Intrări

N-am mai postat nimic de vreo două luni, pentru că nu au fost prea multe noutăţi. În octombrie şi noiembrie am lucrat, cu pauze, la structurarea mai bună a bazei de date prin introducerea „intrărilor” în DEX online. O „intrare” este o colecţie de lexeme, iar un „lexem” este o unitate minimală de analiză lingvistică. De exemplu, DEX online are 8 definiţii pentru „episcop”, care până astăzi erau toate listate de-a valma. Începând de astăzi, avem ocazia să împărţim definiţiile în minim două intrări diferite ca înţeles (episcopul ca grad bisericesc şi episcopul ca aparat).

Schema bazei de date este acum mai complexă, dar am eliminat o redundanţă foarte dăunătoare. Până astăzi, fiecare definiţie era asociată cu un număr de cuvinte-cheie. De exemplu, fiecare definiţie pentru „episcop” era asociată cu un cuvânt „episcop” (astfel încât o căutare după „episcop” să producă toate aceste definiţii). Tabela cuvintelor conţinea episcop de 8 ori, o dată pentru fiecare definiţie.

După schimbarea de azi, între cuvinte şi definiţii se interpun intrările. Pentru episcop avem două intrări, fiecare din ele asociată cu câte un cuvânt „episcop” (ceea ce este de dorit, pentru că aceste două cuvinte se declină diferit: episcop/episcopi, respectiv episcop/episcoape). Cele opt definiţii sunt asociate fie cu o intrare, fie cu cealaltă, în funcţie de întelesul lor, dar nu cu amândouă. Similar, pentru „sol” vom avea nu mai puţin de 5 intrări (solul ca emisar, solul ca notă muzicală, solul ca pământ, solul ca monedă şi solul ca soluţie coloidală).

Intenţia pe termen scurt a fost să reducem numărul de cuvinte-duplicat, pentru că urmează să începem flexionarea ( = declinarea = conjugarea) cuvintelor şi vrem să ne uşurăm munca. De exemplu, pentru episcop aveam 8 cuvinte-cheie înainte (exact unul pentru fiecare definiţie), iar acum avem doar două, exact câte înţelesuri are cuvântul. Pe termen lung, sperăm ca această modificare să ne permită o structurare şi mai bună a definiţiilor.

Abonează-te
Anunță-mă despre
guest
7 Comments
cel mai vechi
cel mai nou cel mai votat
Inline Feedbacks
View all comments
Anonim
Anonim
17 noiembrie 2009 18:25

Cum se scrie corect: blogul sau blog-ul? Daca-mi veti raspunde,va multumesc anticipat. RAMONA.

GYULYANA
23 octombrie 2007 18:26

vă rog să-mi comunicaţi cum trebuie să scriem : (legat) Preafericitului Patriarh Sau (dezlegat) Prea Fericitului Patriarh ? – doresc să-mi explicaţi de ce ?

Mulţumesc mult !

offshore
3 august 2007 08:22

vreau si eu sa gasesc in el cuvintele- distopic si coextensiv.

Anonim
Anonim
24 martie 2007 17:20

Sorry, would you please fix Nilatac? The Site is currentyl down 🙁

Anonim
Anonim
7 februarie 2007 20:25

misto reply. Si pe mine ma enerveaza flasurile……o tampenie de altfel .Nu sunt citite de nici un spider. Aveam un client care imi spunea ca vrea -citez: „deci vreau ca situl meu sa se deschida in flashuri,m-ai inteles?” :).
Era sa pic pe jos de ras,dar cand e vorba de bani mai inghiti si tampenii de genul asta.
Iubesc Dexonline……….ma ajuta sa imi mai imbogatesc limbajul…..ultimul cuvant este : subversiv,

Adriana

Anonim
Anonim
7 decembrie 2006 22:49

Pentru că, spre deosebire de restul internetului românesc, noi nu dăm doi bani pe sclipiciuri şi animaţie Flash, ci pe conţinut.

add
add
7 decembrie 2006 22:17

de ce dumnezeu nu-i faceti un design cat de cat?

http://www.webdesignbox.ro are o initiativa pentru proiecte non-profit denumita „Pimp my site” ia dati un ochi.