Adio, dexonline

Pentru cine am muncit / Toată viața mea?

Astăzi îmi închei în mod oficial munca la dexonline, proiectul pe care l-am fondat în 2001. Este recunoașterea unei stări de fapt care a survenit acum șase luni. Mai jos fac un rezumat al contribuțiilor mele la dexonline (pe cît de bine pot fi rezumați 20 de ani în 15 minute) și îmi explic decizia.

Imagine de Mantas Hesthaven

Acest articol este lung, într-o lume care vrea înțelepciune în porții de 15 secunde. Faceți ce vreți cu el. Eventual, puteți citi doar porțiunile aldine.

Durează mult să spui ceva în Vechea Limbă a enților. Iar noi nu spunem nimic decît dacă merită să petrecem mult timp ca s-o spunem.

J.R.R. Tolkien, Stăpînul inelelor

Piatră peste piatră

Imaginea de mai jos arată cît software am scris pentru dexonline (și, în mai mică măsură, pentru alte proiecte civice) în anul 2020:

Fiecare pătrățel reprezintă o zi a anului, iar culoarea este cu atît mai aprinsă cu cît am fost mai activ. De exemplu, se vede cum lunea, miercurea și vinerea am lucrat mai furibund (acelea sînt zilele de mers la birou), iar în rest mai rar, de acasă. Iată și imaginea pentru 2021:

Și acum iat-o și pe cea pentru 2022:

Tot verdele a dispărut aproape complet începînd din martie. Atunci am încetat toate activitățile pe care le-am prestat pentru dexonline în cei 20 de ani anteriori. Iată o listă incompletă a acestor activități.

Programare: Fiecare punctuleț din imaginea de mai sus înseamnă o bucată de cod din site-ul dexonline, fie că este vorba despre căutarea și afișarea definițiilor, despre jocuri lingvistice sau despre optimizări de viteză.

Administrare de sistem: dexonline conține mult mai multe componente decît software-ul scris de noi. Mai trebuie ținute la zi: sistemele de operare ale celor două servere; cache-ul care ne permite să servim 100 de pagini pe secundă; sistemul de backup; pagina wiki; sistemul de gestionare a e-mailurilor; serverul de e-mail; blogul și multe altele. Componentele critice au și monitorizare, ca să primesc SMS la orice oră din zi și din noapte dacă ceva eșuează. În plus, zilnic primeam circa 8 e-mailuri cu rapoarte de la diverse componente, pe care le citeam ca să mă asigur că totul funcționa în parametri, că serverul nu fusese sub atac, că numărul paginilor cu erori era rezonabil etc.

Introducerea datelor: Astăzi contribuția mea la definițiile introduse este neînsemnată, dar între 2001 și 2004, cînd software-ul OCR nu era satisfăcător, mi-am petrecut sute de ore tastînd manual definiții din dicționare.

E-mail: De-a lungul anilor, am răspuns la aproape 4.000 de mesaje venite pe adresa de contact. Pe lîngă aceasta, am trecut lunar și prin toate mesajele spam, pentru ca filtrul de spam să fie bine antrenat.

Cuvîntul zilei: De acesta se ocupă în principal alți membri ai echipei dexonline, dar ocazional am pus și eu umărul la alegerea cuvintelor zilei, o activitate plăcută, dar consumatoare de timp. Pentru fiecare zi trebuie căutat un eveniment interesant pe care să îl aniversăm, iar apoi trebuie ales un cuvînt potrivit evenimentului, care să nu fie nici prea cunoscut, dar nici prea obscur.

Tichete software: Cînd nu am timp să implementez o anumită componentă sau să repar un anumit bug, îmi place cel puțin să țin evidența lucrurilor, să documentez exact ce trebuie făcut și să deschid un tichet pentru asta.

Bannere: M-am ocupat de diverse campanii publicitare plătite sau (în cazul celor făcute din spirit civic) neplătite. Am comunicat cu partenerii ca să obțin de la ei bannerele și să configurez toate campaniile.

Bani de acasă: În 20 de ani nu mi-am oprit aproape niciun leu din puținele venituri ale dexonline. Majoritatea salariilor minime pe economie le-am folosit ca să acopăr diverse cheltuieli ale proiectului. Din 2019, de cînd dexonline nu mai publică reclame prin Google AdSense și practic nu mai are venituri, vin cu bani de acasă ca să acopăr costurile de funcționare.

Imagine de jesse orrico

dexonline este proiectul în care mi-am vărsat tinerețea, anii mei cei mai productivi, sacrificînd adesea din timpul petrecut cu familia, cu prietenii sau cu mine însumi. Desigur, a fost un efort plăcut, căci mă pasionează informatica, dar și un efort uriaș.

Oamenii spun că am făcut imposibilul, dar asta este incorect: pur și simplu am făcut ceva atît de plictisitor, încît nimeni altcineva nu dorise să se ocupe.

Jacob Kaplan-Moss, co-creator al Django

Orice altceva am fost în viață (absolvent al Massachusetts Institute of Technology, angajat al Google, olimpic internațional și pregătitor de olimpici internaționali) conturează, sper, o imagine coerentă. Prețuiesc educația, pentru mine și pentru alții, și i-am dedicat, voluntar, zeci de ani din viață, pentru copiii olimpici ai altora, pentru milioane de utilizatori ai dexonline necunoscuți mie. Am dat un nume bun României pe oriunde m-au purtat pașii. Iar cînd s-a pus problema repatrierii mele din SUA, pe cînd copilul meu era doar un proiect abstract pentru deceniul următor, un considerent important a fost că voiam acces la sistemul de educație românesc, una dintre puținele valori cu care România încă se mai putea lăuda.

Ce s-a întîmplat în martie 2022?

Patul lui Procust, acum și în varianta pentru copii

Anul acesta am făcut o greșeală copilărească. M-am așteptat la ceva în schimbul a 20 de ani de voluntariat. Am crezut că pot cere de la Statul Român educația fiului meu, admiterea lui în clasa pregătitoare, continuarea firească și obligatorie după trei ani de grădiniță. Dar Statul Român, prin Ministerul Educației condus de Sorin Cîmpeanu, mi-a spus fără echivoc: Copilul tău nu are voie la școală. El trebuie lobotomizat, ținut pe un Pat al lui Procust al educației, pentru singura vină că s-a născut cu trei zile după o limită de vîrstă arbitrară.

