Dar totuși…

Într-o postare pe pagina noastră de facebook, am folosit formula „dar totuși”. Mai mulți utilizatori ai paginii au criticat exprimarea, pretinzând că ar fi vorba de un pleonasm. Așa să fie oare?

Dar totuși nu avea probleme în DLRLC (1955)

Hai să vedem cum stau lucrurile! Conform DOOM 2005* (norma actuală), „dar” este conjuncție, „totuși” e adverb. De ce nu le-am putea folosi unul lângă altul?

Gramatica Academiei (GA) menționează valoarea lor pragmatică:

Așadar, „dar” arată obiecția, „totuși” concesia. Nu avem voie să ne opunem făcând o concesie în același timp? Ba sigur că da, nimeni nu ne interzice! Vorbim, în cazul acesta, de o opoziție atenuată, valoare pragmatică pe care o regăsim și în franceză, vezi explicația din Larousse: 

Mai mult, GA menționează și valoarea anaforică a adverbului „totuși”, deci acesta poate fi folosit pentru accentuarea unei idei.

Dicționarul limbii romîne literare contemporane (DLRLC) nota explicit posibilitatea de a întări conjuncția „dar” prin adverbul „totuși” sprijinindu-se pe un exemplu din Creangă:  

Și expresia „cu toate acestea” (sinonimă cu adverbul „totuși”) poate intra în combinație cu conjuncția „dar”. 

Exemplul este extras tot din DLRLC:

Mai multe dicționare de referință ale limbii române vin în sprijinul argumentelor noastre prin asocierea efectivă a acestor doi termeni în definițiile altor cuvinte, semn că lingviștii nu sunt deranjați de așa-zisul pleonasm.

Iată câteva exemple:

Tot din DLRLC: 

MDA2: 

DEXI: 

Uneori pot apărea și termeni intercalați între cele două elemente în discuție:

DN: 

DER: 

Dacă dicționarele și gramaticile nu v-au convins, putem să aruncăm o privire și peste cum scriau marii noștri scriitori (mai multe rezultate în operele din wikisource și din Google Books secolul XIX sau secolul XX):

  • I. L. Caragiale despre C.A. Rosetti: […] odinioară sufletul liberalismului utopic, om de atâtea succese ușoare, inventator al atâtor năzdrăvănii politice, dar totuși una din cele mai interesante figuri ale partidului «național-liberal», mai târziu, cătră sfârșitul carierei sale, disgrațiat de colectivitate, a murit părăsit de toți partizanii lui cei mai apropiați, de aceia cari îi datorau lui personal tot norocul lor.
  • Mihai Eminescu (către Titu Maiorescu): Însuși Schopenhauer nu găsește pentru această expresie decât aceea a imposibilității exprimării, anume Nimic, unul relativ, ce-i drept, dar totuși nu altceva decât nimic.
  • Mihai Eminescu (Independența, articol în Timpul): Ca toți oamenii nici judeci, nici poți judeca ce e aceai cerut, dar totuși îți împlinesc dorința și dăruiesc copilului tău tinereță fără îmbătrânire și vieață făr’de moarte.
  • Nicolae Iorga (Desvoltarea imperialismului contemporan): Autorul ei n’a fost niciodată istoric, nici n’a avut măcar această ambiție, pentru care nu avea pregătirea, dar totuși e uimitor ce vede și ce înțelege.

Întrebarea care se pune este: de ce unii vorbitori din prezent îl consideră pleonasm?

La o căutare pe Internet, oricât de amănunțită, nu reușim să găsim nicio autoritate în domeniul lingvistic care să explice acest aspect. Ar exista o excepție, Radu Paraschivescu, dar, și el, e mai degrabă literat decât lingvist. Evident, nu contează ce statut are, ci faptul că în emisiunea Pastila de limbă, în care a afirmat că „dar totuși” ar fi pleonasm, nu a explicat și de ce…

Dintre gramaticile pe hârtie, doar Ion Coteanu în Gramatica de bază a limbii române (Editura Albatros, 1982, Colecția Lyceum) oferă o explicație, însă neconvingătoare, sugerând că propoziția concesivă ar avea înțeles adversativ (?!):

Singurul argument — împărtășit de toți susținătorii ideii de pleonasm, invocat pe diverse site-uri obscure ce nu-și prezintă sursele — ar fi sinonimia dintre conjuncțiile (!) „dar” și „totuși” (să reținem că „totuși” nu este conjuncție, ci adverb!). Găsim ușor exemple în care acești doi termeni se pot înlocui unul pe celălalt, însă, așa cum am arătat mai sus, valoarea lor argumentativă nu este aceeași și tocmai asta le permite să fie folosiți împreună.

