|
|
— slobod la limbă —
|
Doamnelor și domnilor,
|
|
|
Viața e un mix: între șmen și caterincă, cașcavalul dă verdictul.
|
|
Ne-am rupt oleacă capul să coacem vorba asta. E laborios să articulezi un discurs din vocabule absconse cu accepții prolixe. Am căutat să începem newsletterul de azi cu o chestie clever care să sune mișto, să fie catchy și să aibă vibe de boss. Ieșitu-ne-a oare? 🤔 De-o fi marfă, de-o fi nașpa… dumneavoastră decideți. Problema e că nu suntem siguri c-ați înțeles care ne e intenția. Nu, nu lecții de viață vrem să vă dăm, departe de noi gândul ăsta infam, ci să înțelegem împreună ce reprezintă argoul și jargonul, atât de prezente în limbajul curent și totuși atât de greu de definit. Mărturisim că nouă nu ne sunt deloc clare noțiunile astea și vă avertizăm că nu le lămurim nici până la final… Dar puțintică atenție merită să le oferim 💭
|
|
|
|
|
|
Goții, argonauții și limba lor: argoul sau jargonul (cam totuna-i)
|
Argoul – care nu trebuie confundat cu limbajul popular și căruia i se mai spune uneori jargon, deși unii cred că-s lucruri diferite – este, în sens propriu, limba secretă a infractorilor, a criminalilor, a proxeneților... pe care-o folosesc cu scopul precis de a nu fi înțeleși de restul societății și, mai ales, de autorități.
|
O limbă secretă folosită cu scopul de a nu fi înțeleasă am zis… da? Atunci dicționarele de argou – avem și noi pe dexonline – ce reprezintă? O formă de deconspirare? De trădare? 🫣
|
Explicațiile originii argoului nu sunt clare, în multe cazuri fiind chiar contradictorii. Vă oferim două dintre ele, găsite în biblia argoului francez, La Vie étrange de l’argot de Émile Chautard, dar nu le luați drept adevăr absolut.
|
Prima. Se pare că termenul (și practica) ar fi luat naștere la Troyes-la-Grande, în rândul unei mulțimi de săraci care au părăsit Auvergne-ul când regiunea a fost devastată. Apoi, a cunoscut o mare ascensiune în epoca lui Attila, distrugătorul goților: unii dintre acești oameni, vicleni, sătui de mizerie, au început să înșele, să hoinărească, să pună la cale tot felul de șiretlicuri și alte stratageme pe care le-au numit „arta goților”. De aici, se spune, provine numele de „argot” (cu -t final se scrie și azi în franceză).
|
A doua. Cuvântul argou ar proveni din greacă ἀργός (argós), unde ar fi fost creat după Argos, și care înseamnă un leneș ce duce o viață trândavă, căci nu lucrează, nu are nicio meserie (din a- = fără + érgon = muncă → adică „fără lucru”). Din acest cuvânt grecesc, care se potrivește atât de bine acestui tip de oameni, s-a numit argou jargonul pe care-l vorbesc între ei.
|
Numim argou jargonul? 🧐 De ce nu? V-am spus că-i cam același lucru… Deși-i atât de evident argo din amândouă, n-avem nicio dovadă oficială c-ar exista această legătură etimologică. O ținem deocamdată la nivel de etimologie populară. Mai ales că unele dicționare – tot franțuzești, de unde-am împrumutat aceste noțiuni de altfel – declară că jargonul ar proveni din gargun, un fel de onomatopee ce traduce ciripitul păsărelelor 🐦⬛, de aici și nuanța peiorativă pe care termenul o capătă uneori: limbaj ininteligibil, nearticulat, stâlcit.
|
Un lucru e cert: totul e incert! Nimeni nu cunoaște precis originea celor două cuvinte. Poate tocmai de-aia nimeni nu a reușit să precizeze exact diferența de semnificație dintre ele. Nimeni în afară de noi 🙄, adică dicționarele românești (la care am avut acces). Vă arătăm.