Am detaliat evenimentele într-o serie de articole. Am explicat că există un articol de lege tiranic, neconstituțional și discriminatoriu, pe care Ministerul Educației a reușit să-l ocolească în anii trecuți spre binele copiilor, dar că anul acesta Sorin Cîmpeanu a dat dovadă de o durere în cot monumentală. Am argumentat că România își dă copiii la școală cu un an mai tîrziu decît majoritatea țărilor civilizate. Am arătat de ce ideea că ar exista o vîrstă înainte de care este ilegal să școlești un copil duce la aberații de logică elementară. Degeaba.

Imagine de kieferpix

Sorin Cîmpeanu este demolatorul învățămîntului românesc. Este ministrul care a eliminat tezele la cîteva luni după ce tot el susținea cu tărie necesitatea tezelor. Este ministrul care cere mai mulți bani pentru salariile profesorilor în timp ce consideră că ținta legală de 6% din PIB pentru educație este o himeră și pledează umil pentru creșterea de la 2,3% la 2,5% din PIB. Este ministrul care, sub pretextul muncii neostoite la o nouă lege a educației, desființează instituții pentru a masca un posibil plagiat al prim-ministrului, la patru luni după ce declara că nu trebuie să existe amnistie pentru plagiat. Este ministrul care legiferează tunurile cu terenurile și clădirile școlilor. Este ministrul care crede că școlile cu WC în curte nu sînt o problemă, sînt chiar boeme.

Aproape că mă simt rușinat că, în timp ce Sorin Cîmpeanu a băgat în corzi educația românească și nu o lasă să-și revină din pumni, mai vin și eu să-mi vărs năduful. Anual 180.000–200.000 de copii și părinții lor aud povestea otrăvită: „Este OK să mai aștepți un an. Lasă-ți creierul să lîncezească. Începe-ți educația cu un an de vacanță. Țara te vrea prost.

Sorin Cîmpeanu ar trebui să aibă interdicție de a se apropia la mai puțin de un kilometru de Ministerul Educației, de instituția care răspunde de educarea unei națiuni. Dar miniștri slabi și corupți au mai existat. Asta nu m-a oprit în trecut. După Colectiv, după Ordonanța 13, după marea alianță stînga-dreapta din 2021, de fiecare dată am găsit puterea să-mi înghit nodul, să-mi găsesc refugiul în civism și să merg înainte, ținînd în vizor scopul mai înalt pentru care muncesc.

Ce s-a schimbat de data asta?

Înotul împotriva curentului

Un articol de lege aberant nu poate exista într-un vid. Dacă mîine Parlamentul ar legifera sclavia, populația s-ar revolta (poate). Iar Parlamentul nu încearcă să legifereze sclavia pentru că (a) pînă și ei percep sclavia ca pe ceva rău și (b) ei înțeleg că populația s-ar revolta. Astfel, dincolo de legea scrisă există un curent cultural care duce cu el valorile unei națiuni.

Eu nu am luat în calcul că retardarea copiilor poate fi o valoare a națiunii române. Am crezut, în naivitatea mea, că impunerea unei limite de vîrstă pentru începerea școlii este o aberație, o scăpare a legii. Astfel că am încercat să atrag atenția societății pe toate căile posibile. Reacțiile m-au surprins complet.

Am făcut petiții la Minister, de unde am primit răspunsul, într-o limbă comunistă kafkiană impecabilă: „Știm că dumneavoastră obiectați la corectitudinea legii, și că ne-ați atras atenția că însuși Ministerul a găsit un mod de a ocoli acea lege timp de nouă ani, dar noi vă răspundem că există o lege și trebuie respectată”.

Am fost în audiență la Ministerul Educației, unde secretarul de stat Florian Lixandru m-a scos pe mine vinovat: „Dacă încercați să vă dați copilul la școală înainte de șase ani, înseamnă că l-ați dat la grădiniță înainte de trei ani. Cum vi s-a permis?”. Mă scuzați, domnule secretar de stat, că la doi ani și opt luni copilul știa toate literele, terminase cu scutecele, mergea cu tricicleta, construia jucării complexe după manual sau după propria imaginație. Vorba bancului: „Păi și la ce i-a folosit”?

Am depus oricum dosarul de înscriere la școală, ca să am un refuz oficial. În repetate rînduri secretara mi-a spus că ea nu înțelege care e graba, că mai bine las copilul să-și trăiască copilăria.

Am dat în judecată Ministerul Educației. Apoi am mers la tribunal, solicitînd o măsură numită ordonanță prezidențială, care punea în vedere că timpul trece, copilul crește și nu putem aștepta un an sau doi rezolvarea procesului, drept pentru care solicitam înscrierea provizorie în clasa pregătitoare. Am pierdut cu brio; instanța a constatat (1) că legea este lege și (2) că acordarea înscrierii provizorii s-ar apropia prea mult de fondul procesului, or ordonanța prezidențială nu poate fi folosită pentru a grăbi procesul. Cu alte cuvinte, justiția merge în ritmul ei de melc, iar orice încercare de a o grăbi, cînd îți ajunge cuțitul la os, este respinsă a priori.

Am sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, considerînd că Ordonanța de Guvern privind discriminarea este foarte clară:

Art. 11 (1): Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, refuzarea accesului unei persoane sau unui grup de persoane la sistemul de educație de stat sau privat, la orice formă, grad și nivel, […] respectiv din cauza convingerilor, vîrstei, […] persoanelor în cauză.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică tuturor fazelor sau etapelor din sistemul educațional, inclusiv la admiterea sau la înscrierea în unitățile ori instituțiile de învățămînt și la evaluarea ori examinarea cunoștințelor.

La CNCD m-au ascultat cu mare atenție și m-am simțit luat în serios, dar trei luni mai tîrziu nu am primit niciun răspuns.

Imagine de Sheldon Kennedy

M-am dus la presă, acest garant al libertăților individuale într-o societate sănătoasă. Am scris, de două ori la distanță de o lună, mesaje cu situația mea și cu toate argumentele adunate către redacțiile Edupedu, Hotnews, G4Media, Digi24, ProTV, Europa Liberă, RFI România, Adevărul și Aleph News. Nu am primit absolut niciun răspuns. Este grăitoare atitudinea Edupedu, care în perioada martie-iulie era mai preocupat să-i cînte în strună lui Sorin Cîmpeanu, deși consecințele guvernării acestuia se vedeau cu prisosință. Astăzi, aceleași ziare se întrec să arunce cu pietre în ministru. Cazul meu a primit atenție doar de la Libertatea și de la Spot Media, iar acele articole nu au făcut vîlvă.