Înainte să încheiem articolul, lansăm o provocare criticilor așa-zisului pleonasm: pornind de la presupunerea că „dar totuși” ar avea circumstanțe de pleonasm și ați vrea să evitați formularea… care ar fi soluția să nuanțăm altfel adversativa?

Tot pentru criticii pleonasmelor avem și un secret de împărtășit: pleonasmul nici măcar nu reprezintă o greșeală de limbă, ci mai curând o stângăcie în exprimare. Mari scriitori au folosit pleonasme în operele lor („Cobori în jos, luceafăr blând…”). Multe pleonasme sunt atât de încetățenite în vorbire încât nimeni nu le mai bagă în seamă: nul și neavenit, termeni și condiții, ani de zile, mujdei de usturoi, miere de albine, în ziua de azi șamd. Pleonasmul e o unealtă și, în funcție de cum este folosită, vorbitorul poate deveni ridicol sau, dimpotrivă, poate da plasticitate și savoare exprimării. Dar despre pleonasm, în alt episod 🙂

*Pentru referințele exacte ale dicționarelor folosite în acest articol, vezi lista surselor dexonline.

De la căprișoare la caride

Din Tezaurul informatizat al limbii franceze, aflăm că din forma normando-picardă chevrette derivă crevette (cu sensul știut al crustaceului), explicația fiind deplasarea sa cu mici salturi, întocmai ca ale unei căprițe (în franceză, chevrette).

În română, forma cuvântului oscilează între un feminin, ca în etimonul francez, crevetă (v., de pildă, edițiile DEX până în 1998 și în Micul dicționar academic, ediția a II-a), cu pluralul crevete și un masculin, care coincide formal cu forma anterioară de plural, crevete (prezent în ediția din 2009 a DEX, dar și în Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a), cu pluralul creveți.

Arahnide cu opt picioare

O curiozitate despre păianjeni în limba română este că prezintă nu mai puțin de … 64 de forme. Dacă în ultima ediție a DEX-ului găsim 6 variante regionale (păiájen, paiájen, paínjen, paíngăn, păínjen, păínjin), Micul Dicționar al Academiei menționează 61! Anumite forme au un înțeles particular, ca paínjină (două fire de arnici negru care se pun cruciș peste mort, în sicriu, ca să nu se facă strigoi) sau paiángen (diafragmă).

Le puteți găsi pe toate aici.

O glumă serioasă: scrierea cu î din i

Vă mulțumim pentru că ați fost alături de noi la păcăleala de 1 aprilie. Sperăm că scrierea cu î din i nu v-a îngreunat excesiv folosirea dicționarului. De asemenea, sperăm că ați citit printre rîndurile argumentului nostru în stil „avocatul diavolului” și ați înțeles opinia noastră reală.

Scrierea cu â din a nu are niciun fundament lingvistic. Ea nu apropie, ci mai degrabă îndepărtează limba română de originile sale latine. Doar în 11% din cazuri litera â înlocuiește o literă a latină. În celelalte 88% din cazuri litera â fie apare în cuvinte nelatine, fie înlocuiește o altă vocală decît a. De aceea, putem chiar susține că scrierea cu â din a ne subminează latinitatea. Un elev care dorește să se mîndrească cu latinitatea limbii române va crede că vânt vine din latinescul vantus (corect: ventus), că râu vine din ravus (corect: rivus), că fântână vine din fantana (corect: fontana)…

În schimb, ne-am îndepărtat voluntar de la principiul ortografiei fonemice (un sunet = o literă), un principiu simplu, fără de care a devenit mai greu pentru români să-și scrie propria limbă. Sistemul a fost adoptat împotriva recomandărilor lingviștilor, iar puținii lingviști care au votat, au votat împotrivă sau s-au abținut.

Dacă exemplele din articolul nostru nu v-au convins, iată o listă de articole care argumentează superioritatea scrierii cu î din i:

Dorim să clarificăm și o neînțelegere frecventă, ivită și în comentariile la articolul de pe 1 aprilie. Scrierea cu â din a este adesea numită „Regulile Sextil Pușcariu”, dar realitatea este tocmai invers. În reforma din 1926 (concretizată în 1932), Sextil Pușcariu a propus tocmai scrierea uniformă cu î din i. Nu știm cînd a apărut această confuzie.

