|
|
— slobod la limbă —
|
Doamnelor și domnilor,
|
|
|
|
Avem acces la lume prin cuvinte și dorim ca acestea să fie clare. De aceea și folosim dicționare. Imaginați-vă că sunteți la o petrecere și cineva vă spune: „Vreau să închiriez un apartament.” – să-l dea sau să-l ia? 🤷♀️ „Nu mă deranjează să împrumut bani.” – să ia sau să dea? 🤔 Nu intrați în panică, nu de la caniculă vi se trage. Nu e vina voastră că uneori nu înțelegeți ce spune interlocutorul. Sminteala-i a limbii, care, aparent, a avut chef de glume când a creat aceste ghidușii lingvistice. E ca atunci când un prieten îți spune „da”, dar de fapt vrea să spună „nu” (antifrază se numește), doar că aici e oficial acceptat în dicționar. Astăzi vom analiza împreună câteva dintre aceste cuvinte în… confuzie existențială!
|
|
|
|
Enantiosemanticele
|
|
Enantio-… cum? Sunt acele cuvinte rebele care au decis că un singur sens e prea mainstream și-au mai dezvoltat unul: exact opusul celui dintâi! Un fel de autoantonime.
|
|
Enantiosemantic vine din franceză, dar e format cu elemente din greacă: ἐνάντιος (enantios) „contrar, opus, invers” și σημαντικός (sêmantikos) „care înseamnă”. Bref, despre cuvintele cu două fețe e vorba aici. Câteva exemple:
|
|
|
|
|
• aer de superioritate, infatuare, aroganță
|
|
• a cere opinia unui specialist
|
|
• a oferi explicații ca specialist
|
|
• a presta un serviciu în folos public
|
|
• a provoca un prejudiciu
|
|
• a termina ceva, a pune capăt
|
|
• a începe ceva în urma unui acord
|
|
|
• a aplica o sancțiune, a pedepsi pe cineva
|
|
• a aproba, a confirma, a da valabilitate unui act printr-o semnătură autorizată
|
|
• a uza, a face ceva mai puțin ascuțit, mai puțin tăios
|
|
• a ascuți un obiect la tocilă
|
|
|
|
|
Conviețuirea acestor sensuri contrare într-un singur cuvânt face parte din evoluția naturală a limbii. Așa arată ele acum, în acest moment precis. Uzul va decide dacă și cât timp vor rămâne împreună, care dintre sensuri se va consacra și care va dispărea. Un fel de selecție naturală în interiorul limbii se va produce.
|
|
Până atunci, noi ne-am distrat cu Geppetto și vă arătăm și vouă. L-am rugat să ne facă o frază cu toate cuvintele de mai sus:
|
|
După ce a pozat cu condescendență în fața colegilor, managerul, gata să-și închirieze biroul, a fost nevoit să consulte avocatul pentru a se lupta cu angajații care voiau să-l sancționeze, deoarece refuza să deservească echipa și continua să „tocească” timp în loc să împrumute resurse pentru proiect.
|
|
Ce ziceți? Managerul e victima sau agresorul în această situație? 😅
|
|
Sau, pe-același calapod – și cum știm că engleza nu vă e străină – uitați și celebrul exemplu de ambiguitate sintactică folosit în lingvistică (antanaclază îi zic specialiștii):
|
|
Time flies like an arrow; fruit flies like a banana.
|
|
Fi-mi-re-ai al naibii! (tmeză) Cum e-aici până la urmă? Muștele iubesc sau fructele zboară? 🤪
|
|
|
|
|
|
Evrika!
|
|
N-am găsit nimic, nu ne-am lămurit, dimpotrivă, tot o nebuloasă vrem să vă prezentăm. Evrika sau eureka? That is the question…
|
|
Transcrierea care ne-a parvenit consemnează că numitul Arhimede, gol pușcă, doar cu apa șiroindă, strigắ εὕρηκα! Problema e că fișierul audio s-a pierdut undeva în biblioteca lui Vitruviu. Fiind prea târziu să-i mai trimitem un SMS – nu ar fi trebuit să zăbovim peste 2000 de ani –, ne întrebăm ce s-a auzit exact din gura extravagantului savant.
