|
|
— slobod la limbă —
|
Doamnelor și domnilor,
|
|
|
Umblă vorba că dragostea e infinitul la îndemâna canișilor, iar noi, oamenii, – cum altfel? – avem demnitatea noastră…
|
Vă revoltă ideea? Mai încercăm una:
|
Animalele au jucat întotdeauna un rol important în viața mizantropilor.
|
Câinele este singura ființă de pe Pământ care-și iubește stăpânul mai mult decât se iubește pe sine.
|
|
Explicăm. Pe 11 aprilie e ziua animalelor de companie. Despre oameni și animale astăzi sau despre omul-animal… Dumneavoastră decideți.
|
|
|
|
|
|
Câinele, cel mai bun prieten al omului (clișeu)
|
Nu știm cine a spus asta prima dată, dar știm cine a scris-o (verba volant, scripta manent), Frederic cel Mare: Singurul, cel mai bun și mai credincios prieten pe care îl poate avea un om în această lume egoistă, singurul care nu-l va trăda sau nega niciodată este câinele său.
|
E continuarea unei idei mai vechi de la Plaut: Lupus est homo homini, non homo – „Omul este lup pentru om, nu om”.
|
Mai echilibrat, Voltaire pune o condiție esențială în al său Dicționar filosofic: Dintre toate animalele, câinele este cel mai credincios: este cel mai bun prieten pe care îl poate avea omul.
|
Și-i de mirare! Pentru că înainte de secolul XIX câinii erau priviți în primul rând ca animale funcționale. Inclusiv cei mici de salon sau de... poală („lapdog”), care le încălzeau pe doamne și atrăgeau puricii în locul lor, un fel de aspiratoare bio avant la lettre.
|
Un studiu din 2012 arată că majoritatea raselor au fost create în ultimii 150 de ani. Nu-i o coincidență că-n aceeași perioadă ideile despre rasă s-au aplicat și oamenilor – darwinismul social este aici un termen-cheie.
|
În Germania, această evoluție atinge paroxismul absolut odată cu nazismul. Ciobănescul german este câinele „arian” prin excelență (și Hitler avea unul), tovarășul fidel, curajos și „natural sănătos” al poporului german. Creșterea sa este subvenționată de stat, în timp ce alte rase sunt depreciate. Așa-numiții metiși – fie ei oameni sau animale – sunt considerați impuri. Rasismul față de oameni se reflectă în cel față de câini.
|
|
Dar să nu ne imaginăm că obsesia clasificării „științifice” a loialității canine ne-a ocolit. În plin avânt ideologic autohton, sub Ceaușescu, anul 1988 consemnează o mică victorie a ordinii: două rase sunt oficial omologate – Ciobănescul carpatin și Ciobănescul mioritic. Într-un sistem care uniformiza oamenii, standardiza limbajul și raționaliza existența până la absurd, nici câinii nu puteau rămâne în afara rigorii. Prietenia, ca orice altceva, trebuia încadrată în tipare aprobate. Cu pedigree.
|
|
|
În română, „amiciția” dintre om și câine se vede și în limbaj:
|
- câine este epitet pentru omul hain, crud;
- derivatele păstrează aceeași tentă negativă: câinesc, câinește, câinie, câinos, câinoșenie;
- loialitatea îi este suspectată sau ironizată: a iubi (sau a suferi) ca un câine;
- nici expresiile consacrate nu arată o apreciere din partea omului: a se mânca ca câinii; câinii latră, caravana trece; câinele care latră nu mușcă;
- femela câinelui, cățeaua, este folosită ca insultă pentru o femeie rea sau depravată;
- cățea este și sinonim pentru „bătaie”;
- mai spunem și cățea de vreme pentru „vremea rea”.
|
Cu alte cuvinte, pe cel mai bun prieten îl iubim profund – dovadă că l-am transformat în unitate de măsură pentru tot ce e mai rău la om.
|
|
|
|
|
|
Lazăr Șăineanu, român pentru o zi
|
|
|
Tot în aprilie, pe 23, îl celebrăm pe Lazăr Șăineanu, lingvistul care, în 1896, a făcut ceea ce statul român nu reușise încă: primul dicționar explicativ al limbii române.
|
|
Dicționarul universal al limbei române adună peste 30.000 de cuvinte, cu etimologii, expresii și note enciclopedice. Este primul dicționar explicativ complet, accesibil publicului larg. O fundație solidă pentru o limbă care își căuta încă normele – dar nu neapărat și vorbitorii! Pentru că, în paralel, autorul nu era chiar potrivit...