Nu este niciodată prea tîrziu să îndreptăm o lege care pur și simplu nu reflectă realitățile științifice. Îndemnăm profesorii, care sînt în prima linie a luptei cu dificultățile ortografice, să militeze pentru revenirea la simplitate. Legile nu sînt ceva extern nouă, venite dintr-un turn de fildeș. Legile sînt făcute de oameni pe care noi îi plătim ca să le facă conform dorințelor noastre. Iar dacă legile nu trec testul logicii, putem cere abrogarea lor.

dexonline revine la scrierea cu î din i

Începînd de astăzi, dexonline a revenit la scrierea cu î din i, ca urmare a Ordonanței de Urgență nr. 420/2021 emise de Guvernul României. Ordonanța anulează Hotărîrea Academiei Române din 17 februarie 1993, privind revenirea la â din a. Reamintim pe scurt noua regulă: se folosește î din i, nu â din a, în toate cuvintele, cu excepția cuvîntului român, a cuvintelor derivate și a unor nume proprii. De asemenea, se folosesc formele sînt, sîntem, sînteți în loc de sunt, suntem, sunteți.

Subliniem că dexonline protestează împotriva Ordonanței 420, o ordonanță abuzivă, ruptă de realitățile lingvistice și patriotice. Considerăm că utilizarea lui â din a oferă un sistem net superior. Iată cîteva motive.

Argumente în favoarea lui â din a

1. Confirmarea originii latine a limbii române

Se știe că glorificarea trecutului este apanajul marilor națiuni ale lumii, iar România nu trebuie să se abată de la această regulă. De aceea, scrierea cu â din a este importantă pentru confirmarea latinității limbii române. De exemplu, prof. univ. dr. Constantin Manea, într-o demonstrație statistică a acestei origini, arată că, din 759 de cuvinte-rădăcină din DEX care conțin sunetul î/â, nu mai puțin de 272 au origine latină, așadar aproape 39%! În schimb, toate celelalte cuvinte (cele cu altă origine decît latinească, cele derivate cu prefixe ca în-, re- etc.) nu reprezintă decît 61% din total.

Menționăm și statistica realizată de Claudia Mihai și de Marilena Panait într-o Scrisoare deschisă către Academia Română. Dînsele au numărat familiile de cuvinte care conțin sunetul î/â (așadar, cuvinte ca râs, râset, râzător au fost contorizate ca o singură familie). Pentru cuvintele provenite din latină, au inventariat și litera originală pe care o înlocuiește sunetul î/â. Concluzia este chiar mai izbitoare decît a prof. Manea: din cele 576 de familii găsite, în 66 litera â înlocuiește o literă a latinească, așadar 11,5%. Celelalte cazuri abia acoperă 88,5% din total (cuvintele cu altă origine decît cea latinească sau cuvintele în care litera â înlocuiește o literă latină diferită de a).

2. Ânger, vênt, adûnc, fôntână

Scrierea cu â din a este doar un prim pas spre minunata lume a ortografiei bazate pe etimologie. Sîntem de acord că există multe situații în care sunetul î/â nu înlocuiește litera latină a, ci altă literă:

  • E: vînt (lat. ventus), frîu (lat. frenum), sămînță (lat. sementia), vîna (lat. venare);
  • I: rîu (lat. rivus), sîn (lat. sinus);
  • O: fîntînă (lat. fontana), lîngă (lat. longum ad), vîltoare (lat. voltoria);
  • U: adînc (lat. aduncus), osînză (lat. absungia).

Dar aceste mici discrepanțe nu trebuie să ne descurajeze! Dimpotrivă, ele sînt ocazia perfectă să reintroducem și literele ê, ô și û alături de â și î, pentru a restaura cu atît mai bine gloria trecutului. Aceste litere vor purta, desigur, numele î din e, î din o și î din u. De altfel, aceste litere chiar au existat în alfabetul limbii române în trecut! Ce-i drept, rezultatul a fost o regulă greu de urmat chiar și pentru lingviștii de profesie, mai ales că etimologia cuvintelor nu este întotdeauna sigură. Și se poate ajunge în situația în care masele, cu toată diligența lor, să nu-și mai poată scrie corect propria limbă, iar discuțiile pe orice alt subiect să fie deturnate către lupte surde despre ortografie. Dar oare nu este acesta un preț mic pentru așa un beneficiu cultural mare?

