— slobod la limbă —
Să ne întoarcem la elementele de bază, adică la limbaj. Să ne uităm la felul în care vorbim, adică la felul în care gândim. Acordăm suficientă atenție la ceea ce spunem și la modul în care o spunem? Acordăm suficientă atenție la felul în care ni se vorbește? Un lucru e cert: revoluția în limbaj se produce, schimbarea de la limbaj pornește. Un limbaj nou îi încurajează pe oameni să gândească altfel… sau să nu mai gândească deloc? 🧐

Doamnelor și Domnilor,
Haideți, răsfățul zilei: răvașul dexonline.
Ca de obicei, și în acest newsletter ne-am propus să vă dăm lecții de limbă, doar că de data asta vorbim despre o limbă aparte:

Limba de lemn 🪵

Nu știți ce înseamnă? Exercițiu de inițiere:
Din tabelul de mai jos, începeți să citiți orice căsuță din coloana 1, apoi treceți la oricare căsuță din coloana 2, apoi la oricare din 3, apoi mergeți unde vreți în 4, pentru ca pe urmă să reveniți oriunde doriți în coloana 1 și tot așa, după plac… Vă opriți când le terminați pe toate sau vă opriți când vreți… tot un drac! Dar, mai ales, nu uitați să folosiți intonația și forța de convingere.
1 2 3 4
Doamnelor și domnilor, conjunctura actuală trebuie integrată în finalizarea globală a unui proces care să conducă spre trezirea în conștiință.
Rămân fundamental convins că situația de excludere cu care se confruntă unii dintre dumneavoastră arată că trebuie să facem față și mai eficient unui viitor care se îndreaptă spre mai mult progres și mai multă dreptate și egalitate.
Așadar, astăzi pot afirma în cunoștință de cauză că determinarea acerbă de a scoate țara noastră din criză are drept consecință obligatorie necesitatea urgentă a unei valorizări fără concesii a caracterelor noastre specifice.
Profit de această ocazie pentru a-mi exprima hotărârea fermă de a afirma sus și tare că prioritatea acordată statutului precar al celor excluși îmi întărește dorința incontestabilă de a merge pe calea unui plan care să răspundă cu adevărat cerințelor legitime ale tuturor.
De mult timp – după cum știți – apăr ideea că natura specială a istoriei noastre unice ar trebui să ne determine să facem o alegere cu adevărat imperativă a soluțiilor rapide corespunzătoare principalelor axe sociale prioritare.
Cu toată conștiința afirm cu convingere că aspirația mai mult decât legitimă a fiecăruia la progres social trebuie să ia în considerare preocupările populației de bază în dezvoltarea unui program mai uman, mai fratern și mai echitabil.
Cu siguranță nu sunteți voi, dragii mei compatrioți, cei care mă vor contrazice dacă vă spun că nevoia de a răspunde preocupărilor voastre zilnice, fie că sunteți tineri sau bătrâni, implică o misiune care este, în ansamblu, una dintre cele mai entuziasmante pentru mine: dezvoltarea unui proiect care oferă o speranță reală, în special pentru cei mai dezavantajați.
Ei, cum e? V-a ieșit un discurs grozav! Este? Să fie clar: grozav = care produce groază. Discursul e îngrozitor pentru că, deși ați vorbit mult și ați folosit cuvinte mari, efect melodramatic, grandilocvență, pompă… n-ați spus nimic! Despre ce era vorba?! Mai puteți încerca oricând aici.
Întrebarea care se pune nu este cum de pot unii să vorbească ca să nu spună nimic — aviz alegătorilor, că tot începe campania electorală 🗳️ — ci cum se face că turme de oameni se lasă dirijate de astfel de ipochimeni? Dacă aflați răspunsul la această întrebare, spuneți-ni-l și nouă! Bine? 📝

