|
|
— slobod la limbă —
|
Doamnelor și domnilor,
|
|
|
Vorbiți fluent dialectul amoros? 😍 Suntem în februarie, luna în care inimile se pripesc, metaforele se înmulțesc, iar cuvintele – mai ales cele nerușinate – mai lesne se ivesc.
|
Iubirea, știm bine, e și o chestiune de limbaj: poți seduce printr-o șoaptă sau poți pierde totul printr-un cuvânt prost ales. Nu întâmplător, și când iubim, și când suduim, folosim adesea același repertoriu lexical – cheia stă în intensitatea elanului afectiv.
|
Nici dicționarele nu scapă de această logică pasională: exact ca-n dragoste, e mai ușor să-ți dezguști publicul decât să-l entuziasmezi… mai ales atunci când intri – sau refuzi să intri – pe terenul minat al vocabularului obscen.
|
În răvașul de azi, îndrăznim să pășim pe frontiera fragilă dintre iubire și vulgaritate, dintre normă morală și descriere lexicografică, acolo unde cuvintele incomode nu dispar prin interdicție, ci cer, insistent, să fie înțelese, dovadă că se află constant în topul căutărilor pe dexonline.
|
|
|
|
|
|
Puțină mitologie amoroasă
|
La vechii greci, zeița Afrodita întruchipa frumusețea, dragostea, dorința, pasiunea și procrearea, dar pare că nu era suficient… a intervenit Ares, zeul războiului, și l-au conceput pe Eros, zeul iubirii și al sexului. Adicătelea sex = dragoste + război. De la ei, cuvintele: afrodiziac, erotic, erotism.
|
La romani, echivalentul lui Eros era Cupidon (născut din zeii romani echivalenți: Venus și Marte). Și etimologiile le sunt similare: în greaca veche ἔρως éros înseamnă „dorință” și vine de la verbul ἔραμαι éramai „a dori”, iar în latină, Cupīdō „dorință pasională” este derivat din verbul cupiō, cupĕre „a dori”. Nu l-am moștenit direct pe Cupīdō, dar vărul lui, cupidus „lacom, avid (de bani), hrăpăreț”, ni l-a dat pe cupid (prin intermediar francez), cu sens identic.
|
|
Dacă la greci Eros se arată drept un tânăr frumos, varianta romană, Cupidon (sau Amor), este reprezentată mai mereu ca un băiețel rotofei. Ambii sunt înaripați și cu tolba plină de săgeți... letale 💘
|
|
|
Amândoi umblă în gașcă: alaiul Afroditei (Ἔρωτες – Erotes) și amorașii (și ei înaripați și cu tolbele pline) petrec și se distrează pe seama oamenilor, nu rareori trăgând săgeți la întâmplare! Iar grupul ăsta vesel prezintă și conotații etimologice: de la eroți, în afară de Eros, îi mai avem pe: Anteros („Dragostea reciprocă”), Hedylogos („Vorba meșteșugită”), Hermaphroditos („Androginitatea”), Himeros („Dorința arzătoare”), Hymenaios („Imnul nunții”) și Pothos („Dorul, iubirea nostalgică”), iar uneori și pe Hedone („Desfătarea senzuală”). Ați recunoscut, desigur, originea cuvintelor hermafrodit, himen și hedonism.
|
|
Tangențial, o întrebare: E drept că atunci când vă gândiți la îngeri prima imagine care vă apare în minte este cea a amorașilor? Nu întâmplător! În Vechiul Testament, heruvimii erau reprezentați ca ființe cu patru fețe (om, vultur, bou, leu), cu patru aripi și cu corpul plin de ochi (Ezechiel 1:10).
|
|
|
|
|
|
|
însă în Renaștere, pictorii, iubitori de frumos, au înlocuit hidoșeniile biblice cu imaginea mitologică a dragostei și a bunătății 👼🏻
|
|
|
|
|
|
|
Cuvinte și expresii obscene în limba română
|
Odată coborâtă printre oameni, iubirea își leapădă aripile și-și spune pe nume, fără metafore cuminți, dar și fără binecuvântarea Academiei 🤔 De la Eros la a o spune pe șleau nu e o prăpastie, ci un drum bătătorit care ne duce, aproape inevitabil, la cealaltă față a dorinței: cuvintele și expresiile obscene (din limba română).
