de puritatea și rafinamentul limbii fără ca-ca. Unii, ca să-și oficializeze convingerile, au introdus cacofonia direct în manualul de română (vezi captura de mai jos), deși nu există niciun tratat serios de gramatică care să conțină un capitol dedicat acestei invenții autohtone, pe care filologul Szilagyi Sandor o numește cacafonie, termen pe care l-am adoptat cu bucurie.
Mai mult, nebunia asta a generat o altă aberație: fenomenul incultural ca și — strategie de „evitare” a cacofoniei —, pe care îl explică Lucian Boia și pe care l-am amintit și noi în primul nostru newsletter.
La apariția și răspândirea cacafoniei au contribuit două ghinioane:
  • nefericita asemănare a termenului kakos (rău, urât, dezagreabil) din greaca veche cu numele materiilor fecale;
  • ignoranța, incultura, lipsa de profesionalism a celor meniți să îi educe pe ceilalți.
Plăsmuirea a ajuns la un asemenea nivel încât s-a creat un adevărat sistem, chestie care l-a făcut pe Scriban (1939) să își manifeste exasperarea în dicționar:
De remarcat că exemplul lui Scriban nu conține ca-ca, ci multe sâsâieli 🐍. Să fie clar deci: cacofonia constă într-un sunet neplăcut produs de întâlnirea a oricare două litere sau silabe diferite sau de repetarea prea frecventă a acelorași litere sau silabe, oricare ar fi ele.
Trist e că supărarea lui Scriban, citită de analfabeți funcțional, a ajuns muniție, stând la baza „excepțiilor” sistemului cacafonic. Moștenirea prost înțeleasă a lui Scriban ajunge și în Dicționarul Normativ (DIN), Editura Corint, 2009:
Ne permitem o întrebare: ce ne facem cu cuvintele eficace, perspicace, cacealma, cacao… și multe altele de felul ăsta? Le ștergem din dicționare și din mințile noastre? 🤨 Curios e că obsesiile scatologice neaoșe au biruit pudibonderia fățarnică: combinația „că cartea” este înfierată cu mânie ca cacofonie, dar „dulapul alb” nu.
Aceasta fu mica noastră teorie despre cacofonie, căci ce fu făgăduit fu făcut.

Lecția de ortografie: lerui ler…
O constantă în fiecare an în luna decembrie este prezența cuvântului ler în clasamentele noastre.
Acest cuvânt-refren, vechi de când colindele (bănuim, nu avem dovezi), pune probleme de semnificație (vezi definițiile), dar și de ortografie, mai ales în varianta lerui. Presa, mai toată, îi pune o cratimă parazitară. Vox populi, vox Facebook, la fel.
Or lerui nu se scrie cu cratimă! Așa zice tradiția și, din fericire, confirmă și DOOM-ul.
Documentându-ne pentru acest articol, am descoperit că lerui ler și alte incantații similare există într-o multitudine de forme, clasate în funcție de zona și momentul culegerii. Iată cum sunt ele înregistrate în Micul dicționar academic (2010):
dalerolei, dalerom, holeroiu, lăr, lelui, lenoi, leo, lererui, leronda, leroi, leroilio, leroimdai, leroloi, lerom, leromi, leron, lerui, lerului, lerumi, oilârând, oileranda, oler, oleranda, olerom, valerum, voilerole, voilerom
Deși foarte diferite, aceste variante au cel puțin un lucru în comun: nu au cratimă! Sunt doar forme schimonosite ale unor cuvinte neînțelese de cei care le foloseau.
Cel mai probabil, la baza lerului stă exclamația aleluia (din ebraică halleluiah „lăudat să fie Domnul”, prin intermediar grec sau slav), folosită în cântările bisericești.
Odată cu apariția scrisului și dispariția analfabetismului, variantele converg și practic rămân doar lerui ler și, ceva mai rar, linui lin (poate și velerim).
Apariția cratimei este rezultatul unui tipar comportamental imitativ (cunoscut sub numele de memă). După principiul: surdul n-aude, dar le potrivește, cineva a „rezolvat” conflictul generat de incantația fără sens punând o cratimă, crezând că ne explică o evidență: „lerul este ler”.
Sus, boieri, nu mai dormiți! Hai, lerui, Doamne! Vremea e să vă treziți… Hai, lerui, Doamne!