Motivul inițial pentru care mi-am suspendat toată munca la dexonline a fost pragmatic: lipsa timpului. Fără voia mea, a trebuit să devin petiționar, scriitor, statistician, expert în legi și în metodologii tiranice. Toate aceste demersuri mi-au consumat multe ore pe zi, în fiecare zi. Dar, cînd mai apucam să mă așez la birou ca să lucrez, mă încerca tot mai persistent întrebarea: „de ce?”.

O junglă în care ne mîncăm unii pe alții

Îmi rămînea o singură speranță, pe măsură ce termenul-limită pentru înscrierea la școală se apropia: în mod sigur societatea va înțelege cauza mea, nu? Voi reuși să adun simpatizanți, să arăt că opinia publică nu dorește frînarea educației, nu?

Nu.

Am inițiat o petiție pe Declic care a murit pe la 500 de semnături, dintre care peste 100 sînt familia, prietenii și colegii de birou. Restul de 400 au ajuns la petiție prin bannere pe dexonline, bannere care au avut 16 milioane de vizualizări și 32.000 de clickuri. Așadar, dintre cei 32.000 de oameni care au vrut să afle detalii, au dat click pe banner și au ajuns pe pagina petiției, doar 400 au găsit necesar să o semneze. Adică vreo 1%.

În schimb, am primit o mulțime de mesaje personale sau pe Reddit ca răspuns la petiție și la toate articolele mele de pe Medium. Multe sînt o combinație de prostie militantă cu atac la persoană. Oamenii s-au obosit, au consumat timp ca să-mi scrie niște monstruozități. Reiau aici doar o mică parte dintre ele, evidențiind nuanțele ascunse.

  • „Nu înțeleg de ce vi se pare atît de grav că vă intră copilul în clasa I la 7 ani și 8 luni. Fix atît aveam și eu cînd m-au dat părinții la școală”. Traducerea mea: Ce merge pentru mine s-ar cuveni să meargă pentru toată lumea. Nu ți-am văzut copilul la față, am stat cu el fix zero secunde față de cinci ani cît ai stat tu, dar știu mai bine unde te strînge pe tine cizma.
  • „Dacă s-ar admite copii care au 5 ani și cîteva luni la începerea școlii, s-ar ajunge la diferențe prea mari de vîrstă între copiii din aceeași clasă”. Traducerea mea: Traumatizăm intelectual 99% dintre copii, dar avem mare grijă să nu-i traumatizăm psihologic pe ceilalți 1%, pe care îi punem să aleagă între a fi cei mai mici din clasă sau a fi și ei întîrziați.
  • „Situația care vă supără acum îi permite, de fapt, să mai copilărească fără griji încă un an. E un cadou pe care i-l oferă soarta. Anii copilăriei, cu magia și entuziasmul lor, nu se mai întorc niciodată”. Traducerea mea: Școala este o grijă care îmi răpește magia și entuziasmul copilăriei. Eu am detestat școala, am considerat că se exclude reciproc cu trăirea copilăriei. Nu cred că tu sau copilul tău vă puteți simți bine la școală. A, și de asemenea cred în soartă.
  • „În România materia e grea și multă”. Traducerea mea: Habar nu am cîtă materie este și cît de grea. Deși materia s-a subțiat și deși copiii noștri sînt mai inteligenți cu 10–15 puncte IQ decît noi, insist să-i dăm la școală cu un an mai tîrziu decît am fost dați noi.
  • „Cînd îți dai copilul la grădiniță socotești cîți ani de grădiniță sînt și la ce vîrstă ar trebui dat la școală și, pentru a avea continuitate, ai grijă la ce vîrstă îl dai la grădiniță, ca să nu fie pus să repete anul”. Traducerea mea: Sînt rudă cu Florian Lixandru.
  • „Dezvoltarea psihosomatică o poate evalua doar un psiholog”. Traducerea mea: Presupun că ești doar un părinte zevzec care vrea să-și distrugă copilul și nu iau în calcul că poate l-ai evaluat deja, iar psihologul a spus că nu are grilă pentru 5 ani, l-a testat pe grila de 6 ani și a reieșit că e supradotat.
  • „Și ce a pățit așa grav? Că trebuie să respecte legea ca un muritor de rînd?” Traducerea mea: Am o mentalitate de șerb feudal. Nu cred că trebuie să protestăm contra legilor strîmbe, ci doar să aruncăm cu noroi în cei care o fac și să sperăm că stăpînul nu va da legi prea tiranice.
  • „Legea există pentru părinții care își sacrifică copilăria și dezvoltarea emoțională a propriului copil pentru a-și satisface anumite vanități sau mai știu eu ce”. Traducerea mea: Sînt o imbecilă și spun numai imbecilități.
Imagine de Artistic Frames

Toți acești oameni își prețuiesc propria opinie mai mult decît opinia părintelui care a petrecut mii de ore cu un copil. Ei nu cred că un fost olimpic înțelege rostul educației și recunoaște valoarea atunci cînd o întîlnește. România este țara opiniilor bazate pe nimic.

Societatea, presa, justiția și Sorin Cîmpeanu se merită, de fapt, unii pe alții. Jurnaliștii, judecătorii și miniștrii sînt parte din același curent cultural și nu pot înțelege de ce eu mă agit. Eu nu pot să rezolv ceea ce consider a fi o problemă, pentru că societatea are dreptate în mod axiomatic. Întîrzierea educației copiilor nu este o problemă pentru români. Principiul „ce merge pentru mine nu merge neapărat pentru toată lumea” nu are valoare pentru români.

Un titan al informaticii, Richard Stallman, a spus: „Spiritul bunăvoinței, spiritul întrajutorării voluntare, este cea mai importantă resursă a unei societăți. El diferențiază o societate plăcută de o junglă în care ne mîncăm unii pe alții.” Din punctul meu de vedere, România este o junglă în care ne mîncăm unii pe alții.