|
Titlul articolului nostru este, de fapt, titlul unui articol științific pe care lingvistul danez Erling Schøller l-a publicat în Revue Romane (Țările de Jos) în '71 și '72. Schøller nu face decât să confirme ceea ce știm deja: obscenitatea nu e ceva marginal, ci una dintre cele mai fertile zone ale limbii. Cuvintele și expresiile obscene — de obicei excluse din dicționarele „respectabile” — spun multe despre mentalități, raporturi de putere, agresivitate verbală și… creativitate lingvistică. Am selecționat pentru dumneavoastră câteva mostre care ilustrează această productivitate obscenă a limbii române: exemple vii, recognoscibile și impecabil construite gramatical.
|
⚠️ Atenție, urmează vocabular fără pudoare. Exemplele de mai jos nu sunt „încurajate”, ci analizate. Lingvistic, nu moral. Deci, dacă vă știți cu obrazul subțire, poate e mai înțelept să vă opriți aici, nu citiți…
|
Așadar, ce aflăm de la specialist?
|
- Româna excelează în formule scurte, tăioase, fără ambiguități: un verb + un complement tabu = act de limbaj complet. Fără politețe. Fără metafore inutile: „du-te-n pizda…”, „bagă-ți pula”.
- Mama este pivotul simbolic absolut. Nu e insultată ca persoană, ci folosită ca axă de maximă forță injurios-expresivă: „mă-ta” apare în construcții perfect articulate; extensii de tip „în pizda mă-ti(i)” creează adevărate spații semantice ale exilului.
- Corp + sacru = marcă românească. Puține limbi combină atât de natural obscenul cu religiosul: crucea, Paștele, morții, sfinții... intră în aceeași frază cu organe sexuale 🫣 Rezultatul nu e haos, ci o coerență șocantă. Sacrul, în loc să protejeze limba de măscări, le amplifică.
- Românul nu se limitează la porunci, ci proiectează și scenarii cu conjunctivul blestemului: „să te fut”, „să mi-o sugi”, „să-mi bag pula”, „să mă cac” sunt structuri optative, cu durată, consecințe și adesea cu o cruzime narativă remarcabilă. Nu-s injurii, ci minidrame verbale.
- Folclorul și poezia populară nu sunt inocente, ci perfect reciclabile obscen: cuvinte „cuminți” sunt trase în jos și reprogramate ca vulgarități funcționale.
|
|
De ce contează această analiză? Pentru că obscenul este structurat gramatical, productiv lexical și spune adevăruri brute despre agresivitate, putere, frustrare și substratul nostru animal. A ignora această zonă înseamnă a studia o limbă amputată. Articolul lui Schøller, disponibil pe dexonline, e o lecție de onestitate lingvistică: limba reală nu e cea „frumoasă”, ci cea folosită.
|
❓Răspundem și la o întrebare care, cu siguranță, s-a strecurat și-n mintea dumneavoastră: de ce trebuie, de fiecare dată, să vină un străin să ne rezolve treburile pe care noi le ascundem sub preș?
|
Am mers înapoi până la momentul fondator al Academiei Române – instituție a cărei rațiune de a fi era chiar alcătuirea dicționarului limbii române – și am constatat că, încă de la început, academicienii și-au propus să înregistreze doar limba pură, nu și pe cea îmbâcsită cu licențiozități... Iată o tară fondatoare, al cărei spectru bântuie până astăzi lexicografia academică!
|
|
În imagine, punctul 3 din procesul verbal al ședinței din 23 august 1872 unde se consemnează fără echivoc: se vor înlătura cu totul expresiile triviale și obscene! Credeau, oare, academicienii că, dacă nu consemnează cuvintele, ele vor dispărea? Că tăcerea instituțională va spăla limba? Sau că dicționarul va funcționa ca formă de igienă morală? 🤨
|
|
|
|
|
|
Iată de ce e extrem de importantă expunerea lingvistului danez: acoperă o zonă lingvistică „uitată” timp de 150 de ani!
|
|
|
|
Pudibonderia locului...
|
|
|
Cum era perfect previzibil într-un sistem cu simț moral hiperdezvoltat, cenzura rușinoasă nu s-a mulțumit doar cu dicționarele. S-a revărsat peste toate documentele emise de stat, peste toate numele care ne înconjoară. Așa se face că nici toponimia n-a scăpat. Prin decretul 799 din 17 decembrie 1964, mai multor localități din România comunistă li se schimba numele.