|
|
|
|
|
Lui Lazăr Șăineanu nu i s-a permis să fie român. Deși a cerut ani la rând cetățenia română, autoritățile i-au refuzat acest drept fundamental. Motivul? Era evreu. Iar românitatea – mai ales la sfârșit de secol XIX – nu era o chestiune de limbă sau de cultură, ci de conformitate cu „ritul creștin”.
|
|
Născut la Ploiești în 1859, Lazăr Șăineanu a simțit românește prin limbă, educație, cultură, prin tot ceea ce a creat. Însă, tehnic vorbind, a fost român doar pentru o zi. Pe 11 decembrie 1899, Parlamentul votează acordarea cetățeniei. A doua zi, votul este contestat, întors, anulat! După 10 ani de insistențe și o zi de recunoaștere, visul de a fi român i se prăbușește. Cutremurătoarea poveste poate fi citită pe dexonline, într-un text de George Voicu, publicat inițial în Caietele Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.
|
Dincolo de toate acestea, opera lui Șăineanu circulă în continuare. Dicționarul său ajunge la a opta ediție în 1938, iar Basmul românesc rămâne și astăzi un reper.
|
Pentru savantul Șăineanu, soluția a fost simplă: exilul. Pleacă în Franța în 1901, devine cetățean francez și își continuă cariera într-un spațiu ceva mai puțin preocupat de certificarea identității și mai interesat de producția intelectuală. Recunoașterea nu întârzie: în 1932 este numit Cavaler al Legiunii de Onoare. Moare la Paris doi ani mai târziu, în 1934. Franța îl onorează. România, între timp, rămâne consecventă: îl ignoră.
|
|
Și-acum ghiciți ghicitoarea noastră: unde-i câinele în toată povestea asta? 🐕
|
|
|
|
|
|
De la câine la canar
|
Continuăm cu animalele. Alți câini pierduți.
|
Canarii sunt frecvent și corect asociați cu Insulele Canare. Inversul – aproape niciodată. Insulele nu sunt, în imaginarul colectiv, „ale câinilor”, deși etimologic exact asta înseamnă.
|
Pliniu cel Bătrân menționează Canariae Insulae „Insulele Câinilor" (canis = câine în latină) când ne povestește despre exploratorii care, odată ajunși la fața locului, au fost mirați și înfricoșați de câinii în număr mare care deambulau pe-acolo.
|
Pasărea pe care o numim canar (Serinus canaria) a fost descoperită ulterior pe aceste insule și a primit numele lor.
|
|
Lanțul e logic: insulele – de la câini; canarul – de la insule. Doar că între timp am reușit performanța să uităm punctul de plecare. Morala (posibilă): istoria nu e scrisă de învingători, ci de cei mai fotogenici 🐤🐕
|
|
|
|
|
|
Paraxenii câinești cosmopolite
|
|
|
- șarlă e un regionalism pentru „javră, potaie” – din engleză se trage: [King] Charles;
- în dicționarele românești, zgarda e notată cu etimologie necunoscută, dar se poate asocia cu albanezul shkaldhë (cu același sens).
|
|
|
|
|
Pisica europeană
|
|
Numele acestui animal s-a impus în Europa din latinescul catta (Martial, cca 75 e.n.) sau din greaca bizantină katta (cca 350). Pisicile fuseseră domesticite în Egipt încă de prin 2000 î.e.n., însă nu erau animale de companie familiare pentru grecii și romanii clasici, așa că nu se poate exclude o influență afro-asiatică: putem compara cu kadis din limba nubiană și kadiska din berberă, ambele însemnând „pisică”. Cel mai probabil, prin etimologie populară și-a pierdut un t, astfel că pisica domestică a ajuns să fie alintată și catus sau cata „agil(ă), viclean(ă), iscusit(ă)”. În secolul VII noua denumire era deja generalizată, înlocuind termenul consacrat printre romani feles-felis. Limbile romanice au preluat in corpore această formă populară. Doar România formează o insulă de onomatopee în această mare latino-slavă. Uitați cum se prezintă harta:
|
|
|
|
La noi, dogma oficială zice că pisică este de origine onomatopeică (pis-pis), doar că explicațiile nu sunt tocmai coerente… Mai ales că există paralelisme cu alte limbi: turca veche avea pişik (ca în azeră), turca modernă, uzual: kedi (aceeași rădăcină ca la cat, chat) sau hipocoristic: pisi (ca la noi pisicuță, engleză kitty, franceză minou). În plus, pentru mâța noastră comună forma veche este cătușă, diminutiv de la un neatestat *cată (moștenit direct din latină sau preluat din slavonul котъ).