O specie străveche: idiotul util
Ce cuvinte ofensatoare folosim și noi — turme de oameni, ipochimeni, idiot! 😳 Punem pariu că n-am jignit pe nimeni? De ce oare? Pentru că întotdeauna ceilalți sunt idioți, niciodată publicul… Asta înseamnă să generalizezi: cuvintele nu dor, pot fi chiar amuzante, dar, din păcate, nici nu schimbă pe nimeni! De ce? Pentru că idiotul nu e apostrofat direct.
Cu ocazia alegerilor de la noi și a schimbărilor politice din lume, a reapărut în spațiul public o veche specie umană denumită cu o la fel de veche formulă… bolșevică: idiotul util. De expresie ne ocupăm acum, nu de om.
Legenda urbană spune că „idioți utili” e vorba lui Lenin. I-a numit așa pe cei care nu făceau parte din partidul bolșevic, dar de care s-a folosit pentru a declanșa revoluția rusă, pentru ca mai apoi să se întoarcă împotriva lor.
Sintagma a devenit laitmotiv în campania electorală actuală din România, ca expresie ce traduce indignarea. Cum dicționarele de limbi străine o explică pe-ndelete, iar cele românești întârzie să o adopte, îndrăznim noi, la dexonline, să salvăm cetățenii turmentați de la votul dat din ignoranță și încercăm o definiție pentru „idiotul util”. Cum, poate, e insuficientă pentru cei mai curioși, vă oferim drept cadru și povestea integrării expresiei pe plaiurile românești.
Deși sintagma datează din 1864, când a apărut într-un săptămânal britanic, într-un editorial despre francezi – deci nu-i creația lui Lenin, la rândul lui, pare-se, și el a adoptat-o –, la noi în România termenul a fost folosit prima oară în decembrie 1990, în revista If (numărul 3, revistă de calculatoare, editată de Micro ATCI Târgu Mureș).
Totuși, credem că nu pasiunea pentru computere sau pentru inteligența artificială a răspândit expresia, ci plasticitatea și apariția ei în revistele și ziarele citite cu sârg în epocă (în 1990 se citea foarte mult, Adevărul și România liberă aveau un tiraj de circa un milion de exemplare zilnic).
Într-un context politic așadar, expresia apare pentru prima dată în traducerea semnată Nora Iuga a unui eseu scris de Ralph Giordano. Textul confirmă că sintagma îi este atribuită lui Lenin:
În anii '40-’50, în Europa, idiotul util a căpătat un sens mai specific (trend pornit în Italia, apoi răspândit și în Franța) și anume: „locuitor al unei țări democratice care promovează interesele Uniunii Sovietice, fără a cunoaște realitatea de acolo”. Deși URSS a încetat să mai existe, expresia a rămas până astăzi și îi desemnează pe naivii care cred și diseminează mesajele unor puteri totalitare, ale extremiștilor sau ale populiștilor, și care mai apoi au ei înșiși de suferit…
Indiferent dacă Lenin a folosit sau nu sintagma ca atare, cert e că străin nu-i era conceptul, dovadă o anecdotă din acele vremuri:
Se spune că la o ședință de partid Lenin a fost abordat de un administrator îngrijorat:
— Tovarășe Vladimir Ilici, v-am ascultat discursul. Spuneați că va trebui să-i spânzurăm pe capitaliști, dar să știți că fabricile noastre nu mai au materie primă, lipsește funia din depozite și nici nu avem valută să cumpărăm din străinătate. Cum să-i spânzurăm pe capitaliști fără funie?
Lenin a răspuns:
— Tovarășe, stai liniștit, tocmai am semnat un contract cu Statele Unite să ne livreze funie pe credit!
Morala (potrivită pentru zilele noastre) o desprindeți dumneavoastră!

Lalele, lalele, sfioasele mele lalele 🌷🎶
Nu despre iubirile nerostite ale lui Luigi Ionescu de acum juma’ de secol o să vă povestim, nici despre idioții contemporani care-și fac veacul pe TikTok și-i imită pe influencerii mâncători de… lalele.
Dacă vă vorbim despre ele, despre lalele, o facem pentru că e sezonul lor și pentru că pur și simplu ne plac aceste flori și eufonia din numele lor. Nu degeaba a rămas laleaua în limbajul popular, iar nu tulipa, intrată și ea în dicționar pe cale franțuzească, dar considerată cam pedantă.
Și laleaua, și tulipa provin din turcă. Însă există o diferență între regiunea noastră (noi, Bulgaria, Serbia, Croația), unde predomină numele lalelei lale, și restul țărilor, ce au la bază tulip(an), care se trage din tülbent „turban”.
Nu știm exact de ce în Occident s-a preluat turbanul. Există două teorii: prima că floarea aduce a turban, a doua că la vremea împrumutului florii, turcii ar fi avut obiceiul să poarte o lalea la turban, de unde confuzia… Dar pare cam trasă de păr povestea, nu?