|
Dacă dicționarele de limbi străine – ne-am uitat la franceză, engleză, spaniolă și catalană – arată că cele două noțiuni sunt sinonime, ambele fiind definite în mare ca:
|
- Limbaj special adoptat de infractori pentru a se înțelege între ei (argoul sau jargonul hoților);
- Vocabular adoptat de persoanele din aceeași profesie, din același mediu (argoul sau jargonul medicilor, al tinerilor);
ei bine, dicționarele românești moderne au specializat diferit termenii:
|
Argou. „Limbaj convențional, folosit mai ales de vagabonzi, răufăcători etc. pentru a nu fi înțeleși de restul societății.” (DEX ’09)
|
Jargon. „Limbaj specific anumitor categorii sociale, care reflectă dorința celor ce-l vorbesc de a se distinge de masa mare a vorbitorilor și care se caracterizează prin abundența cuvintelor și expresiilor pretențioase, de obicei împrumutate din alte limbi.” (DEX ’09) sau „Ramificație a limbii comune, folosită de aristocrație și de vîrfurile burgheziei […].” (DLRLC 1955)
|
|
Cu alte cuvinte, dacă ar fi să ne luăm după dicționarele noastre, argoul e folosit de săracii needucați, iar jargonul, de bogații spudaxiți 😳 De unde până unde? Cine a hotărât? Și când? Manualele de română care circulă azi prin școli confirmă enormitatea:
|
|
|
Am făcut un filaj lingvistic în mai multe dicționare românești și-am observat că disocierea s-a petrecut prin anii ’50. O fi fost și ăsta un mod al lexicografilor aserviți sistemului de a marca diferența dintre clasele sociale… Altfel, cum se explică? În dicționarele românești mai vechi, jargonul și argoul erau încă sinonime:
|
Argou. „Limba găinărească. […] V. găinăresc, limbaj, logogrif.” (Scriban 1939)
|
Jargon. „1 Limbă stricată, schimonosită […] 2 Graiŭ particular, adesea convențional, al unei anumite clase de oameni: graiul hoților [fr.].” (CADE 1926) sau „1. limbă stricată; 2. limbă particulară ce adoptă unele clase de oameni.” (Șăineanu 1929)
|
Revenim la dicționarele mai noi pentru că și aici sunt uneori sinonime, dar doar indirect (sau au uitat să le separe, nu știm...), și anume în expresia:
|
a vorbi (pe) păsărește = a vorbi în argou sau în jargon, a spune ceva fără înțeles. (DEX '09)
|
|
Scopul e atins: nu mai înțelegem nimic 🤯 Jargon, argou... două forme în dispută pentru același conținut. Cazul rămâne deschis.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Se întâmplă uneori ca sensul argotic să devină mai popular decât sensul primar. Exemplu: pârnaie. Dacă întrebi un tânăr azi ce-i aia pârnaie, îți va spune repede „închisoare”. Habar n-are că-i de fapt o oală mare 🥘 (cea din poză) pentru gătit sau păstrat de-ale gurii. Mai are rost să-i punem acestui sens eticheta de argou, cum face DEX-ul?
|
|
|
|
|
Dar haideți, mai bine, să uităm de etichete și să ne bucurăm de sarmale, că-i bună carnea de oaie, mămăliga din pârnaie…🧑🏻🍳 adică să lăsăm cuvintele să se nască, să iubească, să trăiască și să moară... cum li-i firea.
|
|
|
|
|
|
Cockney, argoul rimat
|
Cockney? Sunt londonezii din zona săracă de est. La fel se numește și dialectul lor, dar și argoul pe care-l folosesc. Acest argou, foarte ingenios și practic infinit în posibilități, se bazează pe rime și expresii uzuale: luăm un cuvânt care rimează cu ultimul cuvânt dintr-o expresie, eliminăm partea logică, adică chiar cuvântul cu rimă, și rămâne codul. Nu-i atât de complicat pe cât sună. Uitați câteva exemple:
|
- dog „câine” se folosește în loc de telephone pentru că rimează cu dog and bone (iar bone este omis);
- loaf „bucată” este de fapt head „cap”, după loaf of bread (iar bread a dispărut);
- Brahms sau pissed „enervat” e-același lucru, vine de la Brahms and Liszt (pe Liszt nu-l mai punem).
|
Asta, da, metodă de a ține străinii la distanță... 😇
|
|
|
|
Le verlan, argoul tinerilor francezi
|
|
Le verlan, o altă formă de argou, din Franța de data asta. Cum spuneam, argoul este creat pentru a comunica fără riscul de a fi înțeleși de cei neinițiați. În general. Însă francezii sunt un popor de mare cultură, așa că inventatorii s-au gândit probabil să se ascundă în văzul lumii când au creat acest verlan. Fără rime, fără metafore, doar pe amestecarea silabelor se bazează. O fi și asta o tehnică: deși e simplu de „tradus”, dacă vorbești repede, cum fac francezii, sunt șanse mari să-ți reușească matrapazlâcurile până se dezmeticește interlocutorul.