|
|
|
|
|
|
Perierghii mâțești autohtone
|
- numele generic al pisicii e de genul feminin în română, fiind singura limbă romanică care nu folosește masculinul (chat, gatto, gato și gat sunt masculine); există și invers: poloneza e singura limbă slavă care folosește masculinul (kot);
- pisoi este unul din rarele cuvinte în care sufixul augmentativ -oi formează un diminutiv;
- forma pisică e asociabilă cu un sufix diminutival -ic, iar forma învechită cătușă cu -uș(ă), tot diminutival;
- masculinul pisic nu prea mai este la modă; se folosesc în special motan (cu etimologie necunoscută) și cotoi;
- dacă verbele formate de la feminine a (se) pisici și a (se) mâțâi au sensuri legate de viclenie, a (se) cotoi denotă acțiunea sexuală (toate cu nuanțe ușor peiorative);
- ne-a atras atenția un sinonim regional (în special în Bucovina): cotoroabă;
- încă unul: cotoșman e motanul mare și frumos, iar legătura cu verbul a (se) încotoșmăna este indiscutabilă.
|
|
|
|
|
Viețuitoare în travesti
|
- porcușorul de Guineea nu e nici porc, nici din Guineea, i se zice cobai pe românește; pentru gurmanzi: este comestibil și reprezintă o delicatesă în anumite părți ale lumii;
|
|
- hârciogul a fost rebranduit ca hamster;
- veverița de Chile (sau veverița Degu) e din Chile, într-adevăr, dar nu e veveriță;
- carasul sau peștișorul de aur (goldfish) e mai degrabă roșu decât auriu; în sute de ani de selecție, carasul cenușiu și grosolan a fost transformat în carasul mic, roșu strălucitor și zglobiu, ca să placă doamnelor (!) și să fie vandabil;
- dihorul puturos (așa cum îi zice numele latinesc Mustela putorius) există prin magazinele de animale sub numele de fer(r)et; nu e bine să-l superi, că te „parfumează” cu sprayul propriu.
|
|
|
|
|
Atac falic pe dexonline (știre)
|
Ziua Internațională a Fericirii (20 martie) am petrecut-o ferindu-ne de… pule-puli (tot nu ne-am lămurit care-i pluralul) 🤦🏻 Și nu că am fi demoazele de pension… O gașcă de adolescenți cu inițiativă a simțit că transmiterea orală a înțelepciunii nu le mai ajunge și cum probabil în secolul digital obiectele fizice (garduri, ziduri, asfalt etc.) nu mai sunt la modă pentru scrierea „măscărilor”, au dat iama în zidurile virtuale. Și ne-au găsit pe noi.
|
|
Totul a început pe 10 martie când cuvântul pula – fie ea moneda din Botswana, orașul din Croația sau membrul din nădragi – a intrat în topul celor mai căutate cuvinte ale zilei. Fapt ce a creat mare agitatie pe instagram. Gașca mai sus amintită a început o frenetică activitate de propovăduire falofilică care îndemna la abuzarea site-ului nostru. Cum pudibonderia nu ne caracterizează, nu ne-a deranjat cuvântul, însă abuzul, da! Am încercat să le explicăm cu frumosul că abuzul dăunează grav sănătății digitale. N-a mers. Vorba românului: prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul! Iar cum la adolescenți se activează ușor îndârjirea soră cu fatuitatea… țin’-te, frate! Imediat au apărut geniile hotărâte să rezolve imposibilul, declanșând jihadul mătărângilor! Pur și simplu ne-am trezit inundați de pulele globale. Am zis bine globale! Mai toate țările din ONU au fost implicate. N-au ajuns chiar la nivelul atacurilor suveraniștilor de anul trecut, dar nici departe n-au fost. Uitați cum a arătat situația (nefiltrată, primele 20):
|
|
|
De remarcat numărul impresionant de IP-uri inexistente raportate. Găsiți aici date și mai precise.