|
|
Am conferit cu marii enciclopediști de astăzi: Cet Gipiti, Dip Sic, Uiki și alții – eh!, am glumit, nu ne putem baza pe ei… Am aflat pe căi clasice, de fapt, că dacă Arhimede ar trăi în timpurile noastre, cu siguranță s-ar manifesta cu un sonor „Evrika!”, am găsit! Atât el, cât și noi. Pe când, dacă i-am fi fost contemporani, urechile ar fi perceput un clar „Heureka!”. Da, ca în euristică, cuvântul acela cu sensuri multiple în funcție de domeniul științei: metoda de a descoperi cunoștințe noi, arta de a duce o dispută în scopul de a găsi adevărul sau, în informatică, căutarea unei soluții prin încercări succesive sau urmând reguli definite cu aproximație.
|
|
De altfel, în română, evrika și eureka conviețuiau încă în vorbire și-n dicționare la începutul secolului trecut. Uitați cum arată definițiile din Dicționarul enciclopedic ilustrat al lui Candrea (CADE, 1926):
|
|
|
|
Și câteva extrase din presa vremii:
|
|
|
|
Dacă francezii acceptă ambele grafii, cu și fără h (preferabil cu): (h)euristique, englezii se înclină pentru heuristic. În ambele cazuri, se amintește filiera germană: heuristisch, prin neolatină: heuristicus. În final, ajungem și la originea greacă: εὑρίσκω („eu găsesc, eu descopăr”). Evrika!
|
|
|
|
|
|
Mic intermezzo electoral
|
|
Tot Evrika! am strigat și noi când am analizat statisticile lunii mai. Candidatul Călin Simionescu s-a plictisit să atace limba română vorbind-o, așa că a schimbat metoda și direcția: și-a căutat ajutoare în India, China și Rusia... În luna mai, site-ul nostru a avut peste 90 de milioane de accesări, de trei ori mai multe decât într-o lună obișnuită!
|
|
Ne-a impresionat devotamentul câtorva cetățeni din Moscova pentru dictonul latin Repetitio est mater studiorum care s-a manifestat prin dorința nestăvilită de a afla ce înseamnă turbincă căutându-l de mii de ori pe minut. Turbincă a fost numele pe care l-am dat noi paginii scrise în chirilice cu ocazia alegerilor. Căutările pentru turbincă reprezintă, de fapt, accesările acelei pagini.
|
|
Climaxul. 16 mai a fost o zi cu mai multe căutări decât într-o lună întreagă obișnuită: peste 30 de milioane (!), mai mult de jumătate provenind din India (vezi imaginea). Un fel de Black Friday al limbii române.
|
|
|
|
Dar, cum zice tot Bardul din Avon… All's Well That Ends Well… sau nu? Nu s-a terminat bine una că a-nceput alta: sinecura 💰
|
|
|
|
Cuvântul lunii iunie: sinecură
|
|
|
SINECURĂ, sinecuri, s. f. Slujbă, funcție bine retribuită, care cere muncă minimă sau nu cere nicio muncă. – Din fr. sinécure.
|
|
Termenul a ajuns la noi din franceză, dar s-a născut în latina ecleziastică, din (beneficium) sine cura – aproximativ „beneficii fără griji” – și se referea la un post bine plătit în ierarhia bisericească, dar fără îndatoriri parohiale. Adicătelea exact invers decât la dexonline, unde voluntarii muncesc serios, dar fără retribuție!
|
|
|
|
|
|
Benevol sau voluntar, care pe care?
|
|
Astăzi suntem porniți pe confuzii și ezitări, fenomene naturale într-o limbă, oricât de precisă ne-am dori-o noi. Și tre’ să recunoaștem… tocmai aste halimale dau farmec limbii! Este?
