Ne mutăm la blog.dexonline.ro

Blogul dexonline se mută la blog.dexonline.ro. Vechea adresă (dexonline.blogspot.com) va fi închisă pentru comentarii și posibil ștearsă complet.

Explicații:

Un principiu de prudență în folosirea Internetului este „calculele mele le fac pe calculatorul meu”. Pentru utilizatori asta înseamnă să-și țină documentele, spreadsheet-urile, imaginile și toate celelalte fișiere numai pe calculatorul propriu, nu pe serverele altcuiva (de exemplu Google Drive). Pentru autorii de site-uri web ca dexonline, principiul înseamnă să nu apeleze la companii intermediare pentru a-și publica informațiile.

În era minunilor tehnologice uităm ocazional de acest principiu. Încredințăm componente ale site-ului unor terțe părți pentru că este simplu. Am creat blogul dexonline la Blogger din cîteva clicuri, economisind acea oră sau două cît ar fi durat instalarea blogului pe calculatorul dexonline. Și de ce nu? Cînd blogul sau contul pe rețeaua socială sînt noi, ele nu generează foarte multă atenție, deci nu se justifică să cheltuim timp pe care nu-l avem pentru o componentă care momentan nu valorează mult.

Dar simplitatea are și fețe nevăzute și costuri ascunse. Un exemplu: calculatorul altuia este sub controlul altuia, nu sub al nostru. Asta înseamnă că pe calculatorul altuia nu vom avea niciodată controlul deplin și libertatea deplină de a publica exact informațiile pe care dorim să le publicăm. Această lecție, învățată și mai apoi uitată, ne-am reamintit-o dureros cînd am pierdut controlul asupra paginii Facebook a dexonline. Să spunem, vorbind eufemistic, că Facebook nu s-a grăbit să ne ajute să recăpătăm controlul paginii (17 zile mai tîrziu, problema încă nu este rezolvată). Pentru Facebook nu este o prioritate faptul că pagina noastră de Facebook este trasă în mizerie de un scelerat care publică zilnic materiale grețoase.

Aceasta ne face să revizuim lista de componente pe care le încredințăm altora spre gestiune. Blogul dexonline este, iată, una dintre componentele ușor de readus sub controlul nostru. Vor urma decizii mai grele în cazuri ca al paginii de Facebook, unde nu există varianta găzduirii pe propriul calculator.

2
Adaugă un comentariu

avatar
2 Firuri de comentarii
0 Răspunsuri pe fir
0 Urmăritori
 
Comentariul cu cele mai multe reacții
Comentariul cel mai activ
2 Autori ai comentariilor
cataAldus Autori ai comentariilor recente
  Abonează-te  
cel mai nou cel mai vechi cel mai votat
Anunță-mă despre
Aldus
Musafir

Felicitări, dar decât să ștergeți vechea adresă mai bine puneți un afiș mare pe blogul respectiv cum că v-ați mutat (după ce eventual ștergeți restul articolelor, ca să rezolvați problema duplicării lor d.p.d.v. al motoarelor de căutare). Poate mai există linkuri spre el, care pot conduce oameni acolo chiar și peste un an sau doi. Sau faceți un redirect de pe adresa respectivă spre aceasta (instrucțiuni). Dacă vechiul blog ar fi fost făcut pe adresa „blog.dexonline.ro” de la început, atunci ați fi putut importa articolele astfel încât să-și păstreze adresa inițială, dar acum asta e, măcar să fie redirect pe… Mai mult »

Close Menu