Cert e că în zilele noastre lalelele sunt asociate cu Țările de Jos 🇳🇱 și nu degeaba. Umblă vorba că prin secolul XVI, Ogier Gisleen van Busbeke, ambasadorul habsburgilor la Sublima Poartă, ar fi descoperit lalelele în grădinile sultanului Soliman Magnificul din Constantinopol. A cumpărat sute de bulbi pe care i-a adus în Țările de Jos. Așa ar fi început pasiunea olandeză pentru această floare.

Și ce pasiune! Se estimează că olandezii sunt responsabili de 70% din producția de bulbi de lalele (peste 4 miliarde anual). Bollenstreek (lângă Amsterdam) este epicentrul cultivării lalelelor. Se organizează acolo anual parada florilor (anul ăsta e pe 12 aprilie), iar grădina Keukenhof va expune până în luna mai cam 7 milioane de lalele.
La noi, Piteștiul purta în trecut supranumele de orașul lalelelor (anul ăsta Simfonia lalelelor va avea loc între 11 și 13 aprilie), însă în ultimii ani Timișoara încearcă să acapareze și lalelele (nu-i ajunge că-i deja orașul rozelor): anul trecut timișorenii au plantat peste 100.000 de lalele și pare-se că vor repeta isprava și anul acesta. Felicitări! Frumoasă competiție! 💐
Nu putem încheia articolul fără să menționăm că laleaua a fost protagonista primei bule speculative din istorie: tulipomania. Începând din 1634, în Țările de Jos, prețul bulbilor de lalea a început să crească de sute de ori până în februarie 1637 când bula s-a spart și s-a produs astfel prima prăbușire bursieră din lume. Prețul unui bulb de Viceroy a sărit la 2500 de florini (echivalentul a aproape un kg de aur), iar pe un bulb de Semper Augustus – existau doar doi – s-a oferit un teren de 5 hectare! Laleaua, bat-o vina! Datorită ei s-a zdruncinat economia Europei.

Pierduți printre cauze și datorii…
Datorită lalelei? Din cauza lalelei? 🤔
Bogdan ațâță un foc mai vechi la dexonline cu falsa diferență de sens dintre din cauza și datorită. Are dreptate în tot ce spune.

E un fenomen care ne-a indignat și pe noi. Am scris mai demult un mic articol pe blog, l-am documentat științific și ne-am prezentat cu el luna trecută la conferința Facultății de Litere de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Universitarii (prezenți) ne-au dat dreptate: cele două prepoziții sunt sinonime și se folosesc după plac sau, pentru specialiști, după relația gramaticală pe care o stabilesc între elementele propoziției: cauzală sau instrumentală. În niciun caz în funcție de semnificația contextului în care sunt folosite.