|
|
|
|
Termenul în sine, verlan, are la bază permutarea silabelor din locuțiunea (à) l’envers „invers”. Uitați, cam așa arată păsăreasca franțuzească:
|
- laisser béton ← laisser tomber (a o lăsa baltă)
- meuf ← femme (femeie)
- ouf ← fou (nebun, grozav)
- zicmu ← musique (muzică)
|
|
|
|
Se presupune că verlanul ar fi apărut în Evul Mediu în comunicarea orală. În Les Sources de l'argot ancien, al nostru Lazăr Șăineanu (da, cel cu dicționarul) relatează cazul unei scrisori a unui deținut datată „Lontou, 1842” în loc de Toulon. Ca structură, e simplu ca păsăreasca copilăriei noastre (capa păpăsăpărepeapascapa copopipilăpăripiepeipi nopoapastrepe), așa că e de mirare c-a fost, zice-se, folosit în Al Doilea Război Mondial ca măsură de criptare a mesajelor...
|
|
|
|
|
|
Poetica argoului autohton
|
După două excursii în străinătate, revenim la baștină. Spre deosebire de lirica șaradelor cockney și a întorsăturilor verlan, care-ți țin creierul în priză constant 🤯, argoul autohton îți forțează imaginația figurativă la început, însă odată deslușit misterul, materia cenușie poate intra în lenevie, accesând numai memoria. Dar destul cu teoria! Vă poftim la un mic exercițiu de interpretare a argoului găinarilor împreună cu Traian Tandin, autorul Dicționarului de argou al lumii interlope. Ce faceți dacă auziți în autobuz o propoziție... gen 😉:
|
– Mumie cu coviltir, salt la maimuță, moară galbenă!
|
E română, dar parcă... nu se potrivește. Dacă știm că maimuța-i poșetă, coviltirul e pălăria, iar moara-i ceasul, probabil vom ști să interpolăm restul:
|
– Trec la femeia cu pălărie, îi fur poșta și ceasul de aur.
|
|
Nu vă lăsăm fără savoarea întregii enigme:
|
|
|
|
Oare borfașii iau lecții de deturnare a sensului cuvintelor? Nu-i rău deloc! 👌🏼
|
|
|
|
Și o rătăcire autumnală... Când se culege porumbul?
|
Porumbul 🌽 sursa floricelelor arhaice sau a cocoșeilor moldovenești sau a popcornului contemporan 🍿 Dar v-ați întrebat vreodată de unde-i vine numele?
|
Inițial, cuvântul ăsta desemna pasărea pe care noi acum o alintăm cu diminutivul porumbel 🕊️, moștenit din latinescul palumbus „guguștiuc” (porumbelul de soi fiind numit columbus). Evident, pe vremea romanilor nu exista porumbul... era încă în America, așa că nu avem probleme în a identifica „originalul”. Dicționarul etimologic susține că numele păsării a fost preluat de plantă deoarece știuletele ar semăna cu un porumbel. Iar cu timpul, pentru diferențiere, pasărea a rămas cu diminutivul – fenomen foarte lent: în dicționarul lui Scriban din 1939 porumb încă avea ca prim sens pasărea. Există și un feminin: porumbă, ce desemna și porumbița, și fructele albastre ale... porumbarului! Complicată treabă etnobotanica!
|
Întru satisfacția românilor verzi: cuvântul bulgăresc гълъб /gălă(m)b/„porumbel” a început să desemneze și porumbul plantă sub influența limbii române! Așa se explică de ce, născut Golembiowski, la românizare, tatăl lui Ciprian 🎼 – pe care-l sărbătorim pe 14 octombrie – nu și-a luat numele Porumbelescu și nici Hulubescu, căci hulub e de origine slavă, ci Porumbescu. Așadar, patriotul compozitor are numele păsării, nu al plantei.
|
|
Și legătura cu întrebarea din titlu? Un banc despre porumb din trista perioadă comunistă, când erau trimise la câmp toate categoriile sociale – pe post de figuranți, că aproape nimeni nu muncea – pentru că agricultorii fuseseră ademeniți în fabricile falimentare și nu mai avea cine cultiva ogoarele:
|
– Cine stă pe câmp în septembrie?