Cetățean al Planetei Pămînt

Regret că mi-am dedicat 20 de ani din viață pentru educația unor milioane de oameni abstracți care astăzi îmi explică de ce este fantastic că propriului meu copil îi este negată educația. Regret că rodul muncii mele va continua să-i servească. Din păcate, același idealism naiv m-a făcut să mă asigur că datele și codul dexonline sînt libere, că nimeni, niciodată nu va putea pune monopol pe ele.

De astăzi mă consider cetățean al Pămîntului. Consider că România are un munte de urcat înainte să mai poată pretinde vreo secundă din timpul meu.

Vreau să subliniez că nu am devenit un mizantrop. Nici nu am scris acest articol în prima zi în care am dat de greutăți, ci am evaluat situația la rece, după șase luni de lupte. Mă simt în continuare dator față de nenumărate persoane concrete din această țară și față de umanitate. Am în continuare principii, idealuri și pasiuni și doresc să îmi educ copilul în acest spirit. Îmi pasă de planeta pe care i-o las moștenire, deci voi continua să iau autobuzul și să mănînc mai puțină carne.

Spun doar că de acum vreau să îmi dedic timpul unor oameni pe care îi pot vedea la față. Bunăoară, din toamna aceasta m-am întors la predarea informaticii pentru liceeni.

Imagine de Chang Duong

Ce înseamnă asta pentru dexonline?

Pe termen scurt și mediu, nimic rău. dexonline este un proiect mai mare decît mine însumi, cumulînd munca a zeci de oameni de-a lungul anilor. Echipa de azi include 7–8 colegi competenți care vor continua să țină sistemul în picioare, să adauge și să organizeze informații. Chiar și numai din afecțiunea personală față de ei, probabil voi mai contribui sporadic la dexonline. Și sper sincer ca echipa să crească cu alți 1–2 ingineri voluntari, deși i-am căutat 20 de ani și nu i-am găsit.

Pe termen lung, s-ar putea ca site-ul să se degradeze în moduri minore, apoi majore, apoi critice. Dacă se va întîmpla asta, sper că altcineva se va trezi la 3 noaptea ca să țină serverul în picioare pentru niște necunoscuți. Eu nu mai sînt acela.

Mai există cale de întoarcere?

De fapt, ce vreau eu? De ce am scris aceste lucruri? Dacă azi aș primi un telefon cu vești fantastice, care ar fi acelea?

Pentru generația 2017 și în particular pentru familia mea este prea tîrziu. Școala a început deja. Pentru generațiile viitoare există licărul de speranță că noul proiect de lege a educației permite înscrierea copiilor născuți pînă în martie inclusiv (art. 25(3)). Nu este mult, dar este un pas către soluția corectă: abolirea completă a limitei inferioare de vîrstă. Remarc în treacăt că un copil născut în ianuarie s-a putut înscrie în clasa pregătitoare între 2012 și 2020 și se va putea înscrie începînd cu 2023, dar nu și în 2021 sau 2022. Asta îmi toarnă sare pe rană, căci face ostilitatea societății cu atît mai inexplicabilă.

Dar deziluzia mea este mai adîncă de atît. Ca să-mi recapăt un dram de încredere în România ca societate, trebuie să întîlnesc frecvent oameni cu mentalități ca:

  • Nu cunosc destule despre asta, deci nu am o opinie.
  • Pare că tu ai studiat problema mult mai mult ca mine, deci am să-ți ascult opinia.
  • Argumentele tale m-au făcut să-mi schimb opinia.
  • Ce merge pentru mine nu merge neapărat pentru toată lumea.
  • Etica dictează legea, nu invers. Legile strîmbe trebuie schimbate.

Iar aceste schimbări nu țin de un ministru sau de o lege. Țin de înțelegerea profundă a ce înseamnă să fii om între oameni, să fii moderat, omenos și solidar într-un context mai larg decît familia apropiată. Nu mă aștept să văd vreo schimbare semnificativă în timpul vieții mele. Așa încît am scris acest articol doar ca să pot trimite oamenii la el, ca să nu răspund de zeci de ori la aceleași întrebări.

Articol preluat de pe Medium.

dexonline revine la scrierea cu î din i

Începînd de astăzi, dexonline a revenit la scrierea cu î din i, ca urmare a Ordonanței de Urgență nr. 420/2021 emise de Guvernul României. Ordonanța anulează Hotărîrea Academiei Române din 17 februarie 1993, privind revenirea la â din a. Reamintim pe scurt noua regulă: se folosește î din i, nu â din a, în toate cuvintele, cu excepția cuvîntului român, a cuvintelor derivate și a unor nume proprii. De asemenea, se folosesc formele sînt, sîntem, sînteți în loc de sunt, suntem, sunteți.

Subliniem că dexonline protestează împotriva Ordonanței 420, o ordonanță abuzivă, ruptă de realitățile lingvistice și patriotice. Considerăm că utilizarea lui â din a oferă un sistem net superior. Iată cîteva motive.

Argumente în favoarea lui â din a

1. Confirmarea originii latine a limbii române

Se știe că glorificarea trecutului este apanajul marilor națiuni ale lumii, iar România nu trebuie să se abată de la această regulă. De aceea, scrierea cu â din a este importantă pentru confirmarea latinității limbii române. De exemplu, prof. univ. dr. Constantin Manea, într-o demonstrație statistică a acestei origini, arată că, din 759 de cuvinte-rădăcină din DEX care conțin sunetul î/â, nu mai puțin de 272 au origine latină, așadar aproape 39%! În schimb, toate celelalte cuvinte (cele cu altă origine decît latinească, cele derivate cu prefixe ca în-, re- etc.) nu reprezintă decît 61% din total.

Menționăm și statistica realizată de Claudia Mihai și de Marilena Panait într-o Scrisoare deschisă către Academia Română. Dînsele au numărat familiile de cuvinte care conțin sunetul î/â (așadar, cuvinte ca râs, râset, râzător au fost contorizate ca o singură familie). Pentru cuvintele provenite din latină, au inventariat și litera originală pe care o înlocuiește sunetul î/â. Concluzia este chiar mai izbitoare decît a prof. Manea: din cele 576 de familii găsite, în 66 litera â înlocuiește o literă a latinească, așadar 11,5%. Celelalte cazuri abia acoperă 88,5% din total (cuvintele cu altă origine decît cea latinească sau cuvintele în care litera â înlocuiește o literă latină diferită de a).