Explicăm pe scurt și aici:
Una dintre cele mai promovate „reguli” gramaticale astăzi în media este cea conform căreia din cauza ar trebui folosit exclusiv în contexte negative, iar datorită, exclusiv în contexte pozitive. De unde până unde așa ceva? 😠
Uitați două exemple de persoane publice care susțin ideea la televizor, deși niciuna nu explică de ce sau pe ce se bazează: Radu Paraschivescu la Pastila de limbă și Ana Iorga în emisiunea Pe cuvânt.
În Gramatica academică a limbii române (GALR) nu se menționează nimic de felul ăsta la din cauza, iar la datorită se specifică că folosirea prepoziției este improprie pentru circumstanțiala de cauză, căci exprimă un raport instrumental, dar, cu toate acestea, susține că ar impune un context pozitiv (e cel puțin ciudat să normeze modalitatea de folosire a impropriului!).
Această disociere de sens reprezintă o „regulă” de dată recentă. Nu am descoperit niciun enunț al acestei așa-zise reguli înainte de 1990, nici în articole științifice, nici în presă. Dimpotrivă, presa pare să le folosească indiferent de caracterul pozitiv sau negativ al mesajului (găsiți mai jos câteva extrase din presa veche). Considerăm că este neobișnuit ca atâtea generații de lingviști să fi trecut cu vederea chestiunea. Alternativa ar fi ca acest fenomen lingvistic să fie nou, caz în care ar fi trebuit să găsim motive ale schimbării. Am căutat, n-am găsit.
Am lansat un sondaj pe pagina noastră de Facebook și uitați ce-a zis vox populi. Cu un enunț neutru, aproape două treimi din respondenți au preferat din cauza, celelalte două opțiuni fiind la egalitate. Ceea ce înseamnă că 80% dintre vorbitori acceptă contextul neutru pentru din cauza.
Să ne uităm și la alte limbi-surori. Francofoni, cum ne știți, căutăm în dicționarul Academiei franceze unde, iată, găsim semnificații și exemple clar pozitive pentru „à cause de”:
J’ai fait cela à cause de l’amitié que j’ai pour votre père. (Am făcut acest lucru din considerație, din dragoste pentru prietenia / din cauza prieteniei pe care i-o port tatălui dumneavoastră.).
Mergem și mai departe, către limba-mamă, latina. Folosim și astăzi formula, atât de pozitivă, doctor honoris causa. Causa este aici o postpoziție cu semnificația pentru, din pricina. Un fel de: doctor pentru onoare, doctor pentru merite excepționale… Ce ne-am putea dori mai pozitiv de-atât? 🎓
Acestea fiind zise, doamnelor și domnilor care susțineți sus și tare această „regulă” aparent venită de nicăieri… pe ce vă bazați? Ce sens are să enunțăm o regulă care nu acoperă toate situațiile posibile? Practic mai mult încurcă decât rezolvă ceva. Cum spunea și Bogdan, corespondentul nostru, oamenii se opresc în mijlocul conversației să caute prepoziția potrivită. E deranjant.
Apoi, în limba româna, prepozițiile sunt cuvinte funcționale, nu au încărcătură semantică, nu dictează ele contextul, ci contextul le dă o semnificație anume. Unele enunțuri pot avea valențe pozitive, negative sau, ca în sondajul nostru, pot fi neutre sau subiective / interpretabile: pentru unii aceeași situație e albă, pentru alții, neagră.
Iar dacă dorim să ironizăm pe cineva, ce variantă „avem voie” să folosim? Putem spune Datorită nepăsării sale, a pierdut totul? Putem, dar nu sună chiar ironic… tocmai datorită neutralității lui datorită. Pentru ca ironia să fie reușită, l-am putea folosi pe grație: Grație nepăsării sale, a pierdut totul. Dar cu grație e altă poveste. Deși sinonim cu cele două în discuție, grație trebuie folosit într-adevăr într-un sens favorabil. De ce? Pentru că se trage din termenul latinesc creștin, gratia, care înseamnă „favoare divină”.
Să reținem deci: din cauza și datorită au fost și trebuie în continuare folosite în variație liberă. Nu suntem împotriva schimbărilor din limbă, dar să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele… esențiale! Adică schimbările să se facă cu motiv, cu explicații și în avantajul vorbitorilor, nu în detrimentul lor.
N-ar fi mai bine să corectăm greșeli reale? Ca, de exemplu, cele din rubrica următoare?