|
Termeni tabu din fosta regiune Argeș:
|
- comuna Băsești (împreună cu satul omonim) din raionul Drăgănești-Olt a devenit Călmățuiul (de fapt Călmățuiu, azi Călmățuiu de Sus);
- satul Băseni din comuna Costești ➝ Zorile (!);
- satul Căcărezeni din comuna Filfani ➝ Cotmeana;
- satul Băsești din comuna Valea Mare ➝ Livezile.
sau din fosta regiune Banat:
|
- comunele (împreună cu satele omonime) Beșenova Veche (Sânnicolau Mare) și Beșenova Nouă (Timișoara) ➝ Dudeștii-Vechi și Dudeștii-Noi;
- comuna (și satul) Cacova (Oravița) ➝ Grădinarii etc.
|
Termeni ofensatori precum Slobozia-Trăznitu, Tîmpeni, Secături, Bou…
|
|
Termeni care țin de religie și de superstiții: Călugăru, Episcopia, Vrăjitoru…
|
|
Termeni cu rezonanță politică: Lagăr…
|
|
Termeni care se referă la minorități: Ovreiești…
|
Personalități căzute în dizgrație: Lahovari…
|
Toate aceste nume de localități au dispărut din dicționare prin rebotezare! Asemenea sonorități, care nu aveau nimic în comun cu ceea ce se dorea înțeles – de pildă, Beșenova pare să provină din maghiarul besenyő „peceneg” –, zgâriau urechile zămislitorilor „omului nou”.
|
La fel s-a întâmplat în tot lagărul comunist. Dicționarele explicative au ignorat în totalitate existența termenilor vulgari. V-ați aștepta ca, după mai mult de trei decenii de la căderea comunismului, situația să se fi îndreptat. Și chiar s-a îndreptat. În Ungaria, în Germania... nu și la noi! DEX-ul și DOOM-ul continuă și azi pe aceeași linie pudibondă. Bănuim că, în mare parte, datorită unui colectiv care nu a reușit să-și schimbe mentalitatea – știm, gândirea evoluează cel mai greu! Există totuși o excepție notabilă în această perioadă, însă cu răspândire extrem de limitată: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine, editat de Alf Lombard* și Constantin Gâdei, Editura Academiei, București, 1981.
|
|
*) Alf Lombard, lingvist și lexicograf suedez de excepție, a semnat unul dintre articolele cele mai serioase în momentul modificării ortografiei din î în â, în care arăta absurditatea acesteia. Tot un străin. Mulțumim!
|
|
|
|
La o șuetă cu Dan Ungureanu
|
|
Samuel Johnson a scris în 1755 A Dictionary of the English Language. O doamnă din înalta societate l-a întrebat: „Ce să cred despre dumneavoastră că ați băgat cuvântul pulă în dicționar?” El i-a răspuns: „Ce să cred despre dumneavoastră că v-ați uitat chiar acolo?”
|
|
|
|
Dan Ungureanu e prietenul dexonline, prof și lingvist la Facultatea de Ştiinţe Umaniste de la Universitatea din Arad. El ne-a spus anecdota de mai sus. L-am provocat să susțină cauza introducerii cuvintelor tabu în dicționare (nume de cod #săbăgămpulaîndex). Și se porni...
|
|
|
|
„De frica bărbatului / Rupsei furca patului / Cu ficiorii satului.”
|
|
|
|
|
|
|
O bună parte din folclor e porcoasă, mai porcoasă decît asta. Foarte puțin din folclorul necuviincios a fost cules și astfel s-a pierdut. Pudibonderia a distrus știința, a cenzurat-o. La fel în lexicologie. Bozgor, magraon, ciorpandel, cioropină, poponaut, curist, jidan: unii au propus să le eliminăm din dicționare. E o idee proastă. Nu cuvîntul în sine e rău, ci doar atitudinea unui om viu față de alți oameni vii. Această atitudine e discriminare. Ea trebuie îndreptată. Sînt destui care zic frumos „romi” dar care habar nu au nimic de structura societății țigănești sau de limba țigănească.
Nici folclorul nu trebuie cenzurat, nici dicționarele.
Oamenii trebuie să fie cuviincioși, nu culegerile de folclor.