2. Ânger, vênt, adûnc, fôntână

Scrierea cu â din a este doar un prim pas spre minunata lume a ortografiei bazate pe etimologie. Sîntem de acord că există multe situații în care sunetul î/â nu înlocuiește litera latină a, ci altă literă:

  • E: vînt (lat. ventus), frîu (lat. frenum), sămînță (lat. sementia), vîna (lat. venare);
  • I: rîu (lat. rivus), sîn (lat. sinus);
  • O: fîntînă (lat. fontana), lîngă (lat. longum ad), vîltoare (lat. voltoria);
  • U: adînc (lat. aduncus), osînză (lat. absungia).

Dar aceste mici discrepanțe nu trebuie să ne descurajeze! Dimpotrivă, ele sînt ocazia perfectă să reintroducem și literele ê, ô și û alături de â și î, pentru a restaura cu atît mai bine gloria trecutului. Aceste litere vor purta, desigur, numele î din e, î din o și î din u. De altfel, aceste litere chiar au existat în alfabetul limbii române în trecut! Ce-i drept, rezultatul a fost o regulă greu de urmat chiar și pentru lingviștii de profesie, mai ales că etimologia cuvintelor nu este întotdeauna sigură. Și se poate ajunge în situația în care masele, cu toată diligența lor, să nu-și mai poată scrie corect propria limbă, iar discuțiile pe orice alt subiect să fie deturnate către lupte surde despre ortografie. Dar oare nu este acesta un preț mic pentru așa un beneficiu cultural mare?

3. Di, dice, qinqi, fil

Considerăm că revenirea la scrierea cu î este o măsură hazardată, un pas înainte spre simplitate, dar înapoi din punct de vedere cultural. Mult mai potrivit ar fi fost un pas înapoi, adică înainte, prin care să mergem chiar mai înapoi pe firul etimologic! Am fi putut reveni la di în loc de zi (lat. diem), la dice în loc de zice (lat. dicere), la qinqi în loc de cinci (lat. quinque), la fil în loc de fir (lat. filum). Atunci glorificarea originii latine a limbii române ar fi atins cote paroxistice. Ne-am fi putut mîndri cu asta ca nație, iar prezența sau absența altor valori care fac o societate plăcută n-ar mai fi fost relevante.

4. Simplitatea este pentru cei slabi

Din tabăra adversă auzim tot felul de argumente privind simplitatea:

  • Folosirea unui singur simbol (î) pentru același sunet este definiția ortografiei fonemice și este păcat să renunțăm la aceasta.
  • Alternanța î-i este relativ comună în procesul de flexionare (sfînt-sfinți, mormînt-morminte, cuvînt-cuvinte) și este util ca înrudirea să fie marcată și grafic, folosind un simbol apropiat de i (deci pe î). În schimb, alternanța â-a nu există nicăieri în limbă.
  • Avem deja un semn diacritic provenind din a: pe ă. Acesta se poate confunda cu â într-un număr de scenarii: scrisul de mînă, pagini scanate la calitate slabă, texte cu font mic etc.

Dar noi, dexonline, susținem ferm: simplitatea este pentru cei slabi! Cei tari își vor asuma această luptă, chiar dacă pare absurdă. Realitățile lingvistice nu pot sta în picioare în fața cununii de lauri a istoriei.

5. A fost decizia Academiei

Trecerea la scrierea cu â este decizia Academiei noastre, căreia îi datorăm supunere. Nu este adevărat că a fost o decizie pur politică. Este drept că Academia nu a ținut cont de recomandări ale unor titani ai lingvisticii, cum ar fi Mioara Avram sau Alf Lombard. Este drept că votul Academiei a inclus doar doi lingviști, dintre care unul a votat împotrivă, iar celălalt s-a abținut (vezi aici, antepenultimul paragraf). Dar, repetăm, nu a fost o decizie pur politică!

De asemenea, toată lumea știe că scrierea cu î din i a fost impusă de comuniști (au existat chiar și tabere de reeducare în care deținuții erau obligați să scrie mînă, pîine, cîine pînă oboseau). Faptul că scrierea cu î din i a fost folosită încă din anii 1920 este o mică realitate istorică de care se împiedică doar cei care iubesc comunismul. Voi nu iubiți comunismul, nu-i așa?

dexonline va participa la Greva pentru climă pe 20 septembrie

Pe 20 septembrie 2019 va avea loc Greva pentru climă cu o largă participare internațională (sperăm). Scopul grevei este să atragă atenția lumii (atât guvernelor, cât și populației) că schimbările climatice sunt o problemă reală și urgentă. dexonline va participa la această grevă. Site-ul dexonline.ro va fi indisponibil timp de 24 de ore.

Ce sunt schimbările climatice?

Clima Pământului a variat mult de-a lungul istoriei sale de miliarde de ani. Totuși, variațiile din prezent au un ritm mult mai rapid decât episoadele din trecut. Majoritatea covârșitoare a oamenilor de știință cred că schimbările din prezent sunt cauzate de activități omenești:

  • Emisiile de gaze cu efect de seră (bioxidul de carbon, CO2, dar și metanul și altele) cauzate de industrie și de agricultură schimbă planeta noastră, singura casă pe care o avem, amenințând să o facă incompatibilă cu civilizația omenească.
  • Defrișările în masă împiedică pădurile să absoarbă bioxidul de carbon din atmosferă și afectează grav ecosistemele (de remarcat că națiunile s-au angajat în 2014 să înjumătățească defrișările pînă în 2020, dar ele continuă să crească).
  • Creșterea populației se corelează cu distrugerea mediului. Mai mulți oameni emit mai multe gaze cu efect de seră, consumă mai multe resurse și mai mult spațiu.

Care sunt efectele schimbărilor climatice?