dexonline, cusurgiu din vocație
Se pare că nu ne putem abține și ne tot întoarcem la apucături mai vechi, și anume la găsirea de nod în papură (fără să-l căutăm neapărat), mai precis: comentăm greșelile de limbă din spațiul public. Astăzi, că tot suntem în sezonul limbii de lemn, vă arătăm cum să (nu) învățăm limba română cu ministra culturii.
Evoluția (adesea mascând involuția) este o constantă. La fel și limba de lemn, cu adaosul incorectitudinii gramaticale. Ne-a atras atenția un fragment dintr-o declarație pe care ministra culturii a făcut-o recent.
„Cu siguranță este o situație neplăcută și pentru dânsul, dar eu personal l-am simțit depășit pe această componentă de a gestiona o situație de criză și în special pe parte de comunicare. Pe parte de documente, tot ce s-a realizat, instituțiile statului abilitate, care sunt acum în control la noi, ne vor spune dacă a fost bine, dacă a fost rău, dacă ar fi putut să fie totul mai bine.”
  • Începem cu „depășit pe componenta de a gestiona”. Sună mai degrabă chinezește, nu? Corect și mult mai simplu ar fi fost „am simțit că gestionarea situațiilor de criză îl depășește” sau „este depășit de gestionarea situațiilor de criză”.
  • Pe lângă faptul că „pe parte de” este o construcție greșită, care ar trebui să zgârie până și urechile cel mai puțin muzicale, mai e și absolut inutilă. În română, din fericire, ave(a)m o sumedenie de variante statornicite, care trebuie doar (învățate și) folosite. Astfel, în loc de „și în special pe parte de comunicare” soluția cea mai simpla era „și, în special, comunicarea”.
  • „Pe parte de documente” putea fi înlocuit cu: „în privința documentelor”, „în ceea ce privește documentele”, „cu privire la documente”, „referitor la documente”. Simplu, nu?
  • Urmează un adevărat șuvoi fără continuitate logico-sintactică, altfel spus, un veritabil anacolut: „Pe parte de documente, tot ce s-a realizat, instituțiile statului abilitate, care sunt acum în control la noi, ne vor spune dacă a fost bine, dacă a fost rău, dacă ar fi putut să fie totul mai bine.” Dacă pronumele relativ „care” se referă la „[partea de] documente”, înțelegem că documentele se află sub lupa ministerului. La fel de bine cum instituțiile abilitate pot să fie în control la minister, pentru a cerceta documentele…
Iată, probabil, ceea ce ministra culturii a dorit să exprime printr-o frază chinuită și dezlânată.

Day-o, day-o… se luminează de zi și vrem să plecăm acasă 🎶🍌
Nu dorim să vă lăsăm cu un gust amar în prag de sărbători, așa că punem la bătaie și un desert în numărul ăsta.
Pe 20 aprilie lumea se va bucura de Ziua Internațională a Bananelor! (Sigur, e și Paștele 🐣 tot atunci, dar pur și simplu ne-am propus să nu-l tratăm… e prea uzat de publicitate și comerț!).
Așadar, dacă nu știm să cântăm Banana song precum Harry Belafonte, n-ar fi rău să fim la zi cu curiozitățile despre banane! Am vrut să preparăm o hartă cu variațiile de nume (ca la lalele), însă în toată Europa i se spune la fel: banana (provine dintr-o limbă bantu din Guineea).
Dacă credeți că e greu să cunoști un om, iată ce greu e să cunoști cu adevărat o banană:
  • numele științific este Musa, care provine probabil din arabă مَوْزَة /mawza/;
  • e cel mai mâncat fruct (peste 100 de miliarde de banane anual);
  • e și cel mai exportat fruct (25 de milioane de tone);
  • cu toate astea, doar 15% din producția mondială e pentru export;
  • în India, China, Indonezia și Brazilia se cultivă cam 50% din producția mondială, dar o păstrează mai mult pentru consum intern;
  • Rwanda este cel mai mare consumator de banane (fiecare persoană consumă în medie 280kg/an, comparativ cu România unde consumul mediu e de 8kg/an);
  • există peste 1000 de varietăți de banane (nu toate se mănâncă, unele trebuie gătite, cele verzi din poză);
  • bananele pentru gătit (numite plantain în engleză și franceză) nu au fost luate în calcul la statisticile de mai sus;
  • majoritatea bananelor exportate (99%) sunt varianta Cavendish;
  • bananele pe care le știm și le mâncăm sunt sterpe (de-aia nu găsiți sâmburi în ele);
  • mai exact, doar o banană din 300 are un „sâmbure” (și doar unul din trei germinează);
  • se înmulțesc prin clonare – de asta toate bananele Cavendish sunt „surori” gemene (au același ADN);
  • din cauza lipsei diversității, soiurile comerciale sunt foarte vulnerabile la boli;
  • de altfel, până în 1950, Gros Michel (mai dulce și mai aromat) a fost principalul soi comercializat, dar o ciupercă (boala „Panama”) a distrus culturile din America Centrală;
  • bananele cresc tot timpul anului (dar e nevoie de 9 luni pentru a le putea recolta);
  • nu cresc în copaci, căci „bananierul” (sau bananul) este de fapt o plantă ierboasă (probabil cea mai mare: ajunge până la 3 metri înălțime, asta din poză e);
  • un „ciorchine” de banane poate avea până la 170 de banane;
  • bananul face fructe o singură dată, după aceea trebuie tăiat;
  • bananele sunt bace (berry), dar (deși în engleză e strawberry) căpșuna e fruct fals, nu bacă;
  • se zice că bananele sunt radioactive: așa este, dar nu trebuie să ne speriem, căci și noi suntem;
  • legenda spune că în anii '70 România ajunsese cel mai mare exportator de banane din lume (vindea arme și primea banane pe post de valută);
  • a bănănăi nu are legătură cu banana – e doar o formație onomatopeică – dar banana are fără îndoială meritul ei în alegerea (inconștientă probabil a) variantei dominante dintre formele folosite: a bănănăi, a bălălăi, a dănănăi sau a pălălăi.
Și cu banana asta, basta!