– Muncitorii!
– Cine stă pe câmp în octombrie?
– Elevii!
– Cine stă pe câmp în noiembrie?
– Studenții!
– Cine stă pe câmp în decembrie?
– Militarii!
– Cine stă pe câmp în ianuarie?
– Porumbul!
|
|
Tinerii de azi n-au cum să înțeleagă bancul ăsta... și ce bine că-i așa (încă) 💫
|
|
|
|
|
|
Rămânem în legătură, da?
V-a plăcut scrisoarea noastră? Scrieți-ne. O vorbă bună e întotdeauna binevenită.
|
Și dacă nu v-a plăcut, scrieți-ne. Ne-am obișnuit să fim și certați – de obicei, pentru greșelile altora (ale autorilor de dicționare) –, dar primim cu interes și criticile care ne privesc direct.
|
|
Iar dacă v-a plăcut mult, fiți generoși, trimiteți mailul nostru și la prieteni.
|
|
|
|
(dacă nu funcționează butonul, merge și cu reply la acest mail)
|
Atenție! Dacă ne scrieți, riscați să vă faceți cunoscuți 🤩 pentru că publicăm răspunsul cu tot cu datele de recunoaștere ale curiosului (nume, adresă de e-mail). Pentru transparență. Și credibilitate.
|
|
Nu uitați că dacă vreți să vă implicați cu entuziasm financiar în păstrarea, protejarea și propășirea limbii române în era digitală, puteți face oricând o donație.
|
|
|
|
|
Așteptăm cu nerăbdare reacțiile voastre și nu uitați că viața-i un mișmaș mișto, da' și țeapă pe alocuri... un fâs 🗯️
|
|
|
|
|
|
Echipa dexonline
|
(ca să știți cine-a dat cu praftorița)
|
|
|
|
|
|
|
Anca Alexandru, decidentă la newsletter, voluntară dexonline de 7 ani deja, filoloagă (etimologic, „iubește vorbele”, nu și vorbăria), licențiată română-franceză, profă de franceză (limbă și literatură) la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Când l-a descoperit pe Céline, nobody's perfect, a înțeles de ce a învățat limba franceză. Fără aere de șefă, dar exigentă din fire, îi forțează pe colegi să consimtă la ideile ei.
|
|
|
|
Radu Borza e la butoane, în spatele newsletterului, dar are și alte calități: e om bun… la toate! Inginer și matematician la bază, mânat de o curiozitate aparte, a intrat în Mensa (dar a ieșit repede), lucrează la dexonline de la începuturi, de la 9 la 6 e corporatist în capitală și mare amator de gâlcevi lingvistice. De mic voia să fie președinte, așa că s-a făcut președintele asociației dexonline.
|
|
|
|
Octavian Mocanu, expert în inteligență artificială, în timpul liber, scrabblist și rebusist poliglot (fost președinte al Federației Catalane de Scrabble). Originar din Timișoara, acum își face veacul la Barcelona și uneori la Ibiza, unde câștigă mondialele de scrabble în catalană (în beția ritmurilor de la Amnezia). E voluntar dexonline de mai bine de 20 de ani, autor de articole lingvistice pe blogul nostru.
|
|
|
|
|
|
Matei Gall, tehnician dozimetrist pensionat și scrabblist pasionat (campion, arbitru internațional, fost președinte al Federației Române de Scrabble), în tranșa de vechime de peste 20 de ani la dexonline. Bucureștean de origine, brașovean prin adopție, parizian în vacanțe. Căutător inveterat de nod în papură în DOOM și DEX (peste o mie de greșeli semnalate).
|
|
|
|
Cătălin Frâncu, ex-membru dexonline în proces de răzgândire (sperăm noi, promitem că insistăm să revină, nu-l lăsăm liniștit), fondatorul dexonline, programator, MIT-ist, reîntors la matcă în București, actualmente antrenor de info: pregătește olimpici pentru națională. A descoperit secretul fericirii la Google: în loc să muncească 30 de ani și să ia pensie doar 5, a inversat raportul.
|
|
|
|
Elena Roșu, mezina dexonline, bucureșteancă neaoșă, ultima recru(ta)tă în echipa de desenatori, designer grafic de jocuri video, ilustrează cuvinte rare și proverbe românești, iubește natura și pietrele de râu. În acest newsletter, ea ne-a făcut de nerecunoscut.
|
|
|
|
|
|