3. Di, dice, qinqi, fil

Considerăm că revenirea la scrierea cu î este o măsură hazardată, un pas înainte spre simplitate, dar înapoi din punct de vedere cultural. Mult mai potrivit ar fi fost un pas înapoi, adică înainte, prin care să mergem chiar mai înapoi pe firul etimologic! Am fi putut reveni la di în loc de zi (lat. diem), la dice în loc de zice (lat. dicere), la qinqi în loc de cinci (lat. quinque), la fil în loc de fir (lat. filum). Atunci glorificarea originii latine a limbii române ar fi atins cote paroxistice. Ne-am fi putut mîndri cu asta ca nație, iar prezența sau absența altor valori care fac o societate plăcută n-ar mai fi fost relevante.

4. Simplitatea este pentru cei slabi

Din tabăra adversă auzim tot felul de argumente privind simplitatea:

  • Folosirea unui singur simbol (î) pentru același sunet este definiția ortografiei fonemice și este păcat să renunțăm la aceasta.
  • Alternanța î-i este relativ comună în procesul de flexionare (sfînt-sfinți, mormînt-morminte, cuvînt-cuvinte) și este util ca înrudirea să fie marcată și grafic, folosind un simbol apropiat de i (deci pe î). În schimb, alternanța â-a nu există nicăieri în limbă.
  • Avem deja un semn diacritic provenind din a: pe ă. Acesta se poate confunda cu â într-un număr de scenarii: scrisul de mînă, pagini scanate la calitate slabă, texte cu font mic etc.

Dar noi, dexonline, susținem ferm: simplitatea este pentru cei slabi! Cei tari își vor asuma această luptă, chiar dacă pare absurdă. Realitățile lingvistice nu pot sta în picioare în fața cununii de lauri a istoriei.

5. A fost decizia Academiei

Trecerea la scrierea cu â este decizia Academiei noastre, căreia îi datorăm supunere. Nu este adevărat că a fost o decizie pur politică. Este drept că Academia nu a ținut cont de recomandări ale unor titani ai lingvisticii, cum ar fi Mioara Avram sau Alf Lombard. Este drept că votul Academiei a inclus doar doi lingviști, dintre care unul a votat împotrivă, iar celălalt s-a abținut (vezi aici, antepenultimul paragraf). Dar, repetăm, nu a fost o decizie pur politică!

De asemenea, toată lumea știe că scrierea cu î din i a fost impusă de comuniști (au existat chiar și tabere de reeducare în care deținuții erau obligați să scrie mînă, pîine, cîine pînă oboseau). Faptul că scrierea cu î din i a fost folosită încă din anii 1920 este o mică realitate istorică de care se împiedică doar cei care iubesc comunismul. Voi nu iubiți comunismul, nu-i așa?

Chit că este un chit

Chit prezintă o polisemie remarcabilă, influențată de diferitele etimologii. Accepțiile curente sunt:

  • pastă formată dintr-un praf mineral și un lichid vâscos, care se întărește în contact cu aerul și se folosește la fixarea geamurilor, astuparea găurilor etc. Este substantiv neutru și are pluralul chituri cu sensul de sortimente de chit. Intră în alcătuirea sintagmei chit bituminos, un amestec de bitum și fier folosit la umplerea rosturilor dintre pavelele pavajelor de piatră. Din chit este derivat a chitui – a fixa, a lipi cu chit. Chit provine din germanul Kitt (cu același sens și aceeași pronunție), la rândul său din germ. medievală târzie küte, iar acesta din kuti, quiti – rășină.
  • adverb, în expresia a fi chit cu cineva – a nu-i mai datora nimic sau a nu-i mai avea de dat socoteală și în locuțiunea conjuncțională chit că – chiar dacă, indiferent dacă. Chit că mulți au zis-o, eu tot o mai zic. În trecut, era folosit și cu sensul cu condiția ca: Primesc să fac, chit ca el să plătească. Provine din fr. quitte (adj. – exonerat, eliberat de o obligație, datorie), în fr. medievală cu înțelesul eliberat de o povară morală, din lat. quietus.