Oamenii trebuie să fie incluzivi și să nu discrimineze. Nu dicționarele.
În aromână, oamenii spun „apa țea gruoasă” și „apa țea subțîri” pentru caca - pipi. Caca, pipi există în aromână, dar nu se folosesc în împrejurări mai formale. În vorbirea evreilor ultraortodocși „biserică” e cuvînt tabu, se spune căcăstoare (sau echivalentul respectiv în altă limbă). Putem avea orice sentiment față de aceste date sociolingvistice. Dar a le elimina din dicționare e complet greșit.
Există un atac la unison al intelectualității române contra political correctness. E unanim. Ce înseamnă political correctness? Să nu mai zicem jidani, ci evrei, nu curiști, nu poponauți, ci persoane gay, nu bozgori, ci maghiari, nu ciori, cioropine, ciorpandei, magraoni, ci romi. Nu stîrpituri și piticanii, ci persoane scunde. Nu ciungi, ci persoane cu handicap motor. Political correctness e un lucru bun și favorizează armonia dintre etnii. Și elimină discriminarea față de orbi, surzi, paralizați și cei care suferă de boli psihice.
Dar toate acestea sînt subiecte sociolingvistice și de politică lingvistică. Noi, lexicologii, trebuie să notăm cuvintele pe care le folosesc oamenii. Un dicționar nu e un manual de etichetă, nu e un curs de bune maniere. „Doar noi și Dumnezeu putem” (ucide) spuneau călăii medievali. Doar noi, lexicografii, putem scrie...
|
|
|
|
|
|
|
Atlasul lingvistic licențios sau înjurăturile academice
|
...și unii chiar au reușit să scrie! Ne-am bucurat când am găsit licențiozități în Atlasul lingvistic român, conceput tot în preajma Academiei și publicat între 1938 și 1942, dar, de data asta, cu sprijinul unor cercetători meticuloși – Sextil Pușcariu, Sever Pop și Emil Petrovici – care au refuzat să facă rabat de la principiile științifice și au introdus un chestionar consistent privind termenii considerați obsceni.
|
|
În imaginea de mai jos e o parte din cuprinsul suplimentului Atlasului lingvistic.
|
|
|
Chiar dacă n-au reușit să înglobeze aceste informații în volumele principale, este remarcabil – surprinzător chiar! – c-au reușit tipărirea unui supliment. E drept, de doar 10 pagini, format mare, și cu tiraj mai mic decât tirajul deja mic al atlasului, dar, cum spune omu' în intimitate, un pic e mai mult decât nimic (vezi și 4911)!
|
La dexonline, atât de mult iubim atlasul ăsta, că ne-ar plăcea să-l digitalizăm complet și să-l avem pe site, pe tot, la liber, pentru toți, dar...! Cine știe, poate-ntr-o bună zi... 💸
|
|
Astăzi, în exclusivitate pentru dumneavoastră, câteva pagini despre organele iubirii 😇
|
|
|
|
|
E reconfortant, totuși, să știm că, în acest ev mediu contemporan, a existat un moment în care verticalitatea omului de știință a învins rigiditatea ipocrită. Cum ar veni, futaiul și onania au învins Academia chiar din interior! Specialiștii de azi... cu ce se ocupă, oare? 🙋🏻
|
|
|
|
Nota bene. Tot în perioada publicării acestui supliment „licențios”, au văzut pentru prima dată lumina tiparului, în mod oficial, corozivele lui Creangă. În 1939, la 50 de ani de la moartea sa, sub titlul Povestea poveștilor, Editura pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, publica, într-o ediție de lux, textele deocheate ale humuleșteanului.
|
|
|
|
|
|
Vorbe populare despre țâțe, amor în trei, curve și altele la fel
|
Lipsită de pseudoscrupulele verbale academice, înțelepciunea populară le zice pe șleau fără să roșească. În materie de amor, folclorul românesc nu practică eufemismul: orice comportament netradițional e atacat paremiologic. Vorba aceea... vorba rea nu doarme!
|
|
Proverbele românilor din România, Basarabia, Bucovina, Ungaria, Istria și Macedonia este o colecție monumentală de folclor. Volum cu volum (10 în total!, apărute între 1895 și 1903), Iuliu Zane a adunat și a organizat mii de proverbe, zicători, povățuiri, „cuvinte adevărate”, asemănări, idiotisme și cimilituri – adică exact genul de expresii care nu se predau la cursul de bună-cuviință. De aici am ales cu grijă pentru dumneavoastră câteva mostre despre țâțe, amor în trei, muieri nesățioase sau desfrânate, prea libere pentru liniștea satului...