Sfinții noștri, cei de toate zilele…
Știți deja că onomastica e una dintre pasiunile noastre. Cerem frecvent informații privind starea numelor la Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor (DGEP) și nu ratăm ocazia să ne jucăm cu hărțile, să vedem cum sunt distribuite pe județe numele taților și fiilor noștri 😇.
În această perioadă i-am sărbătorit și îi sărbătorim încă pe sfinții Cristian, Ștefan, Vasile și Ioan. De aceea azi ne ocupăm de ei. Sigur, în spiritul corectitudinii politice, nu le uităm nici pe mame și fiice. Cu ele începem:
🥇Ioana e pe primul loc fără concurență, 🥈Cristina pe locul doi, iar Ștefania și Vasilica își împart țara așa:
Ioana, Cristina și restul
La băieți doar Ion/Ioan conduce detașat. Pe ceilalți — Cristian, Ștefan, Vasile — așa i-am localizat:
Io(a)n și restul
Ne-a plăcut lupta Ion vs Ioan (Nord contra Sud, ca la americani 😅):
Ioan vs Ion
Pentru voi toți, la mulți ani! 🍷

Și o curiozitate: Nigel Richards, un fenomen!
Atunci când unii pare că ignoră complet dicționarele, alții le învață pe de rost!
Nigel Richards, un neozeelandez care trăiește în Malaezia, după ce în 2015 și 2018 a învățat pe dinafară dicționarul limbii franceze și a câștigat campionatul mondial de scrabble francofon, a trecut la dicționarul spaniol: l-a memorat și a luat titlul mondial și la scrabble spaniol. În decembrie, în Granada. Bravo! 👏

Rămânem în legătură, da?

V-a plăcut scrisoarea noastră? Scrieți-ne. O vorbă bună e întotdeauna binevenită.
Și dacă nu v-a plăcut, scrieți-ne. Ne-am obișnuit să fim și certați (ați văzut doar…) — de obicei, pentru greșelile altora —, dar așteptăm cu interes și criticile care ne privesc direct.
(dacă nu funcționează butonul, merge și cu reply la acest mail)
Iar dacă v-a plăcut mult, fiți generoși, trimiteți mailul nostru și la prieteni.
Știți deja: nu vă vom răspunde tuturor, însă vom discuta ideile voastre cele mai pertinente în următoarele newslettere.
De asemenea, dacă vreți să vă implicați cu entuziasm financiar în păstrarea, protejarea și propășirea limbii române în era digitală, puteți face oricând o donație.
Așteptăm cu nerăbdare reacțiile voastre și aduceți-vă aminte că cuvintele care nu se văd se uită!
În 2025, cât mai multe rezoluții (barbarism 🫣) realizate! La mulți ani! 🍀

Echipa dexonline

(ca să știți cine lucrează și-n vacanță)

Anca Alexandru, decidentă la newsletter, voluntară dexonline de 6 ani deja, filoloagă (etimologic, „iubește vorbele”, nu și vorbăria), licențiată română-franceză, profă de franceză (limbă și literatură) la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Când l-a descoperit pe Céline a înțeles de ce a învățat limba franceză. Fără aere de șefă, dar exigentă din fire, îi forțează pe colegi să consimtă la ideile ei.

Radu Borza e la butoane, în spatele newsletterului, dar are și alte calități: e om bun… la toate! Inginer și matematician la bază, mânat de o curiozitate aparte, a intrat în Mensa (dar a ieșit repede), lucrează la dexonline de la începuturi, de la 9 la 6 e corporatist în capitală și mare amator de gâlcevi lingvistice. De mic voia să fie președinte, așa că s-a făcut președintele asociației dexonline.

Cătălin Frâncu, ex-membru dexonline în proces de răzgândire (sperăm noi, promitem că insistăm să revină, nu-l lăsăm liniștit), fondatorul dexonline, programator, MIT-ist, reîntors la matcă în București, actualmente antrenor de info: pregătește olimpici pentru națională. A descoperit secretul fericirii la Google: în loc să muncească 30 de ani și să ia pensie doar 5, a inversat cifrele.

Matei Gall, tehnician dozimetrist pensionat și scrabblist pasionat (campion, arbitru internațional, fost președinte al Federației Române de Scrabble), în tranșa de vechime de peste 20 de ani la dexonline. Bucureștean de origine, brașovean prin adopție, parizian în vacanțe. Căutător inveterat de nod în papură în DOOM și DEX (peste o mie de greșeli semnalate).

Octavian Mocanu, expert în inteligență artificială, în timpul liber, scrabblist și rebusist poliglot (fost președinte al Federației Catalane de Scrabble). Originar din Timișoara, acum își face veacul la Barcelona și uneori la Ibiza, unde câștigă mondialele de scrabble în catalană (în beția ritmurilor de la Amnezia). E voluntar dexonline de mai bine de 20 de ani, autor de articole lingvistice pe blogul nostru.

Elena Roșu, mezina dexonline, bucureșteancă neaoșă, ultima recru(ta)tă în echipa de desenatori, designer grafic de jocuri video, ilustrează cuvinte rare și proverbe românești, iubește natura și pietrele de râu. În acest newsletter, ea ne-a făcut de nerecunoscut.
Dezabonare | Administrează-ți abonamentul
Asociația dexonline, București, str. Remetea 20