Cu sens învechit chit înseamnă și balenă, în acest caz este substantiv masculin cu pluralul chiți. Provine din neogr. ϰήτος (cu aceeași semnificație), în parte prin intermediul sl. kitŭ.

Ca regionalism (Trans. de Nord), este semnalat ca substantiv neutru, cu accepțiile suman, mantou sau palton. Este derivat din germ. Kittel (jachetă, mantou, halat).

Manager, managerial, manageriat

Manager este împrumutat din engleză, pronunțat, în original: ˈmænɪdʒə, iar în română, ezitând între: managér, mánager și manáger.

Ca sens, predomină cel de persoană care se ocupă de problemele financiare și/sau organizatorice ale unei întreprinderi. De asemenea, este folosit și cu accepția de impresar, persoană care mijlocește angajarea unor sportivi, artiști etc.

Ambele etimoane coincid ca înțeles: în engleză to manage – a administra, în italiană impresario – administrator.

Sunt consemnate și formele derivate: managerial (referitor la organizarea întreprinderilor sau la funcția de manager) – preluat tot din engleză, și cu o răspândire mai scăzută: manageriat (funcția de manager; impresariat) – din manager + -(i)at și a se manageriza (a deveni manager) – din manager + -iza.

manager

SpaceX, dragoni și draci

Profitând de conectarea capsulei Crew Dragon a SpaceX la Stația Spațială Internațională, gândul ne-a fugit la dragoni și draci.
Drac, moștenit din lat. draco (șarpe, balaur), probabil printr-o formă dracus (v. și ngr. δράϰος), în latina religioasă a ajuns să însemne demon. În română, se regasește în nenumărate expresii, în genere cu conotații negative:

  • a fi dracul gol/împielițat = a fi rău;
  • a trage pe dracul de coadă = a fi foarte sărac;
  • a da/lăsa (pe cineva sau ceva) dracului  = a (îl) abandona;
  • a da de/peste dracul = a o păți;
  • a se uita la cineva ca la dracul = a se uita la cineva cu dușmănie.

Drac intră și în compunerea denumirii populare a unor plante: scaiul-dracului (ciulin), spata-dracului (ferigă), cornul-dracului (barba-popii); arbuști: salba-dracului (crușân); insecte: calul-dracului (libelulă).

Tot din lat. draco, -onis (animal fabulos; constelație), cu sensul din lat. religioasă (demon, diavol), de data această prin filierele franceză dragon și italiană dragone, avem dragon, cu înțelesul principal de monstru fabulos, închipuit cu gheare de leu, aripi de vultur și coadă lungă de șarpe, care întruchipează forțe ale naturii.

După Ciorănescu, zdrahon (găligan, vlăjgan) provine din dragon, cu pronunția influențată de ucraineană. De altfel, dragon (în formele drăgan sau drahun) înseamnă tot om voinic.

dexonline va participa la Greva pentru climă pe 20 septembrie

Pe 20 septembrie 2019 va avea loc Greva pentru climă cu o largă participare internațională (sperăm). Scopul grevei este să atragă atenția lumii (atât guvernelor, cât și populației) că schimbările climatice sunt o problemă reală și urgentă. dexonline va participa la această grevă. Site-ul dexonline.ro va fi indisponibil timp de 24 de ore.

Ce sunt schimbările climatice?

Clima Pământului a variat mult de-a lungul istoriei sale de miliarde de ani. Totuși, variațiile din prezent au un ritm mult mai rapid decât episoadele din trecut. Majoritatea covârșitoare a oamenilor de știință cred că schimbările din prezent sunt cauzate de activități omenești:

  • Emisiile de gaze cu efect de seră (bioxidul de carbon, CO2, dar și metanul și altele) cauzate de industrie și de agricultură schimbă planeta noastră, singura casă pe care o avem, amenințând să o facă incompatibilă cu civilizația omenească.
  • Defrișările în masă împiedică pădurile să absoarbă bioxidul de carbon din atmosferă și afectează grav ecosistemele (de remarcat că națiunile s-au angajat în 2014 să înjumătățească defrișările pînă în 2020, dar ele continuă să crească).
  • Creșterea populației se corelează cu distrugerea mediului. Mai mulți oameni emit mai multe gaze cu efect de seră, consumă mai multe resurse și mai mult spațiu.

Care sunt efectele schimbărilor climatice?