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Am căutat cu aceeași atenție și proverbe despre bărbați desfrânați, dar ioc! Se pare că românii verzi erau tare virtuoși... Ruptură de logică! 🤯 Cu cine se desfătau, atunci, femeile nesățioase? Cu bărbații cuminți? Cu sfinții din calendar?
|
Știm răspunsul, îl știm prea bine... ni-l spune chiar folclorul reinterpretat modern: cheia care merge la multe uși e prețioasă, însă ușa la care merg multe chei e stricată! Morala? Proverbul nu judecă viața, judecă femeia! 🤦🏻♀️
|
|
La celălalt capăt al spectrului, vine însă un spirit grijuliu, aproape părintesc: Alecsandri. Poetul nu mai biciuiește moravuri, ci încearcă să îmblânzească limba, ca să protejeze „onoarea” feminină. Soluția lui? Să ocolim cu grijă cuvântul pudoare (neologism pe-atunci), ca nu cumva să fie confundat — feri, Doamne! — cu putoare!
|
|
|
|
Între proverbul care aruncă piatra și poetul care pune pansament pe cuvinte, femeia rămâne, ca de obicei, obiectul grijii și al Dicționarului grotesc!
|
|
|
|
|
|
Obscenități ascunse
|
Este îndeobște cunoscut că oamenii înjură mult mai ușor în limbi străine: lipsește acel mecanism de autocenzură care se formează în copilărie. Pe măsură ce acumulăm vocabular în limba maternă, asociem fiecărui cuvânt nu doar un sens, ci și un grad de violență verbală — știm instinctiv ce „se spune” și ce „nu se spune”.
|
Într-o limbă străină, însă, această cartografiere afectivă e mult mai slabă. Ne simțim detașați, mai puțin implicați emoțional, iar cuvintele nu mai declanșează aceleași inhibiții. Din acest motiv, termenii injurioși sau licențioși împrumutați din alte limbi tind să-și atenueze impactul în limba de adopție.
|
Un exemplu elocvent îl reprezintă împrumuturile din limba turcă. Deși influența ei a fost intensă, s-a exercitat pe o perioadă relativ scurtă, astfel încât sensul originar – adesea violent sau profund insultător – s-a estompat rapid. Cuvintele au supraviețuit, dar au fost golite parțial de încărcătura lor inițială. Iată câteva exemple de turcisme grosolane, dar „înnobilate” în română:
|
- bocciu – „urât; bădăran” vine de la bokçu „de căcat” (format din bok „căcat”);
- bucluc – „încurcătură” vine de la bokluk „căcat; murdărie” (aceeași rădăcină ca mai sus);
- (cu) anasâna – „cu forța” este preluat din anasını, literal „(pe) mă-sa”, dar în limba de origine e înjurătură;
- pezevenghi – „escroc; șmecher” vine de la pezevenk „proxenet”, foarte ofensator;
- sictir – „pleacă!; marș!” vine de la siktir „(să te) fut”, extrem de ofensiv.
|
|
|
|
|
ChatGPT a evoluat: s-a dezinhibat
|
Cum nu ne-am propus să încheiem misiva noastră cu un abrupt Hai sictir!, vă invităm să mai suportați încă o anecdotă.
|
Acum vreo doi ani, am avut o dispută lingvistică în echipă legată de pluralul denumirii populare a organului sexual masculin (care, interesant, este... feminin!): se termină cu -e sau cu -i?
|
|
Am căutat pe Google: milioane de pagini conțin termenul; prin dicționare: aici e-aproape inexistent (v-am spus azi de ce 🙄); i-am cerut „părerea” și lui ChatGPT. Surprinzător! Nu numai că a fost reticent să ne ofere un răspuns, dar ne-a servit și câteva halucinații, încercând să ne convingă că cuvintele porcoase nu ar avea plural...
|
|
|
Interesant ni s-a părut că nu a avut nicio reținere să ne răspundă corect la întrebarea similară în alte limbi. Părea, în mod ciudat, că-și luase chipul și asemănarea pseudointelectualilor autohtoni: „inteligența artificială” căpătase darul pudibonderiei! Cu ce documente s-o fi antrenat? ne-am întrebat.
|
|
Pregătind acest newsletter, ne-am mai încercat o dată norocul și iată! ceva s-a schimbat: Geppetto a devenit mai franc 😅
|
|
|
|
Oricare ar fi cauza – ar putea fi afluxul uriaș de întrebări sau o reevaluare a configurărilor sau l-o fi citit pe Creangă între timp 😅 –, e de remarcat că în doi ani ChatGPT a reușit să învețe ceva ce Academia nu a reușit să facă în peste 150...
|
|
|
|
|
|
Rămânem în legătură?