  • Creșterea temperaturii medii globale. Am depășit deja 1 °C față de perioada preindustrială. Limitarea încălzirii la 1,5 °C sau 2 °C cere măsuri drastice și susținute din partea tuturor națiunilor, dar acest lucru nu se întâmplă. Acordul de la Paris pretinde deja prea puțin, iar națiunile nu se grăbesc deloc să-i implementeze prevederile. Dacă continuăm să ignorăm problema, traiectoria curentă a emisiilor de CO2 va încălzi Pământul cu circa 3 °C până în anul 2100. Aceasta este o estimare extrem de conservatoare, iar an de an modele mai bune de calcul produc estimări tot mai pesimiste.
  • Dispariția speciilor de animale și plante. Omenirea a ras de pe fața Pământului 60% dintre animalele vertebrate din 1970 și până astăzi. Viteza cu care speciile dispar este astăzi de zeci sau sute de ori mai mare decât media ultimelor 10.000.000 de ani.
  • Creșterea nivelului mării. Pe traiectoria curentă a emisiilor de gaze cu efect de seră, nivelul mării va crește cu 52-98 cm în acest secol. Un studiu din 2019 nu exclude varianta creșterii cu peste 2 m, ceea ce ar dezlocui 187 de milioane de oameni.
  • Schimbarea frecvenței și duratei precipitațiilor și ale fenomenelor extreme. Schimbările climatice vor amplifica distribuția prezentă a precipitațiilor (în zonele umede va ploua mai mult, iar în zonele aride va ploua mai puțin). Furtunile care astăzi se petrec doar în zona Ecuatorului vor începe să apară și la latitudini mai înalte. Episoadele de caniculă vor deveni tot mai frecvente și mai intense.
  • Acidularea oceanelor. O parte din bioxidul de carbon emis de omenire se dizolvă în oceane. Aceasta are ca efect creșterea acidității, cu reverberații majore asupra ecosistemelor. Dincolo de devastarea adusă vieții marine, și impactul asupra omenirii va fi major, fiindcă peste un miliard de oameni depind de viața marină pentru aportul de proteine.
  • Topirea ghețarilor și a calotelor polare. Întrucât regiunile arctice și antarctice se încălzesc mai repede decât media globală, topirea gheții la cei doi poli spulberă record după record.

Cum putem limita schimbările climatice?

Singura soluție este reducerea drastică a emisiilor de gaze cu efect de seră. Cele mai noi modele și date arată că, pentru a limita încălzirea la „numai” 1,5 °C, trebuie să reducem emisiile cu 45% până în 2030 (față de nivelul din 2010) și la zero până în 2050. Această cale, deși tot ne-ar lăsa cu un Pământ mult mai sterp decât cel cu care am crescut, ar limita proporțiile distrugerii mediului. Momentan suntem pe o traiectorie absolut greșită. După o stagnare de câțiva ani, emisiile au crescut cu 1,6% în 2017 și cu 2,7% în 2018. Gonim către prăpastie, iar noi apăsăm pedala de accelerație până la fund.

De ce participăm la grevă

România este una dintre țările cele mai refractare din Uniunea Europeană în ce privește cauzele, gravitatea și soluțiile problemei schimbărilor climatice. Într-un raport al Comisiei Europene, doar 68% dintre români consideră schimbările climatice ca fiind „o problemă serioasă”, față de 74% media UE și, mai grav, în scădere cu 6% în doi ani.

În același timp, de 30 de ani politica românească se împarte între hoți și cei care încearcă să pună capăt hoției. Rămâne prea puțin loc pentru platforme politice mature și conectate la realitate. Astăzi niciunul dintre partidele mari nu ia în serios schimbările climatice. Toate își trec în program cuvinte-cheie ca „mediu”, „climă” sau „verde”, dar legile întârzie să apară. Emisiile de CO2 ale României au crescut cu 6,8% în 2017 față de 2016, după câțiva ani de stagnare.

Suntem datori, noi și administratorii țării, să ne scuturăm de noțiunea delirantă că natura este a noastră ca să o exploatăm, să o privatizăm sau să o delapidăm. Natura nu este o resursă, este o sursă, sursa bunăstării noastre. În schimb, noi trebuie să fim protectorii ei și promotorii bunăstării ei. Această viziune are implicații majore asupra politicilor de guvernare, iar timpul este scurt.

Măsurile politice înțelepte ar putea rezolva problema, dar absența măsurilor ne dă semnalul (fals) că ne putem continua nederanjați traiul de până acum. Uităm că trăim pe resurse împrumutate, că ne agonisim bogăția jefuind planeta pe care o vom lăsa urmașilor noștri. Ne ducem copiii cu mașina la școală, preocupându-ne de educația lor în timp ce le otrăvim atmosfera. Ne mutăm în afara orașului „pentru aer mai curat”, consolidându-ne sclavia față de mașină. Ne creștem orașele pe orizontală în loc de verticală, restrângând palmă cu palmă teritoriul de drept al naturii. Aruncăm reciclabilele la gunoi pentru că „oricum tot acolo ajung”. Cumpărăm cadouri neinspirate unor oameni care nu și le doresc. Milităm pentru autostrăzi, iar reabilitarea căilor ferate nu o mai cere nimeni. Deplângem scăderea populației, fără să luăm în calcul efectele devastatoare ale unei populații scăpate de sub control. Este nevoie de acțiunea concertată a guvernelor și a noastră, a tuturor, pentru a opri acest consumerism galopant.

O mare parte din vizitatorii noștri sunt elevi și studenți. Ei vor moșteni, fără vină, o țară și o planetă secătuite de negativismul și de iresponsabilitatea noastră. Față de ei ne simțim datori să participăm la această grevă, să ne închidem porțile pentru o zi și să lipim pe ele acest mesaj.

Casa noastră arde.

dexonline participă la greva de 15 minute

Astăzi, între orele 15:00 și 15:15, site-ul dexonline va fi indisponibil pentru căutări, întrucît participăm la protestul față de lipsa infrastructurii. Ne cerem scuze pentru anunțul din scurt. Intenția o avem de la bun început, dar nu era clar dacă avem timp pentru implementare.

De pe urma infrastructurii deplorabile avem toți de suferit. În cel mai fericit caz ne pierdem timpul pe drumurile proaste. În cazuri mai nefericite ne putem pierde sănătatea sau viața, iar la acest capitol stăm considerabil mai rău decît alte țări din Uniunea Europeană.

Nu toți putem construi un metru de autostradă. Ce putem, în schimb, să facem este să tragem la răspundere autoritățile pe care le plătim să facă asta. Și să nu mai votăm oameni care au avut șansa să facă ceva bun și au irosit-o.