|
|
Deseori ne-am întrebat la dexonline care-i calificativul care ni se potrivește cel mai bine, voluntar sau benevol? De obicei, sinonimele folosite îndelung au tendința ori să se specializeze, ori să dispară. Rareori se întâmplă ca două cuvinte sinonime să străbată împreună atâta amar de vreme fără să intervină diferențe de sens majore.
|
Benevol și voluntar și-au început drumul în latina clasică, au trecut în franceză și-apoi în română păstrându-și legăturile. Baza comună e la vedere – „vol” – de la verbul latinesc volō „a vrea, a voi”:
|
- benevol e împrumutat din franceză, dar originea e latinescul benevolus „cel care dorește binele”, un fel de „binevoitor”, dacă s-ar fi născut în românește;
- voluntar, vine din latinescul voluntarius, format de la voluntas „voință”.
|
Ambele sunt adjective, doar voluntar s-a și substantivizat în română, spunem: un voluntar, voluntariat. Îmbogățirea asta de forme înseamnă oare că în sfârșit facem o alegere? 🤔
|
|
|
|
|
Sensul primar al voluntariatului este militar: „angajare în armată ca voluntar; durată a serviciului militar pe care îl face cineva ca voluntar”. Cum s-a ajuns de la sensul militar la cel social? Fenomenul s-a petrecut după 1989, căci pe vremea lui Ceaușescu conceptul era aproape inexistent sau era controlat de stat. Nu se prea făcea voluntariat, nici în armată, nici pe plan social unde exista așa-numita muncă patriotică, la care erai înscris „voluntar-patriot” din oficiu… 🫡
|
|
|
|
|
Odată cu democrația, s-au dezvoltat masiv și ONG-urile, și activismul civic – dovada s-a instalat recent la Cotroceni 😉 Aceste mișcări sociale au venit la pachet cu termenul voluntariat, care pare că se impune prin traducerile din engleză („volunteering”). Benevolatul, ca termen, există și el teoretic (fiind un calc după franceză), la fel ca benevolența, dar totuși nu s-a impus în uzul curent.
|
|
|
|
|
|
Dar totuși…
|
|
Nu degeaba l-am subliniat. Sigur câțiva v-ați întrebat: dar totuși nu e pleonasm? Sunt două probleme în întrebarea asta:
|
|
Primo. Pleonasmul nu este o greșeală de limbă, e chiar o figură de retorică, folosită cu intenție pentru plasticitatea exprimării. Mari scriitori au folosit pleonasme în operele lor („Cobori în jos, luceafăr blând…”). Multe pleonasme sunt atât de încetățenite în vorbire încât nimeni nu le mai bagă în seamă: nul și neavenit, termeni și condiții, ani de zile, mujdei de usturoi, miere de albine, în ziua de azi etc. Am spus deja povestea pleonasmului într-un răvaș mai vechi, o găsiți aici.
|
|
Secundo. Nici dar totuși nu e o greșeală de limbă. „Dar” este o conjuncție care arată obiecția, „totuși” i-un adverb care exprimă concesia. Nimeni nu ne interzice să ne opunem făcând o concesie în același timp. Vorbim în cazul acesta despre opoziție atenuată – valoarea pragmatică a acestor elemente.
|
La fel ca în cazul pleonasmului, mari scriitori au folosit formula pentru a-și nuanța discursul:
|
- Ion Creangă: „D-ta, moș Nichifor, ești om purtat, știi mai bine decât mine, dar totuși te rog să mâi cu băgare de samă, ca să nu-mi prăvăli nora.”
- I. L. Caragiale (despre C.A. Rosetti): „[…] odinioară sufletul liberalismului utopic, om de atâtea succese ușoare, inventator al atâtor năzdrăvănii politice, dar totuși una din cele mai interesante figuri ale partidului «național-liberal», mai târziu, cătră sfârșitul carierei sale, disgrațiat de colectivitate, a murit părăsit de toți partizanii lui cei mai apropiați, de aceia cari îi datorau lui personal tot norocul lor.”