V-a plăcut scrisoarea noastră? 🫣 Scrieți-ne. O vorbă bună e întotdeauna binevenită.
|
Și dacă nu v-a plăcut, scrieți-ne. Ne-am obișnuit să fim și certați – de obicei, pentru greșelile altora (ale autorilor de dicționare) –, dar primim cu interes și criticile care ne privesc direct.
|
|
Iar dacă v-a plăcut mult, fiți generoși, trimiteți mailul nostru și la prieteni.
|
|
|
|
(dacă nu funcționează butonul, merge și cu reply la acest mail)
|
|
Nu uitați că dacă vreți să vă implicați cu entuziasm financiar în păstrarea, protejarea și propășirea limbii române în era digitală, puteți face oricând o donație.
|
|
|
|
|
Așteptăm cu nerăbdare reacțiile dumneavoastră pudice sau pline de aplomb și nu uitați că cuvintele care nu se văd se uită.
|
|
|
|
|
|
Echipa dexonline
|
(ca să știți cine și-a dat frâu liber...)
|
|
|
|
|
|
|
Anca Alexandru, decidentă la newsletter, voluntară dexonline de 7 ani deja, filoloagă (etimologic, „iubește vorbele”, nu și vorbăria), licențiată română-franceză, profă de franceză (limbă și literatură) la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Când l-a descoperit pe Céline, nobody's perfect, a înțeles de ce a învățat limba franceză. Fără aere de șefă, dar exigentă din fire, îi forțează pe colegi să consimtă la ideile ei.
|
|
|
|
Radu Borza e la butoane, în spatele newsletterului, dar are și alte calități: e om bun… la toate! Inginer și matematician la bază, mânat de o curiozitate aparte, a intrat în Mensa (dar a ieșit repede), lucrează la dexonline de la începuturi, de la 9 la 6 e corporatist în capitală și mare amator de gâlcevi lingvistice. De mic voia să fie președinte, așa că s-a făcut președintele asociației dexonline.
|
|
|
|
Octavian Mocanu, expert în inteligență artificială, iar în timpul liber, scrabblist și rebusist poliglot (fost președinte al Federației Catalane de Scrabble). Originar din Timișoara, acum își face veacul la Barcelona și uneori la Ibiza, unde câștigă mondialele de scrabble în catalană (în beția ritmurilor de la Amnesia). E voluntar dexonline de mai bine de 20 de ani, autor de articole lingvistice pe blogul nostru.
|
|
|
|
|
|
Matei Gall, tehnician dozimetrist pensionat și scrabblist pasionat (campion, arbitru internațional, fost președinte al Federației Române de Scrabble), în tranșa de vechime de peste 20 de ani la dexonline. Bucureștean de origine, brașovean prin adopție, parizian în vacanțe. Căutător inveterat de nod în papură în DOOM și DEX (peste o mie de greșeli semnalate).
|
|
|
|
Cătălin Frâncu, ex-membru dexonline în proces de răzgândire (sperăm noi, promitem că insistăm să revină, nu-l lăsăm liniștit), fondatorul dexonline, programator, MIT-ist, reîntors la matcă în București, actualmente antrenor de info: pregătește olimpici pentru națională. A descoperit secretul fericirii la Google: în loc să muncească 30 de ani și să ia pensie doar 5, a inversat raportul.
|
|
|
|
Căutăm desenator (voluntar) ✍🏻
Avem idei. Avem cuvinte. Avem texte. Avem și simțul umorului. Ne lipsește cineva care să le spună într-un desen. Nu promitem celebritate peste noapte, dar garantăm libertate de creație. Dacă știți că puteți desena ceva care să facă cititorul să zâmbească înainte să citească, scrieți-ne.
|
|
|
|
|
|