  • Creșterea temperaturii medii globale. Am depășit deja 1 °C față de perioada preindustrială. Limitarea încălzirii la 1,5 °C sau 2 °C cere măsuri drastice și susținute din partea tuturor națiunilor, dar acest lucru nu se întâmplă. Acordul de la Paris pretinde deja prea puțin, iar națiunile nu se grăbesc deloc să-i implementeze prevederile. Dacă continuăm să ignorăm problema, traiectoria curentă a emisiilor de CO2 va încălzi Pământul cu circa 3 °C până în anul 2100. Aceasta este o estimare extrem de conservatoare, iar an de an modele mai bune de calcul produc estimări tot mai pesimiste.
  • Dispariția speciilor de animale și plante. Omenirea a ras de pe fața Pământului 60% dintre animalele vertebrate din 1970 și până astăzi. Viteza cu care speciile dispar este astăzi de zeci sau sute de ori mai mare decât media ultimelor 10.000.000 de ani.
  • Creșterea nivelului mării. Pe traiectoria curentă a emisiilor de gaze cu efect de seră, nivelul mării va crește cu 52-98 cm în acest secol. Un studiu din 2019 nu exclude varianta creșterii cu peste 2 m, ceea ce ar dezlocui 187 de milioane de oameni.
  • Schimbarea frecvenței și duratei precipitațiilor și ale fenomenelor extreme. Schimbările climatice vor amplifica distribuția prezentă a precipitațiilor (în zonele umede va ploua mai mult, iar în zonele aride va ploua mai puțin). Furtunile care astăzi se petrec doar în zona Ecuatorului vor începe să apară și la latitudini mai înalte. Episoadele de caniculă vor deveni tot mai frecvente și mai intense.
  • Acidularea oceanelor. O parte din bioxidul de carbon emis de omenire se dizolvă în oceane. Aceasta are ca efect creșterea acidității, cu reverberații majore asupra ecosistemelor. Dincolo de devastarea adusă vieții marine, și impactul asupra omenirii va fi major, fiindcă peste un miliard de oameni depind de viața marină pentru aportul de proteine.
  • Topirea ghețarilor și a calotelor polare. Întrucât regiunile arctice și antarctice se încălzesc mai repede decât media globală, topirea gheții la cei doi poli spulberă record după record.

Cum putem limita schimbările climatice?

Singura soluție este reducerea drastică a emisiilor de gaze cu efect de seră. Cele mai noi modele și date arată că, pentru a limita încălzirea la „numai” 1,5 °C, trebuie să reducem emisiile cu 45% până în 2030 (față de nivelul din 2010) și la zero până în 2050. Această cale, deși tot ne-ar lăsa cu un Pământ mult mai sterp decât cel cu care am crescut, ar limita proporțiile distrugerii mediului. Momentan suntem pe o traiectorie absolut greșită. După o stagnare de câțiva ani, emisiile au crescut cu 1,6% în 2017 și cu 2,7% în 2018. Gonim către prăpastie, iar noi apăsăm pedala de accelerație până la fund.

De ce participăm la grevă

România este una dintre țările cele mai refractare din Uniunea Europeană în ce privește cauzele, gravitatea și soluțiile problemei schimbărilor climatice. Într-un raport al Comisiei Europene, doar 68% dintre români consideră schimbările climatice ca fiind „o problemă serioasă”, față de 74% media UE și, mai grav, în scădere cu 6% în doi ani.

În același timp, de 30 de ani politica românească se împarte între hoți și cei care încearcă să pună capăt hoției. Rămâne prea puțin loc pentru platforme politice mature și conectate la realitate. Astăzi niciunul dintre partidele mari nu ia în serios schimbările climatice. Toate își trec în program cuvinte-cheie ca „mediu”, „climă” sau „verde”, dar legile întârzie să apară. Emisiile de CO2 ale României au crescut cu 6,8% în 2017 față de 2016, după câțiva ani de stagnare.

Suntem datori, noi și administratorii țării, să ne scuturăm de noțiunea delirantă că natura este a noastră ca să o exploatăm, să o privatizăm sau să o delapidăm. Natura nu este o resursă, este o sursă, sursa bunăstării noastre. În schimb, noi trebuie să fim protectorii ei și promotorii bunăstării ei. Această viziune are implicații majore asupra politicilor de guvernare, iar timpul este scurt.

