limba română

V-am intrigat, da? E ceea ce ne-am propus! 31 august este Ziua Limbii Române. Salutăm inițiativa Academiei Române de a celebra această zi pe 29 august — nu pe 31, că pica în weekend — în aula prestigiosului for de cultură, organizând o sesiune omagială festivă de alocuțiuni ale doamnelor și domnilor academicieni, mai apoi încununată de momente poetice etc. Dar care e legătura directă dintre această manifestare, acele discursuri și cultivarea limbii române? N-am înțeles…  Noroc că ne hotărâserăm deja să le arătăm noi lor (vorbitorilor de română și utilizatorilor dexonline, ca să fie clar) ce înseamnă concret să promovezi limba română. Prin campania de astăzi, vă servim într-un manieră, sperăm noi, indimenticabilă: o limbă română pocită, stâlcită, schingiuită! De ce facem asta? E modul nostru de a trage un semnal de alarmă privind importanța folosirii corecte a limbii române în toate împrejurările personale și profesionale, dar și pentru a vă face să conștientizați că fără dexonline azi v-ar fi foarte greu să lucrați. Bănuim că vi se pare amuzant sau enervant experimentul nostru, însă suntem convinși că nu v-ar plăcea ca site-ul să rămână așa. Tot cu ocazia Zilei Limbii Române am organizat concursul Cele mai frumoase zece cuvinte ale limbii române pentru bogăția de imagini și armonia lor, idee pe care am preluat-o din revista Realitatea ilustrată din 1933. Ne-au răspuns aproape 300 de iubitori ai limbii române și uitați ce-a ieșit. Rezultatele de anul acesta le punem alături de cele din 1933 și vă lăsăm bucuria comparației. Nu uitați că proiectul dexonline nu este de la sine imuabil și peren, dexonline e creat, ținut și întreținut de o mână de voluntari și, ca să poată exista în continuare, se bazează pe ajutorul dumneavoastră. Puteți contribui prin voluntariat sau printr-o donație. Echipa dexonline.

Într-o postare pe pagina noastră de facebook, am folosit formula „dar totuși”. Mai mulți utilizatori ai paginii au criticat exprimarea, pretinzând că ar fi vorba de un pleonasm. Așa să fie oare? Dar totuși nu avea probleme în DLRLC (1955) Hai să vedem cum stau lucrurile! Conform DOOM 2005* (norma actuală), „dar” este conjuncție, „totuși” e adverb. De ce nu le-am putea folosi unul lângă altul? Gramatica Academiei (GA) menționează valoarea lor pragmatică: Așadar, „dar” arată obiecția, „totuși” concesia. Nu avem voie să ne opunem făcând o concesie în același timp? Ba sigur că da, nimeni nu ne interzice! Vorbim, în cazul acesta, de o opoziție atenuată, valoare pragmatică pe care o regăsim și în franceză, vezi explicația din Larousse:  Mai mult, GA menționează și valoarea anaforică a adverbului „totuși”, deci acesta poate fi folosit pentru accentuarea unei idei. Dicționarul limbii romîne literare contemporane (DLRLC) nota explicit posibilitatea de a întări conjuncția „dar” prin adverbul „totuși” sprijinindu-se pe un exemplu din Creangă:   Și expresia „cu toate acestea” (sinonimă cu adverbul „totuși”) poate intra în combinație cu conjuncția „dar”.  Exemplul este extras tot din DLRLC: Mai multe dicționare de referință ale limbii române vin în sprijinul argumentelor noastre prin asocierea efectivă a acestor doi termeni în definițiile altor cuvinte, semn că lingviștii nu sunt deranjați de așa-zisul pleonasm. Iată câteva exemple: Tot din DLRLC:  MDA2:  DEXI:  Uneori pot apărea și termeni intercalați între cele două elemente în discuție: DN:  DER:  Dacă dicționarele și gramaticile nu v-au convins, putem să aruncăm o privire și peste cum scriau marii noștri scriitori (mai multe rezultate în operele din wikisource și din Google Books secolul XIX sau secolul XX): I. L. Caragiale despre C.A. Rosetti: [...] odinioară sufletul liberalismului utopic, om de atâtea succese ușoare, inventator al atâtor năzdrăvănii politice, dar totuși una din cele mai interesante figuri ale partidului «național-liberal», mai târziu, cătră sfârșitul carierei sale, disgrațiat de colectivitate, a murit părăsit de toți partizanii lui cei mai apropiați, de aceia cari îi datorau lui personal tot norocul lor.Mihai Eminescu (către Titu Maiorescu): Însuși Schopenhauer nu găsește pentru această expresie decât aceea a imposibilității exprimării, anume Nimic, unul relativ, ce-i drept, dar totuși nu altceva decât nimic.Mihai Eminescu (Independența, articol în Timpul): Ca toți oamenii nici judeci, nici poți judeca ce e aceai cerut, dar totuși îți împlinesc dorința și dăruiesc copilului tău tinereță fără îmbătrânire și vieață făr'de moarte.Nicolae Iorga (Desvoltarea imperialismului contemporan): Autorul ei n’a fost niciodată istoric, nici n’a avut măcar această ambiție, pentru care nu avea pregătirea, dar totuși e uimitor ce vede și ce înțelege. Întrebarea care se pune este: de ce unii vorbitori din prezent îl consideră pleonasm? La o căutare pe Internet, oricât de amănunțită, nu reușim să găsim nicio autoritate în domeniul lingvistic care să explice acest aspect. Ar exista o excepție, Radu Paraschivescu, dar, și el, e mai degrabă literat decât lingvist. Evident, nu contează ce statut are, ci faptul că în emisiunea Pastila de limbă, în care a afirmat că „dar totuși” ar fi…