Zăresc pretutindeni felonii

Anul trecut am observat că lumea a căutat frenetic pe dexonline răspunsuri la o întrebare din examenul de simulare pentru examenele naționale de la clasa a 8-a. În mod curios, căutările au venit… în timpul examenului, iar câteva chiar înainte de începerea lui!

Lăsăm la o parte stupizenia unor oameni de a trișa la un examen de antrenament. Anul trecut am observat tardiv autofurarea căciulii, dar anul acesta am apucat să ne organizăm nițel. 🙂

Pe durata simulărilor de astăzi, am înlocuit definițiile pentru cuvintele date la subiecte, astfel:

  • pretutindenea, pretutindeni → pururi;
  • a zări, zărit →a zori, zorit;
  • felonie → făloșenie (mai mult despre asta la final).
Deci definițiile prezentate arătau cam așa:

Am dedus aceste cuvinte înainte să apucăm să vedem subiectele, urmărind pur și simplu lista cu cele mai căutate cuvinte, în care acestea se detașau clar. Iar statisticile confirmă că nu ne-am pregătit degeaba! Pentru pretutindeni / pretutindenea și a zări / zărit, căutările au fost distribuite astfel:

  • de la 08:00 la 08:59 au fost 9 căutări;
  • de la 09:00 la 09:59 au fost 143 de căutări;
  • de la 10:00 la 10:59 au fost 171 căutări;
  • de la 11:00 la 11:59 au fost 989 căutări.

Acum așteptăm cu interes rezultatele examenelor. >:-)

În încheiere, două vorbe despre felonie. Tot înainte de 09:00 dimineața, am observat o creștere a interesului pentru acest cuvânt, care a avut 35 de căutări înainte de 09:00. Am presupus că este și el parte din subiecte, așa că i-am „deturnat” și lui definițiile. Între 09:00 și 12:00, cuvântul a mai adunat 335 de căutări. Totuși, nu l-am regăsit nicăieri în enunțul subiectelor!

După amiază, am lămurit și misterul: domnul Andrei Pleșu publicase pe blogul său, chiar azi-dimineață, un articol în care folosea acest cuvânt. Nefericită coincidență!

Îi mulțumim lui David pentru ajutorul dat la implementare. Vă reamintim pe această cale că dexonline este software liber și oricine dorește poate programa pentru noi. Oferim la schimb recunoștință și momente hilare ca acesta. Și, ocazional, tricouri.

Ne revedem la examenele reale!

Votați Iohannis pe 16 noiembrie 2014!

Nouă ne plac zilele normale, în care ne putem vedea de treabă. Dar s-ar putea să nu mai existe zile normale în România. Acesta este motivul pentru care ieșim din sfera noastră de confort și încercăm să atragem atenția la ce s-ar putea întâmpla în țară în următorii ani de zile.


Mai întâi, permiteți-ne să spunem câteva cuvinte despre noi. Sperăm că Dexonline este un site util. Dacă nu pentru toți dintre dumneavoastră direct, atunci pentru cele 2,5 milioane de oameni care-l vizitează lunar. Ne face mare plăcere să muncim la el. Lucrăm în mare parte voluntar. Suntem independenți și fiecare din noi s-a alăturat proiectului pentru că simte că lasă în urmă un instrument devenit necesar supraviețuirii limbii, în circumstanțele sociale și tehnice ale lumii de azi. Ne place și lucrul bine făcut și avem și o mândrie, putem să-i spunem, că limba noastră maternă e româna. Da, aici sunt ambele sloganuri ale campaniei electorale, pe care credem că am reușit să le punem în fapte.


Cum am mai zis-o, Dexonline este un demers civic. Ne-am propus să facem ceva pentru limba română, pentru cei care vor să folosească cuvintele limbii române ca să-și transmită gândurile. Tot dintr-o pornire civică spunem acum următoarele.


Credem că trăim un moment important, iar consecințele alegerilor din 16 noiembrie vor fi enorme. Considerăm că Victor Ponta este un real pericol pentru România, un om cum nu se poate mai departe de valorile noastre: onestitate, muncă, responsabilitate, spirit civic. Credem că ar fi catastrofal dacă Victor Ponta ar ajunge președintele României, iar prima afectată ar fi justiția. S-ar nărui astfel statul de drept, singurul sistem în care inițiativa privată se poate dezvolta pe termen lung, fără teama perpetuă a unor abuzuri care pot lovi pe oricine, oricând.


Statul de drept necesită, prin definiție, separarea puterilor, care se țin sub control una pe cealaltă. Concentrarea parlamentului, a guvernului și a puterii locale în mâinile PSD este deja alarmantă, iar atacurile la justiție din ultimii ani arată intențiile acestui partid și ale liderilor săi. Adăugarea președinției la această horă a corupției ar fi devastatoare. Dacă PSD câștigă și alegerile prezidențiale, România va redeveni un sistem monopartid. Faptul că 40% dintre români nu văd o problemă în asta demonstrează starea de manipulare a unei nații care arăta, în 1989, că urăște cu toată ființa ei totalitarismul.


De aceea, o spunem răspicat: pe 16 noiembrie trebuie votat Klaus Iohannis.


Știm că acest îndemn poate fi contestat. Unii nu îl simpatizează nici pe Iohannis. Alții consideră că „toți sunt aceeași mizerie”. Alții ar vota doar cu Făt-Frumos sau cu Superman și nu se „mânjesc” alegând pe altcineva. Dar aici este viața reală, de care nu putem fugi. Fie Ponta, fie Iohannis ne va fi președinte cel puțin până în 2019, cu toate implicațiile care decurg piramidal de acolo, de la Cotroceni.


Pentru cei care au votat cu altcineva în primul tur (e și cazul nostru), Iohannis este o soluție infinit mai bună decât Ponta. N-a arătat nici pornirile de satrap ale acestuia, nici n-a luat apărarea celor ajunși în pușcării, nici nu spune una dimineața și alta seara, nici nu s-a arătat mai apropiat de regimurile cu trăsături despotice de la Est decât de valorile civilizației occidentale și nici nu i se poate pune în cârcă vreun plagiat (furt, chiar dacă de text). Klaus Iohannis este primar al Sibiului de atâția ani, reales cu mari majorități; n-are nici renume de baron local, care taie și spânzură pe moșia sa, și nici nu dă de bogdaproste la armate de oameni, pentru a le obține votul.