- Mihai Eminescu (către Titu Maiorescu): „Însuși Schopenhauer nu găsește pentru această expresie decât aceea a imposibilității exprimării, anume Nimic, unul relativ, ce-i drept, dar totuși nu altceva decât nimic.”
- Nicolae Iorga (Desvoltarea imperialismului contemporan): „Autorul ei n’a fost niciodată istoric, nici n’a avut măcar această ambiție, pentru care nu avea pregătirea, dar totuși e uimitor ce vede și ce înțelege.”
|
De ce unii vorbitori contemporani consideră că dar totuși ar fi pleonasm? La o căutare pe Internet, oricât de amănunțită, nu reușim să găsim nicio autoritate în domeniul lingvistic care să explice acest aspect. Ar exista o excepție, Radu Paraschivescu, dar, și dumnealui e mai degrabă literat decât lingvist. Evident, nu contează ce statut are, ci faptul că în emisiunea Pastila de limbă, în care a afirmat că dar totuși ar fi pleonasm, nu a explicat și de ce…
|
Am adunat mai multe dovezi și argumente în favoarea tezei noastre – dar totuși nu e o greșeală de limbă, nu e pleonasm – în acest articol.
|
|
|
|
|
|
Voi cu câți de n în(n)otați?
|
|
Doar nu credeați că vă lăsăm așa… pe asfaltul încins 🥵 fără o ocazie să vă răcoriți. Câți dintre voi, la ștrand fiind sau la malul mării 🌊, v-ați întrebat de ce scriem înot cu un singur n deși pare că se aud doi? Nouă ni s-a întâmplat de mai multe ori. La fel și lui David – David Erna, corespondentul nostru – și ne-am gândit să dăm o mână de ajutor la rezolvarea aporiei, căci în acest caz socoteala oficială nu se potrivește cu cea de-acasă.
|
|
|
|
|
|
Până pe la sfârșitul secolului XIX verbul folosit era a nota (sau a nuta) – cu mențiunea că și corăbiile notau, nu numai oamenii, iar acțiunea era simplu... not. E moștenit din latină, din natare, de unde-l avem pe natație și toată familia lui.
|
|
Tot în perioada veche exista obiceiul de a adăuga prefixul verbal în- pentru a aduce o nuanță factitivă: de la acru avem a acri, dar și a înăcri, de la alb avem a albi, dar și a înălbi etc. Așadar pentru verbul nostru aveam perechea a nota, a înnota (vezi imaginea Zanne de mai jos).
|
|
E destul de evident motivul pentru care a cam dispărut verbul a nota cu sensul nostru și anume: apariția neologismului a nota „a scrie”! Zanne vol 4, p. 391:
|
|
|
|
Desigur, asta nu justifică de ce în zilele noastre se scrie cu un singur n, însă explicația e mai prozaică decât ne imaginăm…
|
|
Nici acum 100 de ani nu era clară treaba, de exemplu Dicționarul Ortografic (1909) și CADE (1926-31) scriau cu doi de n:
|
|
|
|
dar Scriban (1939) scria cu un singur n și, în plus, susținea folosirea locuțiunii adverbiale în not…
|
|
|
|
E-adevărat (găsim în presa vremii), majoritatea scria cu un singur n în raport de 2-3 la 1, iar Scriban dorea ca dicționarul lui să reprezinte vorbirea poporului!
|
|
Oficializarea relației cu înotul într-un n și nu doi a venit odată cu reforma din 1953. Motivul oficial? Cum spuneam, prozaic, cităm din memorie: se vor scrie cu un singur n cuvintele care încep cu în- la care populația nu mai vede legătura cu rădăcina (exemple erau date a înota și a înăbuși și familiile lor).
|
|
Evident, nu a dispărut niciodată scrierea de acum „greșită”, cu doi de n, doar că ușor-ușor a devenit ocazională… dacă acum 100 de ani în presă găseam cam în 30% din cazuri forma cu doi de n, acum 50 de ani ajunsese pe la 10%, iar în prezent a ajuns sub 1%.
|
|
E drept că v-ați întrebat dacă n-am greșit cumva când am zis „doi de n” și nu „doi n” sau „două n-uri”? O s-o lămurim și pe asta într-un newsletter viitor 😉
|
|
|
|
|
|
Rămânem în legătură, da?