|
|
Dar ceea ce ne-a impresionat cel mai tare și ne-a trezit toată admirația a fost Estonia 🇪🇪 Mai precis, absența Estoniei din această statistică. Practic singura țară europeană care nu a fost târâtă în acest război falic mondial. Știți de ce, da? Estonia este liderul mondial în digitalizare și în securitate digitală. Pur și simplu nu le-a permis piraților informatici să-și creeze IP-uri fantomatice în spațiul lor. Bravo! Felicitări! Suntem invidioși 🤩
|
|
|
|
|
|
Adio și n-am cuvinte!
|
Știați că în unele regiuni din Franța și în unele cantoane din Elveția francofonă, adio se spune și la venire, și la plecare? Întâlnești pe cineva – adieu! Pleci – tot adieu! Nu e un cuvânt al rupturii (ca al nostru), ci unul al relației în sine: un salut care nu dramatizează, nu închide, nu absolutizează.
|
Dacă v-a plăcut scrisoarea noastră, scrieți-ne. O vorbă bună e întotdeauna binevenită.
|
|
Și dacă nu v-a plăcut, scrieți-ne. Ne-am obișnuit să fim și certați – de obicei, pentru greșelile altora (ale autorilor de dicționare) –, dar primim cu interes și criticile care ne privesc direct.
|
|
|
|
(dacă nu funcționează butonul, merge și cu reply la acest mail)
|
|
Nu uitați că dacă vreți să vă implicați cu entuziasm financiar în păstrarea, protejarea și propășirea limbii române în era digitală, puteți face oricând o donație.
|
|
|
|
|
Așteptăm cu nerăbdare reacțiile dumneavoastră și nu uitați că cuvintele care nu se văd se uită.
|
|
|
|
|
|
Echipa dexonline
|
(să știți cine se lamentează că s-a dus amorul, deci cânturilor noastre zicem adio tuturora)
|
|
|
|
|
|
|
Anca Alexandru, decidentă la newsletter, voluntară dexonline de 7 ani deja, filoloagă (etimologic, „iubește vorbele”, nu și vorbăria), licențiată română-franceză, profă de franceză (limbă și literatură) la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Când l-a descoperit pe Céline, nobody's perfect, a înțeles de ce a învățat limba franceză. Fără aere de șefă, dar exigentă din fire, îi forțează pe colegi să consimtă la ideile ei.
|
|
|
|
Radu Borza e la butoane, în spatele newsletterului, dar are și alte calități: e om bun… la toate! Inginer și matematician la bază, mânat de o curiozitate aparte, a intrat în Mensa (dar a ieșit repede), lucrează la dexonline de la începuturi, de la 9 la 6 e corporatist în capitală și mare amator de gâlcevi lingvistice. De mic voia să fie președinte, așa că s-a făcut președintele asociației dexonline.
|
|
|
|
Octavian Mocanu, expert în inteligență artificială, iar în timpul liber, scrabblist și rebusist poliglot (fost președinte al Federației Catalane de Scrabble). Originar din Timișoara, acum își face veacul la Barcelona și uneori la Ibiza, unde câștigă mondialele de scrabble în catalană (în beția ritmurilor de la Amnesia). E voluntar dexonline de mai bine de 20 de ani, autor de articole lingvistice pe blogul nostru.
|
|
|
|
|
|
Matei Gall, tehnician dozimetrist pensionat și scrabblist pasionat (campion, arbitru internațional, fost președinte al Federației Române de Scrabble), în tranșa de vechime de peste 20 de ani la dexonline. Bucureștean de origine, brașovean prin adopție, parizian în vacanțe. Căutător inveterat de nod în papură în DOOM și DEX (peste o mie de greșeli semnalate).
|
|
|
|
Cătălin Frâncu, ex-membru dexonline în proces de răzgândire (sperăm noi, promitem că insistăm să revină, nu-l lăsăm liniștit), fondatorul dexonline, programator, MIT-ist, reîntors la matcă în București, actualmente antrenor de info: pregătește olimpici pentru națională. A descoperit secretul fericirii la Google: în loc să muncească 30 de ani și să ia pensie doar 5, a inversat raportul.
|
|
|
|
Căutăm desenator (voluntar) ✍🏻
Avem idei. Avem cuvinte. Avem texte. Avem și simțul umorului. Ne lipsește cineva care să le spună într-un desen. Nu promitem celebritate peste noapte, dar garantăm libertate de creație. Dacă știți că puteți desena ceva care să facă cititorul să zâmbească înainte să citească, scrieți-ne.
|
|
|
|
|
|