Măsurile politice înțelepte ar putea rezolva problema, dar absența măsurilor ne dă semnalul (fals) că ne putem continua nederanjați traiul de până acum. Uităm că trăim pe resurse împrumutate, că ne agonisim bogăția jefuind planeta pe care o vom lăsa urmașilor noștri. Ne ducem copiii cu mașina la școală, preocupându-ne de educația lor în timp ce le otrăvim atmosfera. Ne mutăm în afara orașului „pentru aer mai curat”, consolidându-ne sclavia față de mașină. Ne creștem orașele pe orizontală în loc de verticală, restrângând palmă cu palmă teritoriul de drept al naturii. Aruncăm reciclabilele la gunoi pentru că „oricum tot acolo ajung”. Cumpărăm cadouri neinspirate unor oameni care nu și le doresc. Milităm pentru autostrăzi, iar reabilitarea căilor ferate nu o mai cere nimeni. Deplângem scăderea populației, fără să luăm în calcul efectele devastatoare ale unei populații scăpate de sub control. Este nevoie de acțiunea concertată a guvernelor și a noastră, a tuturor, pentru a opri acest consumerism galopant.

O mare parte din vizitatorii noștri sunt elevi și studenți. Ei vor moșteni, fără vină, o țară și o planetă secătuite de negativismul și de iresponsabilitatea noastră. Față de ei ne simțim datori să participăm la această grevă, să ne închidem porțile pentru o zi și să lipim pe ele acest mesaj.

Casa noastră arde.

dexonline renunță la reclame

De 9 ani paginile dexonline conțin reclame. Nu multe, doar una pe pagină, căci nu am vrut să corupem un site eminamente text cu prea multă grafică stridentă.

Prin definiție, orice reclamă este supărătoare, căci rostul ei este de a spune „Hei, uite aici ceva de vînzare! Nu vrei să dai click pe mine?” Inițial, acesta a fost singurul dezavantaj al reclamelor. În rest, veniturile erau rezonabile și ne-au permis să accelerăm dezvoltarea site-ului.

În timp, lucrurile s-au schimbat. Începînd cu dezvăluirile lui Edward Snowden din 2013 știm că folosirea Internetului este supravegheată în majoritatea țărilor. În paralel, marile corporații IT au devenit tot mai obsedate cu urmărirea utilizatorilor pe Internet, pentru că poți obține profit mai mare de pe urma unui utilizator căruia îi cunoști obiceiurile. Sub deviza „profitul scuză orice”, Facebook, Google și alți giganți au ridicat spionajul la rang de artă. Dar informațiile acumulate despre utilizatori vin cu niște riscuri (în special scurgerea de informații către crackeri sau către guverne). Riscuri pe care companiile le ignoră.

Unde intervine dexonline în această poveste? Implicit, orice site care publică reclame prin Google AdSense se face părtaș la acumularea de dosare. Modul în care aceste reclame sînt publicate implică apeluri către Google, deci Google știe exact ce pagini din cadrul dexonline ați vizitat. Cumulat cu aceleași informații de pe alte site-uri, Google și alți giganți din IT vă cunosc mai bine decît părinții, prietenii, soțul sau soția dumneavoastră.

De aceea, de cîțiva ani la dexonline trăim cu această disonanță cognitivă: publicăm reclame pentru că banii ne ajută să ne servim mai bine utilizatorii, dar în același timp le facem un deserviciu punînd umărul la spionarea lor. O vreme ne-am spus „cu banii facem lucruri bune, deci binele este mai mare ca răul”. Dar acest argument a devenit tot mai greu de crezut pe măsură ce veniturile au scăzut, iar urmărirea utilizatorilor pe Internet a crescut.

Astfel am ajuns la decizia că etica este mai importantă decît banii. Începînd de astăzi, dexonline nu mai publică reclame prin Google AdSense nici prin alte terțe părți. Mai mult, am eliminat orice alte resurse de la terțe părți: fonturi Google, statistici de trafic (Google Analytics), caseta de Facebook. De acum încolo, vizitele dumneavoastră pe dexonline se desfășoară fără nicio terță parte pe fir:

Toate componentele paginilor dexonline vin de pe serverul dexonline.

Rămîne deschisă întrebarea cum vom susține proiectele în derulare (în particular introducerea de definiții și structurarea definițiilor) sau cum vom face rost de fonduri pentru alte proiecte. Ca întotdeauna, contăm pe donațiile dumneavoastră generoase. Dar, cu sau fără acestea, am decis că nu putem continua să implicăm finanțele în decizii de ordin etic.