V-a plăcut scrisoarea noastră? Scrieți-ne. O vorbă bună e întotdeauna binevenită.
|
Și dacă nu v-a plăcut, scrieți-ne. Ne-am obișnuit să fim și certați – de obicei, pentru greșelile altora (ale autorilor de dicționare) 😅 –, dar primim cu interes și criticile care ne privesc direct.
|
|
Iar dacă v-a plăcut mult, fiți generoși, trimiteți mailul nostru și la prieteni.
|
|
|
|
(dacă nu funcționează butonul, merge și cu reply la acest mail)
|
|
Nu uitați că dacă vreți să vă implicați cu entuziasm financiar în păstrarea, protejarea și propășirea limbii române în era digitală, puteți face oricând o donație.
|
|
|
|
|
Așteptăm cu nerăbdare reacțiile voastre și aduceți-vă aminte că cuvintele care nu se văd se uită! Până atunci, cer înnorat vă dorim! 🌥️
|
|
|
|
|
|
Echipa dexonline
|
(ca să știți cine trăiește în incertitudini… )
|
|
|
|
|
|
|
Anca Alexandru, decidentă la newsletter, voluntară dexonline de 7 ani deja, filoloagă (etimologic, „iubește vorbele”, nu și vorbăria), licențiată română-franceză, profă de franceză (limbă și literatură) la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Când l-a descoperit pe Céline, nobody's perfect, a înțeles de ce a învățat limba franceză. Fără aere de șefă, dar exigentă din fire, îi forțează pe colegi să consimtă la ideile ei.
|
|
|
|
Radu Borza e la butoane, în spatele newsletterului, dar are și alte calități: e om bun… la toate! Inginer și matematician la bază, mânat de o curiozitate aparte, a intrat în Mensa (dar a ieșit repede), lucrează la dexonline de la începuturi, de la 9 la 6 e corporatist în capitală și mare amator de gâlcevi lingvistice. De mic voia să fie președinte, așa că s-a făcut președintele asociației dexonline.
|
|
|
|
Cătălin Frâncu, ex-membru dexonline în proces de răzgândire (sperăm noi, promitem că insistăm să revină, nu-l lăsăm liniștit), fondatorul dexonline, programator, MIT-ist, reîntors la matcă în București, actualmente antrenor de info: pregătește olimpici pentru națională. A descoperit secretul fericirii la Google: în loc să muncească 30 de ani și să ia pensie doar 5, a inversat raportul.
|
|
|
|
|
|
Matei Gall, tehnician dozimetrist pensionat și scrabblist pasionat (campion, arbitru internațional, fost președinte al Federației Române de Scrabble), în tranșa de vechime de peste 20 de ani la dexonline. Bucureștean de origine, brașovean prin adopție, parizian în vacanțe. Căutător inveterat de nod în papură în DOOM și DEX (peste o mie de greșeli semnalate).
|
|
|
|
Octavian Mocanu, expert în inteligență artificială, în timpul liber, scrabblist și rebusist poliglot (fost președinte al Federației Catalane de Scrabble). Originar din Timișoara, acum își face veacul la Barcelona și uneori la Ibiza, unde câștigă mondialele de scrabble în catalană (în beția ritmurilor de la Amnezia). E voluntar dexonline de mai bine de 20 de ani, autor de articole lingvistice pe blogul nostru.
|
|
|
|
Elena Roșu, mezina dexonline, bucureșteancă neaoșă, ultima recru(ta)tă în echipa de desenatori, designer grafic de jocuri video, ilustrează cuvinte rare și proverbe românești, iubește natura și pietrele de râu. În acest newsletter, ea ne-a făcut de nerecunoscut.
|
|
|
|
|
|
