Te-am păcălit / Cu nasul prăjit
Azi ne-am distrat și noi un pic de 1 aprilie:
Am injectat erori în toate definițiile, precum și pe pagina principală. (Nu vă speriați, definițiile originale au rămas nemodificate; diferențele apar doar superficial și doar azi, 1 aprilie).
Știm că unii din dumneavoastră n-au gustat gluma. Asta este, la anul sperăm să fim pe aceeași lungime de undă!
Ne-a surprins plăcut numărul mare de oameni care au observat greșelile și s-au obosit să ne scrie. Este un compliment pentru dumneavoastră că o astfel de exprimare agramată vă zgârie ochii. Dacă se va întâmpla să observați erori și în zilele obișnuite, vă rugăm să continuați să ne scrieți. Dexonline depinde de vigilența oamenilor cu simț civic pentru corectarea erorilor.
Pentru noi a fost o zi distractivă. Sperăm că și pentru voi!