Începînd de astăzi, dexonline a revenit la scrierea cu î din i, ca urmare a Ordonanței de Urgență nr. 420/2021 emise de Guvernul României. Ordonanța anulează Hotărîrea Academiei Române din 17 februarie 1993, privind revenirea la â din a. Reamintim pe scurt noua regulă: se folosește î din i, nu â din a, în toate cuvintele, cu excepția cuvîntului român, a cuvintelor derivate și a unor nume proprii. De asemenea, se folosesc formele sînt, sîntem, sînteți în loc de sunt, suntem, sunteți.

Subliniem că dexonline protestează împotriva Ordonanței 420, o ordonanță abuzivă, ruptă de realitățile lingvistice și patriotice. Considerăm că utilizarea lui â din a oferă un sistem net superior. Iată cîteva motive.

Argumente în favoarea lui â din a

1. Confirmarea originii latine a limbii române

Se știe că glorificarea trecutului este apanajul marilor națiuni ale lumii, iar România nu trebuie să se abată de la această regulă. De aceea, scrierea cu â din a este importantă pentru confirmarea latinității limbii române. De exemplu, prof. univ. dr. Constantin Manea, într-o demonstrație statistică a acestei origini, arată că, din 759 de cuvinte-rădăcină din DEX care conțin sunetul î/â, nu mai puțin de 272 au origine latină, așadar aproape 39%! În schimb, toate celelalte cuvinte (cele cu altă origine decît latinească, cele derivate cu prefixe ca în-, re- etc.) nu reprezintă decît 61% din total.

Menționăm și statistica realizată de Claudia Mihai și de Marilena Panait într-o Scrisoare deschisă către Academia Română. Dînsele au numărat familiile de cuvinte care conțin sunetul î/â (așadar, cuvinte ca râs, râset, râzător au fost contorizate ca o singură familie). Pentru cuvintele provenite din latină, au inventariat și litera originală pe care o înlocuiește sunetul î/â. Concluzia este chiar mai izbitoare decît a prof. Manea: din cele 576 de familii găsite, în 66 litera â înlocuiește o literă a latinească, așadar 11,5%. Celelalte cazuri abia acoperă 88,5% din total (cuvintele cu altă origine decît cea latinească sau cuvintele în care litera â înlocuiește o literă latină diferită de a).

2. Ânger, vênt, adûnc, fôntână

Scrierea cu â din a este doar un prim pas spre minunata lume a ortografiei bazate pe etimologie. Sîntem de acord că există multe situații în care sunetul î/â nu înlocuiește litera latină a, ci altă literă:

• E: vînt (lat. ventus), frîu (lat. frenum), sămînță (lat. sementia), vîna (lat. venare);
• I: rîu (lat. rivus), sîn (lat. sinus);
• O: fîntînă (lat. fontana), lîngă (lat. longum ad), vîltoare (lat. voltoria);
• U: adînc (lat. aduncus), osînză (lat. absungia).

Dar aceste mici discrepanțe nu trebuie să ne descurajeze! Dimpotrivă, ele sînt ocazia perfectă să reintroducem și literele ê, ô și û alături de â și î, pentru a restaura cu atît mai bine gloria trecutului. Aceste litere vor purta, desigur, numele î din e, î din o și î din u. De altfel, aceste litere chiar au existat în alfabetul limbii române în trecut! Ce-i drept, rezultatul a fost o regulă greu de urmat chiar și pentru lingviștii de profesie, mai ales că etimologia cuvintelor nu este întotdeauna sigură. Și se poate ajunge în situația în care masele, cu toată diligența lor, să nu-și mai poată scrie corect propria limbă, iar discuțiile pe orice alt subiect să fie deturnate către lupte surde despre ortografie. Dar oare nu este acesta un preț mic pentru așa un beneficiu cultural mare?

3. Di, dice, qinqi, fil

Considerăm că revenirea la scrierea cu î este o măsură hazardată, un pas înainte spre simplitate, dar înapoi din punct de vedere cultural. Mult mai potrivit ar fi fost un pas înapoi, adică înainte, prin care să mergem chiar mai înapoi pe firul etimologic! Am fi putut reveni la di în loc de zi (lat. diem), la dice în loc de zice (lat. dicere), la qinqi în loc de cinci (lat. quinque), la fil în loc de fir (lat. filum). Atunci glorificarea originii latine a limbii române ar fi atins cote paroxistice. Ne-am fi putut mîndri cu asta ca nație, iar prezența sau absența altor valori care fac o societate plăcută n-ar mai fi fost relevante.

4. Simplitatea este pentru cei slabi

Din tabăra adversă auzim tot felul de argumente privind simplitatea:

• Folosirea unui singur simbol (î) pentru același sunet este definiția ortografiei fonemice și este păcat să renunțăm la aceasta.
• Alternanța î-i este relativ comună în procesul de flexionare (sfînt-sfinți, mormînt-morminte, cuvînt-cuvinte) și este util ca înrudirea să fie marcată și grafic, folosind un simbol apropiat de i (deci pe î). În schimb, alternanța â-a nu există nicăieri în limbă.
• Avem deja un semn diacritic provenind din a: pe ă. Acesta se poate confunda cu â într-un număr de scenarii: scrisul de mînă, pagini scanate la calitate slabă, texte cu font mic etc.

Dar noi, dexonline, susținem ferm: simplitatea este pentru cei slabi! Cei tari își vor asuma această luptă, chiar dacă pare absurdă. Realitățile lingvistice nu pot sta în picioare în fața cununii de lauri a istoriei.

5. A fost decizia Academiei

Trecerea la scrierea cu â este decizia Academiei noastre, căreia îi datorăm supunere. Nu este adevărat că a fost o decizie pur politică. Este drept că Academia nu a ținut cont de recomandări ale unor titani ai lingvisticii, cum ar fi Mioara Avram sau Alf Lombard. Este drept că votul Academiei a inclus doar doi lingviști, dintre care unul a votat împotrivă, iar celălalt s-a abținut (vezi aici, antepenultimul paragraf). Dar, repetăm, nu a fost o decizie pur politică!

De asemenea, toată lumea știe că scrierea cu î din i a fost impusă de comuniști (au existat chiar și tabere de reeducare în care deținuții erau obligați să scrie mînă, pîine, cîine pînă oboseau). Faptul că scrierea cu î din i a fost folosită încă din anii 1920 este o mică realitate istorică de care se împiedică doar cei care iubesc comunismul. Voi nu iubiți comunismul, nu-i așa?