Rămânem în legătură, da?

V-a plăcut scrisoarea noastră? Scrieți-ne. O vorbă bună e întotdeauna binevenită.
Și dacă nu v-a plăcut, scrieți-ne. Ne-am obișnuit să fim și certați — de obicei, pentru greșelile altora (ale autorilor de dicționare) —, dar primim cu interes și criticile care ne privesc direct.
Iar dacă v-a plăcut mult, fiți generoși, trimiteți mailul nostru și la prieteni.
(dacă nu funcționează butonul, merge și cu reply la acest mail)
Nu uitați că dacă vreți să vă implicați cu entuziasm financiar în păstrarea, protejarea și propășirea limbii române în era digitală, puteți face oricând o donație sau să ne direcționați 3,5% din impozit.
Așteptăm cu nerăbdare reacțiile voastre și aduceți-vă aminte că cuvintele care nu se văd se uită!
Și totuși… Paște fericit! (fix asta-i urarea, și n-are legătură cu iarba 🌿🚬)

Echipa dexonline

(ca să știți care-s indignații)

Anca Alexandru, decidentă la newsletter, voluntară dexonline de 6 ani deja, filoloagă (etimologic, „iubește vorbele”, nu și vorbăria), licențiată română-franceză, profă de franceză (limbă și literatură) la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Când l-a descoperit pe Céline a înțeles de ce a învățat limba franceză. Fără aere de șefă, dar exigentă din fire, îi forțează pe colegi să consimtă la ideile ei.

Radu Borza e la butoane, în spatele newsletterului, dar are și alte calități: e om bun… la toate! Inginer și matematician la bază, mânat de o curiozitate aparte, a intrat în Mensa (dar a ieșit repede), lucrează la dexonline de la începuturi, de la 9 la 6 e corporatist în capitală și mare amator de gâlcevi lingvistice. De mic voia să fie președinte, așa că s-a făcut președintele asociației dexonline.

Cătălin Frâncu, ex-membru dexonline în proces de răzgândire (sperăm noi, promitem că insistăm să revină, nu-l lăsăm liniștit), fondatorul dexonline, programator, MIT-ist, reîntors la matcă în București, actualmente antrenor de info: pregătește olimpici pentru națională. A descoperit secretul fericirii la Google: în loc să muncească 30 de ani și să ia pensie doar 5, a inversat cifrele.

Matei Gall, tehnician dozimetrist pensionat și scrabblist pasionat (campion, arbitru internațional, fost președinte al Federației Române de Scrabble), în tranșa de vechime de peste 20 de ani la dexonline. Bucureștean de origine, brașovean prin adopție, parizian în vacanțe. Căutător inveterat de nod în papură în DOOM și DEX (peste o mie de greșeli semnalate).

Octavian Mocanu, expert în inteligență artificială, în timpul liber, scrabblist și rebusist poliglot (fost președinte al Federației Catalane de Scrabble). Originar din Timișoara, acum își face veacul la Barcelona și uneori la Ibiza, unde câștigă mondialele de scrabble în catalană (în beția ritmurilor de la Amnezia). E voluntar dexonline de mai bine de 20 de ani, autor de articole lingvistice pe blogul nostru.

Elena Roșu, mezina dexonline, bucureșteancă neaoșă, ultima recru(ta)tă în echipa de desenatori, designer grafic de jocuri video, ilustrează cuvinte rare și proverbe românești, iubește natura și pietrele de râu. În acest newsletter, ea ne-a făcut de nerecunoscut.
jurnal de dicționar
ISSN: 3091-0900
ISSN-L: 3091-0900
Dezabonare | Administrează-ți abonamentul
Asociația dexonline, București, str. Remetea 20