Un citat care a tot circulat spune că pentru ca răul să se întâmple e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic. Experiența de viață a fiecăruia dintre noi ne poate confirma acest lucru. Ca răul să se întâmple nu trebuie să facem rău. E suficient să ne ținem deoparte, să rămânem pasivi, să persiflăm implicarea sau să ne găsim scuze pentru absență.


Îi înțelegem pe cei care uneori chiar nu găsesc pe cine să aleagă și-și spun că nu merită să piardă timpul cu votul. Acum nu este o astfel de situație. Cu Victor Ponta președinte, România s-ar duce de râpă și, pe termen scurt sau mediu, fiecare dintre noi ar resimți în plan personal dezastrul.


Vă rugăm să mergeți la vot pe 16 noiembrie și să-l votați pe Klaus Iohannis.


Echipa Dexonline

Notă: Publicarea acestui mesaj s-a făcut cu asentimentul marii majorități a echipei (nu cu unanimitate).

Actualizare: Încetați să mai susțineți că interesul pentru treburile cetății este un lucru rău. Interesul pentru lumea în care trăim este un lucru nu doar bun, ci chiar vital. Este absolut normal să ne interesăm cum ne administrează țara cei cărora noi le-am îngăduit să ne-o administreze, prin votul nostru. Puteți citi detalii despre viziunea noastră asupra civismului. Comentariile care ne acuză că „facem politică”, presupunând a priori că asta ne face vinovați de ceva, vor fi șterse. Nu poți să combați un punct de vedere cât timp nu îl înțelegi.

Despre civism și politică

Întrucât ocazional lumea ne acuză că facem politică, am scris un material în această privință. În el explicăm de ce interesul pentru treburile cetății nu este numai natural, ci chiar o condiție esențială pentru democrație. Iată-l:

Civism și politică

Despre examenele naționale…

    Sincer, n-am fi vrut ca un asemenea text să apară la noi pe blog, însă din păcate evenimentele petrecute în ultimele zile impun o reacție.

    Pentru oricine are noțiuni elementare de statistică, rezultatele a 160.000 de elevi la evaluarea națională nu lasă loc de echivoc: subiectele de anul acesta au fost mult mai ușoare comparativ cu cele de anul trecut. Interpretarea că rata de promovare ar fi putut crește cu 10% datorită creșterii calității învățământului este mincinoasă. Am crescut DEX online  cu migală de 12 ani încoace și detestăm implicația că se poate obține atât de mult într-un singur an; ea se aliniază, cel mult, cu visul românesc de „a da un tun”, de a obține profit mare cu muncă puțină. În mod cert, o creștere nesănătoasă pentru că ea nu se bazează pe realități obiective, ci pe evenimente circumstanțiale.

    Rezultatele au fost vizibil umflate cu pompa, în special la matematică, unde diferența dintre notele de la simulările din acest an și cele de la examene ajunge și la 4 puncte. În cel mai fericit caz, gafa subiectelor ușoare se datorează unei neglijențe crase și merită pedepsită cu câteva concedieri la nivel înalt. În cel mai rău caz, este loc pentru câteva dosare penale. Oricând în viitorul apropiat, elevi din ani consecutivi, la fel de deștepți, dar cu note vizibil diferite, ar putea fi diferențiați pe nedrept pe baza acestor note.

    Vom reveni în câteva zile cu o analiză detaliată a subiectelor pentru a evidenția diferențele de dificultate, dar până atunci vă puteți întreba și voi: „cui folosește?”.

Echipa dexonline

Prețul libertății este vigilența eternă

DEX online va participa astă-seară la mitingul din Piața Revoluției, pentru a protesta împotriva acțiunilor USL din ultimele zile, care amenință grav statul de drept.
Ne implicăm fără tragere de inimă în evenimente politice. Într-o zi normală, am prefera să facem ce știm mai bine: să lucrăm la dexonline.ro. Așa am făcut în ultimii 11 ani și nu am cerut nimic de la nimeni. Cuvintele ocazionale de apreciere din partea utilizatorilor ne sunt de ajuns.
Dar astăzi nu mai este o zi normală și există un pericol real ca multe zile de acum înainte să nu mai fie normale în România. Astăzi avem ceva de cerut, ceva atât de elementar încât toată lumea civilizată îl consideră de la sine înțeles. Cerem salvarea cadrului normal al unui stat de drept, cadru care dă sens și permanență muncii proiectului DEX online și oricărei alte inițiative private.
Un stat de drept este prin definiție într-un echilibru fragil, în care diversele ramuri se țin în șah una pe alta pentru a preveni abuzurile. Orice pas care afectează acest echilibru este un pas într-o direcție greșită, căci el diminuează libertatea și siguranța cetățenilor. USL a făcut numeroși astfel de pași în ultimele zile:

  • a redus drastic puterea Curții Constituționale;
  • a schimbat fără un motiv real avocatul poporului și președinții camerelor parlamentare;
  • a trecut, fără un motiv real, Monitorul Oficial în subordinea Guvernului, pentru a avea controlul asupra datelor intrării în vigoare a actelor;
  • intenționează să modifice legea referendumului, urmărind să acapareze și ultima instituție pe care nu o deține – președinția;
  • a binecuvântat plagiatul și câștigul fără muncă, numind un prim-ministru care și-a luat doctoratul cu 10% transpirație și 90% copy-paste;
  • a binecuvântat chiulul, numind un Președinte al Senatului cu prezența la vot de 6% în ultimii patru ani de mandat.
Ne ținem pentru noi opiniile politice. Nimeni din echipa DEX online nu știe cum votează ceilalți. Dar ce se întâmplă în aceste zile transcende culoarea politică. Dacă acest blitzkrieg reușește, consecințele asupra României și asupra raporturilor României cu lumea vor fi devastatoare.
Vă rugăm și pe dumneavoastră să nu fiți indiferenți. Puterea absolută corupe în mod absolut.

Greva împotriva PIPA și SOPA, 18 ianuarie 2012

    Echipa DEX online a decis să participe la greva împotriva PIPA și SOPA din 18 ianuarie 2012 prin afișarea unui mesaj informativ pe toate paginile site-ului. Sigur, este posibil să deranjăm cei peste 100.000 de utilizatori care intră uzual pe site-ul nostru, însă considerăm că această cauză trebuie susținută!

    Mai multe amănunte găsiți pe această pagină.