Dar totuși…

Într-o postare pe pagina noastră de facebook, am folosit formula „dar totuși”. Mai mulți utilizatori ai paginii au criticat exprimarea, pretinzând că ar fi vorba de un pleonasm. Așa să fie oare?

Dar totuși nu avea probleme în DLRLC (1955)

Hai să vedem cum stau lucrurile! Conform DOOM 2005* (norma actuală), „dar” este conjuncție, „totuși” e adverb. De ce nu le-am putea folosi unul lângă altul?

Gramatica Academiei (GA) menționează valoarea lor pragmatică:

Așadar, „dar” arată obiecția, „totuși” concesia. Nu avem voie să ne opunem făcând o concesie în același timp? Ba sigur că da, nimeni nu ne interzice! Vorbim, în cazul acesta, de o opoziție atenuată, valoare pragmatică pe care o regăsim și în franceză, vezi explicația din Larousse: 

Mai mult, GA menționează și valoarea anaforică a adverbului „totuși”, deci acesta poate fi folosit pentru accentuarea unei idei.

Dicționarul limbii romîne literare contemporane (DLRLC) nota explicit posibilitatea de a întări conjuncția „dar” prin adverbul „totuși” sprijinindu-se pe un exemplu din Creangă:  

Și expresia „cu toate acestea” (sinonimă cu adverbul „totuși”) poate intra în combinație cu conjuncția „dar”. 

Exemplul este extras tot din DLRLC:

Mai multe dicționare de referință ale limbii române vin în sprijinul argumentelor noastre prin asocierea efectivă a acestor doi termeni în definițiile altor cuvinte, semn că lingviștii nu sunt deranjați de așa-zisul pleonasm.

Iată câteva exemple:

Tot din DLRLC: 

MDA2: 

DEXI: 

Uneori pot apărea și termeni intercalați între cele două elemente în discuție:

DN: 

DER: 

Dacă dicționarele și gramaticile nu v-au convins, putem să aruncăm o privire și peste cum scriau marii noștri scriitori (mai multe rezultate în operele din wikisource și din Google Books secolul XIX sau secolul XX):

  • I. L. Caragiale despre C.A. Rosetti: […] odinioară sufletul liberalismului utopic, om de atâtea succese ușoare, inventator al atâtor năzdrăvănii politice, dar totuși una din cele mai interesante figuri ale partidului «național-liberal», mai târziu, cătră sfârșitul carierei sale, disgrațiat de colectivitate, a murit părăsit de toți partizanii lui cei mai apropiați, de aceia cari îi datorau lui personal tot norocul lor.
  • Mihai Eminescu (către Titu Maiorescu): Însuși Schopenhauer nu găsește pentru această expresie decât aceea a imposibilității exprimării, anume Nimic, unul relativ, ce-i drept, dar totuși nu altceva decât nimic.
  • Mihai Eminescu (Independența, articol în Timpul): Ca toți oamenii nici judeci, nici poți judeca ce e aceai cerut, dar totuși îți împlinesc dorința și dăruiesc copilului tău tinereță fără îmbătrânire și vieață făr’de moarte.
  • Nicolae Iorga (Desvoltarea imperialismului contemporan): Autorul ei n’a fost niciodată istoric, nici n’a avut măcar această ambiție, pentru care nu avea pregătirea, dar totuși e uimitor ce vede și ce înțelege.

Întrebarea care se pune este: de ce unii vorbitori din prezent îl consideră pleonasm?

La o căutare pe Internet, oricât de amănunțită, nu reușim să găsim nicio autoritate în domeniul lingvistic care să explice acest aspect. Ar exista o excepție, Radu Paraschivescu, dar, și el, e mai degrabă literat decât lingvist. Evident, nu contează ce statut are, ci faptul că în emisiunea Pastila de limbă, în care a afirmat că „dar totuși” ar fi pleonasm, nu a explicat și de ce…

Dintre gramaticile pe hârtie, doar Ion Coteanu în Gramatica de bază a limbii române (Editura Albatros, 1982, Colecția Lyceum) oferă o explicație, însă neconvingătoare, sugerând că propoziția concesivă ar avea înțeles adversativ (?!):

Singurul argument — împărtășit de toți susținătorii ideii de pleonasm, invocat pe diverse site-uri obscure ce nu-și prezintă sursele — ar fi sinonimia dintre conjuncțiile (!) „dar” și „totuși” (să reținem că „totuși” nu este conjuncție, ci adverb!). Găsim ușor exemple în care acești doi termeni se pot înlocui unul pe celălalt, însă, așa cum am arătat mai sus, valoarea lor argumentativă nu este aceeași și tocmai asta le permite să fie folosiți împreună.

Înainte să încheiem articolul, lansăm o provocare criticilor așa-zisului pleonasm: pornind de la presupunerea că „dar totuși” ar avea circumstanțe de pleonasm și ați vrea să evitați formularea… care ar fi soluția să nuanțăm altfel adversativa?

Tot pentru criticii pleonasmelor avem și un secret de împărtășit: pleonasmul nici măcar nu reprezintă o greșeală de limbă, ci mai curând o stângăcie în exprimare. Mari scriitori au folosit pleonasme în operele lor („Cobori în jos, luceafăr blând…”). Multe pleonasme sunt atât de încetățenite în vorbire încât nimeni nu le mai bagă în seamă: nul și neavenit, termeni și condiții, ani de zile, mujdei de usturoi, miere de albine, în ziua de azi șamd. Pleonasmul e o unealtă și, în funcție de cum este folosită, vorbitorul poate deveni ridicol sau, dimpotrivă, poate da plasticitate și savoare exprimării. Dar despre pleonasm, în alt episod 🙂

*Pentru referințele exacte ale dicționarelor folosite în acest articol, vezi lista surselor dexonline.

Abonează-te
Anunță-mă despre
guest
6 Comments
cel mai vechi
cel mai nou cel mai votat
Inline Feedbacks
View all comments
Dovan
Dovan
30 septembrie 2021 21:53

ciuri buri – un om slab,o expresie de a face un om josnic in toate felurile precum prost,handicapat sau esti un om de nimica. ps: pentru dex online

Sergiu
Sergiu
16 octombrie 2021 20:02

Totuși, se pune virgulă după „Totuși” atunci cînd acesta e plasat la începutul frazei ori nu?

Sergiu
Sergiu
16 octombrie 2021 20:51
Reply to  Anca

Unica referire pe care o face Îndreptarul ortografic se limitează în mod special la cazul în care „totuși” e situat în interiorul propoziției. Însă eu întrebam despre cazurile în care „Totuși” e în poziție inițială.

Sergiu
Sergiu
17 octombrie 2021 17:20
Reply to  Anca

Inițial nu vedeam vreo diferență și îl tratam pe „totuși” în mod unic, indiferent de topica sa. Însă după ce am consultat mai multe surse, am constatat că unele recomandă clar izolarea acestuia prin virgulă în poziție inițială (oferind și exemple), în timp ce altele evită această problemă, oferind multiple exemple de utilizare a acestui adverb, însă niciuna dintre acestea nu oferă contexte în care „totuși” apare la începutul propoziției, punct în care am început să am îndoieli referitor la punctuația ce trebuie să însoțească acest adverb în complexitatea pozițiilor pe care le poate avea, dar și față de autoritatea… Mai mult »