Autor: Octavian Mocanu

This author has written 5 articles

De la căprișoare la caride

Din Tezaurul informatizat al limbii franceze, aflăm că din forma normando-picardă chevrette derivă crevette (cu sensul știut al crustaceului), explicația fiind deplasarea sa cu mici salturi, întocmai ca ale unei căprițe (în franceză, chevrette).

În română, forma cuvântului oscilează între un feminin, ca în etimonul francez, crevetă (v., de pildă, edițiile DEX până în 1998 și în Micul dicționar academic, ediția a II-a), cu pluralul crevete și un masculin, care coincide formal cu forma anterioară de plural, crevete (prezent în ediția din 2009 a DEX, dar și în Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a), cu pluralul creveți.

Arahnide cu opt picioare

O curiozitate despre păianjeni în limba română este că prezintă nu mai puțin de … 64 de forme. Dacă în ultima ediție a DEX-ului găsim 6 variante regionale (păiájen, paiájen, paínjen, paíngăn, păínjen, păínjin), Micul Dicționar al Academiei menționează 61! Anumite forme au un înțeles particular, ca paínjină (două fire de arnici negru care se pun cruciș peste mort, în sicriu, ca să nu se facă strigoi) sau paiángen (diafragmă).

Le puteți găsi pe toate aici.

Chit că este un chit

Chit prezintă o polisemie remarcabilă, influențată de diferitele etimologii. Accepțiile curente sunt:

  • pastă formată dintr-un praf mineral și un lichid vâscos, care se întărește în contact cu aerul și se folosește la fixarea geamurilor, astuparea găurilor etc. Este substantiv neutru și are pluralul chituri cu sensul de sortimente de chit. Intră în alcătuirea sintagmei chit bituminos, un amestec de bitum și fier folosit la umplerea rosturilor dintre pavelele pavajelor de piatră. Din chit este derivat a chitui – a fixa, a lipi cu chit. Chit provine din germanul Kitt (cu același sens și aceeași pronunție), la rândul său din germ. medievală târzie küte, iar acesta din kuti, quiti – rășină.
  • adverb, în expresia a fi chit cu cineva – a nu-i mai datora nimic sau a nu-i mai avea de dat socoteală și în locuțiunea conjuncțională chit că – chiar dacă, indiferent dacă. Chit că mulți au zis-o, eu tot o mai zic. În trecut, era folosit și cu sensul cu condiția ca: Primesc să fac, chit ca el să plătească. Provine din fr. quitte (adj. – exonerat, eliberat de o obligație, datorie), în fr. medievală cu înțelesul eliberat de o povară morală, din lat. quietus.

Cu sens învechit chit înseamnă și balenă, în acest caz este substantiv masculin cu pluralul chiți. Provine din neogr. ϰήτος (cu aceeași semnificație), în parte prin intermediul sl. kitŭ.

Ca regionalism (Trans. de Nord), este semnalat ca substantiv neutru, cu accepțiile suman, mantou sau palton. Este derivat din germ. Kittel (jachetă, mantou, halat).

Manager, managerial, manageriat

Manager este împrumutat din engleză, pronunțat, în original: ˈmænɪdʒə, iar în română, ezitând între: managér, mánager și manáger.

Ca sens, predomină cel de persoană care se ocupă de problemele financiare și/sau organizatorice ale unei întreprinderi. De asemenea, este folosit și cu accepția de impresar, persoană care mijlocește angajarea unor sportivi, artiști etc.

Ambele etimoane coincid ca înțeles: în engleză to manage – a administra, în italiană impresario – administrator.

Sunt consemnate și formele derivate: managerial (referitor la organizarea întreprinderilor sau la funcția de manager) – preluat tot din engleză, și cu o răspândire mai scăzută: manageriat (funcția de manager; impresariat) – din manager + -(i)at și a se manageriza (a deveni manager) – din manager + -iza.

manager

SpaceX, dragoni și draci

Profitând de conectarea capsulei Crew Dragon a SpaceX la Stația Spațială Internațională, gândul ne-a fugit la dragoni și draci.
Drac, moștenit din lat. draco (șarpe, balaur), probabil printr-o formă dracus (v. și ngr. δράϰος), în latina religioasă a ajuns să însemne demon. În română, se regasește în nenumărate expresii, în genere cu conotații negative:

  • a fi dracul gol/împielițat = a fi rău;
  • a trage pe dracul de coadă = a fi foarte sărac;
  • a da/lăsa (pe cineva sau ceva) dracului  = a (îl) abandona;
  • a da de/peste dracul = a o păți;
  • a se uita la cineva ca la dracul = a se uita la cineva cu dușmănie.

Drac intră și în compunerea denumirii populare a unor plante: scaiul-dracului (ciulin), spata-dracului (ferigă), cornul-dracului (barba-popii); arbuști: salba-dracului (crușân); insecte: calul-dracului (libelulă).

Tot din lat. draco, -onis (animal fabulos; constelație), cu sensul din lat. religioasă (demon, diavol), de data această prin filierele franceză dragon și italiană dragone, avem dragon, cu înțelesul principal de monstru fabulos, închipuit cu gheare de leu, aripi de vultur și coadă lungă de șarpe, care întruchipează forțe ale naturii.

După Ciorănescu, zdrahon (găligan, vlăjgan) provine din dragon, cu pronunția influențată de ucraineană. De altfel, dragon (în formele drăgan sau drahun) înseamnă tot om voinic.