anca

Acum aproximativ cincisprezece ani a apărut în limba română o sintagmă ridicolă: bandă unică. Diverși activiști militau pentru înmulțirea benzilor exclusive pentru transportul în comun și au găsit de cuviință să o promoveze sub acest nume inadecvat. Avem astfel dovada că simțul limbii este dezactivat de spiritul de imitație. Trebuie adăugată aici și lipsa cunoașterii Codului Rutier a celor care folosesc sintagma, căci există în acest cod (și se presupune că toți șoferii l-au parcurs) de peste 50 de ani un termen consacrat: bandă rezervată transportului de persoane (vezi OUG 195/2002, anexa 2). Inițial am presupus că sintagma a fost importată, însă cercetările par a confirma faptul că prostia e autohtonă: în engleză se spune bus/exclusive lane, în italiană corsia preferenziale, iar în franceză e o denumire mai complicată care tot la bandă specială/exclusivă se reduce.  Problema reală nu e că cineva a construit o expresie greșită – asta se întîmplă tot timpul –, ci faptul că atît de mulți au preluat-o pe negîndite, că nu fac diferență între unic și exclusiv: „bandă unică” ar însemna fie că este singura bandă de acel fel (ceea ce nu este cazul, nici măcar cînd este vorba de cele exclusive pentru mijloacele de transport în comun), fie că este o bandă neasemuită, excepțională (ceea ce, din nou, nu este cazul). De fapt, ideea care trebuie transmisă ar fi cea de exclusivitate (pentru mijloacele de transport), nu de unicitate. Iar dacă nu ne place formularea din Codul Rutier („bandă rezervată [...]”) avem suficiente opțiuni din care să alegem: bandă exclusivă, bandă specială șamd. Situația a devenit jenantă: exprimarea greșită „bandă unică” este în ziua de azi mult mai răspândită decât varianta corectă... conform Google avem peste 80.000 de documente cu „bandă unică” și sub 5.000 cu „bandă rezervată” și „bandă exclusivă” numărate împreună, iar dacă alegem numai știrile raportul e și mai mare: avem 9.000 față de 50! Surse:  https://cum-scriem-corect.blogspot.com/2017/12/banda-unica.html   https://cum-scriem-corect.blogspot.com/2023/10/banda-unica.html 

Probabil toată lumea a auzit măcar o dată în viață placa stricată cu cuvintele care ar exista doar în limba română: dor, doină, colindă... În paranteză fie spus, cel puțin în cazul acestora trei, pretenția de specificitate este exagerată, nici măcar unul nefiind vernacular (dorul are cel puțin echivalentul portughez saudade, doina îl are pe lituanianul daina, iar de colindă...).  Nu are sens să continui perorația, absurditatea pretenției fiind indubitabilă: pentru a fi demonstrată, este nevoie de cunoașterea tuturor limbilor, cu toate subtilitățile lor. Așa că ne-am gîndit că ar fi mai incitant să vorbim despre cuvintele pe care limba română nu le are, deși s-ar potrivi de minune! Dacă am dori să alegem o expresie exponențială prin care românii se autocaracterizează, atunci prima opțiune ar fi cu siguranță: să moară și capra vecinului (nu ne-ar mira ca unii să aibă impresia că și această idee ar fi tipic românească). Avem expresia, dar nu și un cuvînt pe măsura ei. Nu-i bai, îl au nemții! Da, surpriză, oamenii ăia pe care descrierile șabloanarde îi prezintă ca fiind fără sentimente au sentimente cît se poate de mioritice. Așa de puternice încît au creat cuvântul: schadenfreude. De la schaden „necaz, stricăciune, ghinion” și freude „bucurie”. Bucurie de necaz. Haz de necaz. Dar necazul altuia, desigur... Un fel de empatie, dar cu minus. Ni s-ar potrivi? Englezilor le-a plăcut atît de mult încît l-au preluat prin 1800. Fix ca în germană: schadenfreude. Până și în indoneziană apare în dicționar. Am continuat cercetarea și am descoperit cu stupoare că pînă și grecii vechi jonglau cu conceptul (desigur, ei nu l-au împrumutat de la germani 😁): ἐπιχαιρεκακία. Și mai și a fost cînd am descoperit că unele limbi (chiar vecine) îl aveau dinainte de a fi popularizat termenul german: în neerlandeză leedvermaak, în suedeză skadeglädje, în daneză skadefro, în maghiară káröröm, în cehă škodolibost și în slovacă škodoradosť. Ce facem: îl adoptăm sau îl adaptăm? Poate chiar și Oda bucuriei, imnul Europei, și-ar putea schimba titlul din An die Freude în Schadenfreude (există deja o versiune intermediară 😎)...