Despre DLRLC și dexonline

    Acest text a fost scris de Laura Gellner, cel mai vechi voluntar al nostru, la rugămintea noastră de a ne spune opinia ei despre ultimul dicționar introdus și finalizat.

    Din anul 2002 ajut la îmbogățirea cu definiții a acestui minunat proiect – dexonline – realizat de un grup de tineri inimoși dar și curajoși, proiect  care acum, după atâția ani a ajuns să fie un instrument de lucru pretutindeni în țară și chiar și peste hotare. Pe atunci dexonline avea cam 25.000 de cuvinte definite, acum acesta are aproape 700.000 și continuă mereu să crească.

    Proiectul a adunat deja și continuă să mai adune numeroase dicționare de prestigiu românești, realizate de-a lungul timpului; a început cu Dicționarul explicativ al limbii române și ultimul dicționar introdus este Dicționarul limbii române literare contemporane (DLRLC) apărut în 1955-1957. Pe mine m-a atras în mod deosebit acest DLRLC, interesant prin exemplificările cu texte literare din literatura studiată în școală în anii copilăriei mele.

    Mi s-a întâmplat de multe ori, în timp ce introduceam definiții din acest dicționar, să redau în scris astfel de texte literare, ajungând la capătul lor fără să mai urmăresc originalul din care le extrăgeam. Acestea îmi veneau în minte automat, fără nici un fel de efort și fără să le fi repetat de-a lungul anilor (NB  nu mă refer, bine-nțeles la exemplele de texte din publicațiile politice ale vremii; altfel, pe atunci, nu era posibil). Dar Eminescu, Creangă, Vlahuță, Ispirescu, Hasdeu și… și… și… rămăseseră în mintea mea, și asta m-a bucurat mult.

    Admir în continuare munca celor ce au inițiat și condus acest proiect,  muncă ce merită să se bucure de mult, de foarte mult respect.

Close Menu